RSS

Împărații daci ai Romei

19 Iun

Constantine's statue outside the Minster

Împăraţii romani de origine dacică sunt un subiect foarte puţin cunoscut. Poate numele lor le sunt familiare multora, dar cu privire la originea lor dacică s-a păstrat tăcere.

ENIGME ISTORICE

De-a lungul timpului, cei mai mulţi istorici români, dar şi unii străini, le-au contestat originea, în ciuda documentelor care ne garantează obârşia lor dacică. Totuşi, fără aceşti daci ajunşi la cârma Imperiului, istoria Daciei, a Europei şi chiar a întregii creştinătăţi ar fi fost alta. Istoria oficială le contestă dacismul şi astăzi, din motive greu de înţeles.

REGALIAN, STRĂNEPOTUL LUI DECEBAL

Nu ştim ce s-a întâmplat cu dacii după cucerirea Daciei de către romani. Dacă ar fi să dăm crezare manualelor, ei s-au romanizat rapid şi fără cale de întoarcere, în decursul a doar un secol şi jumătate. Totuşi, amintirea lui Decebal a rămas vie în secolele următoare, iar numele de „dac” este purtat cu mândrie de mai multe personaje istorice, ajunse pe cele mai înalte trepte ale ierarhiei militare sau politice a Imperiului roman.

După constituţia lui Caracalla din 212, prin care toţi cetăţenii imperiului născuţi liberi deveneau cetăţeni romani cu drepturi depline, orice dac devenit cetăţean roman putea urca în ierarhiile vremii.
Regalian este cel dintâi dac care a urcat în această ierarhie. Documentele epocii spun că dacul cel ambiţios a intrat în istorie în preajma anului 260 d.Cr. Şi susţineau că este un urmaş al lui Decebal, un strănepot al marelui rege martir. Poate fi întru totul adevărat sau poate fi doar o genealogie imaginară. Ceea ce însă nu se poate pune la îndoială este originea dacică a lui Regalian. În anul 260, în vreme ce pe tronul Romei se afla Gallienus, dacul Regalian, general cu talent de strateg, se afla în fruntea trupelor din zona Dunării, din Pannonia şi Moesia. Nu mult după anul 260, el pune la cale o rebeliune, în urma căreia este proclamat împărat de către trupele sale. Monedele emise de el şi de soţia (sau mama) sa, Sulpicia Dryantilla, o femeie cu nume dacic, s-au limitat la zona dunăreană. După preluarea puterii, duce lupte împotriva sarmaţilor, dar Gallienus vine de la Roma împotriva lui şi îl învinge. Conform surselor scrise, Regalian este ucis într-un complot de propriii săi partizani, aliaţi cu roxolanii.

DACIA – ABANDONATĂ SAU ELIBERATĂ?

Figura lui Regalian este deosebit de importantă în istoria provinciei Dacia, deoarece coincide cu un moment-cheie: abandonarea provinciei de către Gallienus. Deşi Aurelian este considerat autorul retragerii trupelor şi administraţiei romane din Dacia, totuşi, izvoarele istorice şi arheologice ne confirmă faptul că provincia Dacia a fost abandonată mai devreme, în vremea lui Gallienus, iar Aurelian nu a făcut decât să consemneze în acte un fapt deja consumat şi pe care oficialităţile multă vreme nu au avut curajul să-l recunoască. Scrierile vechi ne informează că „Dacia a fost pierdută” în vremea adversarului lui Regalian, iar arheologia ne arată că tot în vremea acestui împărat au încetat inscripţiile romane din Dacia, precum şi baterea de monede. Acest moment coincide şi cu o serie de atacuri dure ale carpilor (daci liberi) asupra provinciei.

Contextul acesta este rareori invocat de istoricii noştri, care pun retragerea romanilor doar pe seama atacurilor pricinuite de barbari şi de goţi (chiar dacă izvoarele subliniază că este vorba de carpi, istoricii insistă că prin „carpi” trebuie să înţelegem „goţi”). Uzurparea puterii lui Gallienus în zonă, prin rebeliunea dacului Regalian şi atacurile dacilor liberi, ne poate sugera că retragerea armatei şi a administraţiei romane din provincie nu reprezintă un abandon al Daciei ci, din contră, o eliberare. Deci, romanii au fost, efectiv, alungaţi din provincie de către daci şi au susţinut apoi, ca justificare, că Dacia este greu de aparat, din pricina atacurilor barbare. Ulterior, Aurelian a creat în sudul Dunării o altă Dacie, numită „Dacia Aureliana” şi mai apoi „Dacia Ripensis”, pentru a păstra aparenţa unei Dacii romane. Ce s-ar fi întâmplat dacă Regalian nu l-ar fi uzurpat pe Gallienus sau dacă dacii liberi nu ar fi venit în ajutorul fraţilor lor din ţinutul ocupat de romani? Poate că Dacia ar fi continuat, pentru cine ştie câtă vreme, să fie provincie romană. În acest fel, Dacia a fost prima provincie a imperiului din care romanii au fost nevoiţi să se retragă.

AUREOLUS, CIOBANUL DIN CARPAŢI

Tot în vremea lui Gallienus a trăit şi Marcus Acilius Aureolus, dac dintr-o familie de ciobani, el însuşi păstor în tinereţe. Istoricul bizantin Zonaras spune despre el: „Aureolus era din ţara getică, numită mai târziu Dacia, şi de neam obscur, fiind mai întâi păstor…”. Intrat ca soldat de rând în armată romană, a câştigat simpatia împăratului Valerianus şi a ajuns îngrijitor al cavaleriei. După ce a câştigat şi încrederea lui Gallienus (succesorul lui Valerianus la tron), a fost trimis de împărat în anul 265 să lupte împotriva unui uzurpator din Galia, Postumus, dar Aureolus s-a aliat cu acesta împotriva împăratului de la Roma. A fost proclamat suveran la Mediolanum de către armatele sale, în anul 268. Totul se petrecea în plină criză politică a imperiului, celebra criză a secolului al III-lea, când s-au succedat la tronul Romei o mulţime de împăraţi, mai toţi provinciali, mai adesea sprijiniţi de armată. Gallienus a pornit împotriva celui de-al doilea dac autoproclamat împărat, Aureolus, care i-a cerut ajutor lui Postumus. Acesta însă l-a refuzat, trădând prietenia care îi lega. Totuşi, cel care a murit în asediul de la Mediolanum a fost Gallienus, iar Aureolus a reuşit să-şi păstreze titlul, până în vremea lui Aurelian, dar a fost trădat şi ucis, ca şi Regalian, de propriii lui soldaţi.

ÎMPĂRATUL GALERIU, „OLTEANUL” CARE I-A RĂZBUNAT PE DACI

Galerius Maximianus (292-311) i-a urmat la domnie lui Diocleţian, al cărui protejat a fost. S-a născut într-un sat din apropiere de Serdica (Sofia), dintr-o mamă dacă, venită din nordul Dunării, din Dacia Traiana. Se crede că, după numele său romanizat, Romula, mama sa ar fi venit de undeva din Oltenia, din Dacia Malvensis, poate chiar din oraşul Romula (astăzi Reşca, jud. Olt). Lactanţiu, scriitorul creştin care ne confirmă originea dacică a împăratului Galeriu, ne mai dă câteva informaţii uluitoare despre acest dac ajuns împărat. În primul rând, a vrut să supună la obligaţia plăţii impozitelor Roma şi întreaga Italie, drept răzbunare pentru umilirea dacilor de către Traian, care le-a impus tribut dacilor. În al doilea rând, a vrut să schimbe numele Imperiului roman în Imperiul dacic. Înainte de a muri, împăratul s-a retras în satul său natal, care a fost numit Romulianum, după numele mamei sale. Galeriu a rămas în istorie pentru persecuţiile sale împotriva creştinilor, atât în vremea lui Diocleţian, cât şi după urcarea sa pe tron. Totuşi, înainte de a muri, a dat primul edict de toleranţă din istoria creştinilor, reeditat apoi de Constantin cel Mare. Pe arcul său de triumf de la Salonic apar figuri de daci cu steagul lor naţional în formă de şarpe cu cap de lup. Specialiştii încă nu s-au dumirit ce caută aceşti daci pe arcul lui Galeriu, dar unii dintre ei au presupus că este vorba de soldaţi daci din regiunea natală a împăratului. Dacismul lui Galerius este incontestabil, la fel şi adversitatea sa faţă de romani şi de numele de „roman”, declarată deschis de împărat. Nu ar fi exclus ca seria lungă de documente ce relatau cucerirea Daciei, toate dispărute astăzi, să fi fost cenzurate sau distruse în vremea lui Galeriu sau a altor împăraţi de mai târziu, care au încercat să apere astfel memoria dacilor.

DAIA ŞI LICINIUS

Maximinus Daia (sau Daza) era nepotul împăratului Galeriu. S-a născut în Dacia Aureliană, la sud de Dunăre, având-o ca mamă pe sora împăratului. A ajuns să fie adoptat de unchiul său, dar chiar şi după adopţie, a ţinut să-şi păstreze numele dacic. În schimb, despre Licinius, izvoarele spun că se trăgea dintr-o familie de ţărani daci din Moesia Superior. S-a născut în anul 265 şi a ajuns prieten foarte bun cu Galeriu. Împăratul Galeriu i-a conferit lui Licinius titlul de „Augustus” în vestul imperiului, în anul 308, în timp ce Daia, nepotul împăratului, şi Constantin (şi acesta de origine moeso-dacica) au fost numiţi „fiii auguştilor”. În felul acesta, toţi cei patru suverani care formau tetrarhia (formă de conducere cu patru împăraţi, doi de rang superior şi doi de rang mai mic), erau de origine dacică. După moartea lui Galeriu, în 311, Licinius şi-a împărţit imperiul frăţeşte cu Daia, dar în 313, s-a aliat cu Constantin, căsătorindu-se cu sora lui vitregă, la Mediolanum (Milano). Constantin şi Licinius se reuniseră la Milano pentru un eveniment extrem de important: promulgarea edictului prin care religia creştină devenea egală în drepturi cu celelalte religii ale imperiului. De cealaltă parte, Daia s-a aliat cu uzurpatorul Maxenţiu. Conflictul dintre Licinius şi Daia era previzibil. Daia a fost înfrânt şi, spun unele surse, a preferat să se sinucidă. Locul său a fost luat de Constantin, cumnatul lui Licinius. Dar trădarea a fost plătită. Licinius şi Constantin au intrat într-un conflict, în urma căruia cel din urmă a ieşit învingător şi a devenit unic împărat al imperiului. Cu aceşti patru împăraţi de origine dacică, ce au condus imperiul simultan, a început o nouă epocă în istoria Imperiului roman.

CONSTANTIN ŞI ELENA. ENIGMA DACILOR DE PE ARCUL LUI CONSTANTIN

Dar cel mai mare împărat roman de origine dacică este Constantin, primul împărat creştin din istorie. S-a născut la sud de Dunăre, la Naissus, în Serbia de astăzi, pe atunci provincia Moesia Superior. Tatăl său, împăratul Constantius Chlorus, era tot din Naissus. În anul 325, în vremea conciliului de la Niceea, la Naissus este atestat un episcop care îşi spune „Dacus”. Prezenţa dacilor la sudul Dunării, atât înainte de cucerirea Daciei, cât şi după aceea, este incontestabilă. Deci, Constantin era, mai exact, un moeso-dac. Deşi nu ştim în ce fel dacismul său i-a influenţat acţiunile, ştim sigur un lucru: el este cel care, la doar două secole după cucerirea Daciei, spoliază monumentele din splendidul for al lui Traian. Marea friză de piatră a lui Traian, măsurând peste 30 de metri (după alţii mult mai mult) şi fiind a treia ca mărime din întreaga antichitate, este spartă în bucăţi de Constantin. Patru bucăţi sunt încastrate în arcul său de triumf de la Roma, după ce figura lui Traian este ştearsă din reprezentările reliefurilor. Mai mult, opt din grandioasele statui de daci, înalte de trei metri, care împodobeau forul lui Traian, sunt scoase de la locul lor şi urcate pe Arcul împăratului Constantin. Ce logică să aibă dislocarea unor statui colosale de daci şi plasarea lor pe un monument al unui împărat roman, dacă nu faptul că acesta era născut tot în ţara dacilor? Cu siguranţă, Constantin avea o mare preţuire pentru strămoşii săi. Documentele ne spun chiar că ar fi încercat să aducă Dacia sub stăpânirea sa şi a refăcut podul de peste Dunăre. Totuşi, cum de a fost posibilă aceasta „profanare” a forului lui Traian? Specialiştii spun că era nevoie de material de construcţie şi că, în acelaşi timp, nu mai existau artişti talentaţi ca în vremurile anterioare, arta romană aflându-se într-un declin evident. E adevărat, pe lângă piesele luate din forul lui Traian, pe Arcul lui Constantin există şi reliefuri atribuite de specialişti epocilor lui Hadrian şi Marc Aureliu. Deci, Constantin ar fi luat ce i-a plăcut de pe monumentele predecesorilor săi.

constantin1

Iulian Apostatul ne povesteşte că, după ce a văzut pentru prima dată forul lui Traian, Constantin a fost abătut timp de mai multe zile, spunând că el nu va avea niciodată un for atât de grandios. Dar nu este suficientă această explicaţie. Oricât de mare ar fi fost lipsa de materiale şi de artişti talentaţi, nici un împărat nu ar fi îndrăznit să distrugă monumentele unui predecesor, dacă acesta era preţuit, memoria sa era onorată şi făcea parte din galeria sacră a părinţilor Romei. Gestul atât de neobişnuit şi de şocant al plasării celor opt statui de daci pe Arcul de triumf al lui Constantin îşi găseşte în acest fel o explicaţie. Statuile de pe arc simbolizează obârşia dacică, mândră şi iubitoare de libertate, a împăratului. Din această perspectivă, nu ar fi deloc absurd să ne gândim că scrierea de căpătâi a lui Traian despre cucerirea Daciei a dispărut, ca şi celelalte scrieri ce relatează acest eveniment dramatic din istoria dacilor, din ordinul lui Constantin. Dacă Galerius nu a contribuit la dispariţia acestor scrieri, se poate să o fi făcut Constantin.

constantin2

Constantin cel Mare este cel care a mutat capitala imperiului la Byzantion, numit după moartea sa Constantinopol, iar după cucerirea de către turci, în sec. XV, Istanbul. Orientul a devenit astfel izvorul spiritual şi cultural al întregii Europe. În vreme ce occidentul bâjbâia în întunericul în care barbarii migratori l-au aruncat, în orient străluceau luminile Bizanţului creştin, Noua Romă. Cât de mult a contribuit dacismul lui Constantin la această transferare a gloriei romane în orient este foarte greu de spus. Dar dacii de pe Arcul lui Constantin veghează vechea Romă şi astăzi, semn al dăinuirii spiritului dac peste timp.

Elena, mama lui Constantin, era născută, se pare, în Asia Mică, într-o familie foarte modestă. A avut o legătură neoficială cu Constantius Chlorus, viitorul împărat, şi l-a născut pe Constantin în teritoriul dacic de la sudul Dunării. Scrierile vechi spun că Elena a contribuit foarte mult la întărirea creştinismului ca religie a imperiului. Ea a primit titlul de Augusta. Călătorind la Ierusalim, se spune că a descoperit resturile crucii lui Isus, pe care le-a adus la Roma. Descoperirea s-a făcut în urma unor săpături pe care ea însăşi le-a comandat şi coordonat. De aceea, astăzi, Sfânta Elena este patroana arheologilor. Sarcofagul său din porfir roşu egiptean se află la Muzeul Vatican, în sală numită „Crucea grecească”. Este ornamentat, în mod destul de bizar, cu scene de luptă. Între soldaţii reprezentaţi se disting cu claritate figuri de daci, cu inconfundabilele lor căciuli. Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena, prăznuiţi de Biserica Ortodoxă la 21 mai, au schimbat definitiv cursul istoriei.

FALSIFICAREA ISTORIEI

Se impune o întrebare: de ce manualele de istorie nu pomenesc nimic despre rolul dacilor în istoria imperiului roman? A existat şi continuă să existe o adevărată conspiraţie în jurul acestui subiect. Istoricii noştri, dar şi unii străini, în special maghiari, au făcut tot posibilul pentru a „demonta” originea dacică a unor personaje ajunse pe tronul împărăţiei romane.

Despre mama lui Galeriu s-a spus că era o barbară, ba roxolană, ba iliră, ba, în cazul cel mai bun, dacă romanizată, deşi sursele ne spun răspicat că era dacă de la nordul Dunării, chiar dacă avea nume latin. Despre informaţiile pe care ni le dă Lactanţiu cu privire la Galeriu s-a spus că nu merită să fie luate de bune.

Despre cele din „Historia Augusta”, care ne atestă originea dacică a lui Regalian, la fel, că ar fi vorba de nişte născociri.

De ce toate acestea? Din două motive diferite, dar cu un unic scop. Unii istorici maghiari, în frunte cu A. Alfldi (1940), au vrut să demonstreze că, după abandonarea provinciei, în Dacia nu a mai rămas nici un dac şi că nu a existat nici un fel de continuitate de-a lungul mileniului „întunecat”, până la venirea maghiarilor în Transilvania. Apariţia unor personaje istorice importante, de obârşie dacică, le încurca socotelile, şi au recurs la contestarea surselor documentare, pentru a demonstra că nu este vorba de daci autentici.

Istoricii români, în schimb, au căutat să demonstreze că, după abandonarea Daciei, toată populaţia rămasă în provincie era deja complet romanizată. Prin urmare, şi împăraţii de origine dacică trebuiau să fie tot romani. La acea vreme, „nu trebuiau” să mai existe decât romani, eventual proveniţi din strămoşi daci romanizaţi.

Dar faptul că scrierile la care ne-am referit insistă asupra originii dacice a acestor împăraţi ne arată cu claritate că ei nu erau daci integral şi definitiv romanizaţi, ci originea lor etnică era foarte importantă. Cunoşteau, desigur, limba latină, erau integraţi în societatea romană provincială, dar obârşia lor era dacică. Dacă ar fi fost daci complet romanizaţi, fără să mai poarte vreo moştenire dacică, li s-ar fi spus romani, pur şi simplu, fără prea multă insistenţă pe originea etnică. Probabil din acest motiv, istorici precum Constantin Daicoviciu, Radu Vulpe şi alţii au contestat dacismul lui Regalian ori al lui Galerius (despre Constantin nici nu se discută, dat fiind că s-a născut la sudul Dunării). Radu Vulpe chiar a insistat asupra faptului că mama lui Galeriu, Romula, nu era dacă, ci provenea dintr-o familie de colonişti iliri stabiliţi în Dacia, deşi nici un document nu sugera aşa ceva. După trei decenii, într-o altă lucrare a aceluiaşi istoric, Romula „devenea” o dacă romanizată. În schimb, Dimitrie Cantemir nu se sfia să-l numească pe Aureolus „hatmanul călărimii Aureolus Dacul”. Deci, atât pe istoricii maghiari, cât şi pe cei români, îi deranja existenţa unor daci după retragerea romanilor din Dacia. Şi într-un caz, şi în celălalt, s-a dorit înlăturarea dacilor din istorie, prin încălcarea adevărului ştiinţific furnizat de izvoarele scrise.

Această falsificare persistă până astăzi, iar istoria oficială nu recunoaşte originea dacică a acestor împăraţi. Ştergerea dacilor din istorie pare să fie urmarea unui blestem ce s-a născut demult, dar continuă şi astăzi. Istoricii noştri desăvârşesc opera celor ce au ars scrierile despre daci şi i-au lăsat într-un întuneric ce pare să nu se mai sfârşească.

Sursa: ioncoja.ro

Dacă ți-a plăcut lasă un comentariu!
_______________________________________________________________________________________
Nu păstra doar pentru tine, trimite la prieteni, mail-uiește sau share-uiește!
Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 19 Iunie 2014 în ISTORIE

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: