RSS

Arhive zilnice: 6 Aprilie 2014

Imagine

Asasinii economici

asasin

Cu toţii am vrea sǎ cunoaştem secretele din interiorul marilor corporaţii şi sǎ avem idee despre cum lucreazǎ acestea. De cele mai multe ori ne gândim cǎ existǎ lucruri care ne sunt ascunse, din cauzǎ cǎ suntem “prea mǎrunţi” şi “prea proşti” ca sǎ înţelegem cuvinte mǎreţe.

John Perkins este un bǎrbat care susţine cǎ a lucrat adânc în interiorul forţelor motorii ale globalizǎrii corporatiste şi încearcǎ în cartea sa, “Confesiunile unui asasin economic”, sǎ dezvǎluie secretele  ”asasinilor  economici”, el însuşi fǎcând la un moment dat parte dintre ei.

Un asasin economic este o persoanǎ extrem de bine plǎtitǎ sǎ convingǎ ţǎrile importante pentru SUA, din punct de vedere strategic, sǎ accepte nişte împrumuturi imense pentru a dezvolta infrastructura şi sǎ se asigure cǎ proiectele profitabile vor fi oferite corporaţiilor americane.

Acestea ajungeau pânǎ la urmǎ sǎ fie înglodate în datorii uriaşe şi astfel intrau sub controlul guvernului SUA şi al Bǎncii Mondiale, aceste instituţii având un rol de “cǎmǎtari”, forţând ţǎrile sǎ li se supunǎ şi direcţionând banii în buzunarele a câteva familii bogate care controleazǎ resursele natural ale planetei.

Deşi a fost sfǎtuit de multe persoane sǎ nu scrie cartea, acesta a publicat-o pânǎ la urmǎ, descriind drumul sǎu de la “angajatul” care trebuia sǎ forţeze “mâna” liderilor pentru a crea o politicǎ favorabilǎ  SUA şi pânǎ la avocatul pasionat de apǎrarea drepturilor celor care se aflǎ la voia corporaţiilor.

John Perkins povesteşte toate aranjamentele la care a luat parte: afacerile cu petrol ale SUA in Ecuador, Venezuela şi ţǎrile arabe, rǎzboiul din Irak, sau subjugarea a numeroase ţǎri din lumea a treia prin împrumuturi externe cât mai mari şi mai dificil de rambursat.

“Mijloacele prin care s-a realizat acest lucru variaza de la rapoarte financiare false, alegeri legislative trucate, mitǎ, santaj şi  chiar crimǎ”, spune chiar Perkins.

Sursa: financiarul.ro ; youtube

Dacă ți-a plăcut lasă un comentariu!
_______________________________________________________________________________________
Nu păstra doar pentru tine, trimite la prieteni, mail-uiește sau share-uiește!
Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 6 Aprilie 2014 în ADEVAR SAU PROVOCARE

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: