RSS

Intoleranta la lapte

14 Oct

lapte 5


Terapeuţii naturişti averizează de foarte mulţi ani împotriva consumului de lapte de vacă. În magazinele alimentare rafturile trosnesc sub greutatea nenumăratelor variante de iaurturi cu gusturi exotice, de brânze proaspete şi cremoase, de caşcavaluri cu cele mai variate arome.

Şi totuşi, din ce în ce mai mulţi oameni refuză produsele din lapte de vacă şi se simt astfel cu mult mai bine. Ce se ascunde de fapt în spatele intoleranţei la lapte? Doctoriţa Gabriele Feyerer ne conduce într-o interesantă comparaţie asupra poziţiilor vechilor sisteme medicale (medicina tradiţională chineză, Ayurveda, medicina tibetană şi învăţăturile ce ne parvin de la Hildegard von Bingen) faţă de laptele de vacă şi produsele obţinute din acesta.

Mereu mai mulţi oameni din zilele noastre, în care produsele alimentare industriale ale civilizaţiei moderne umplu rafturile supermarket-urilor, suferă de intoleranţă faţă de laptele de vacă, fie că este vorba de o alergie la lapte, în care sistemul imunitar reacţionează până la provocarea unui şoc ce poate pune în pericol viaţa persoanei respective, ori că avem de a face cu o intoleranţă la lactoză (zahărul din lapte), care nu pune în pericol direct viaţa, dar care oricum provoacă simptome deosebit de neplăcute. Industrializarea acestui produs natural a creat în societatea modernă o problemă majoră.

Multe mame ai căror copii erau alergici la lapte, povestesc cu „mândrie” faptul că aceştia au reuşit să depăşească această neplăcută sensibilitate. În realitate însă sistemul imunitar al acestora a ajuns la un „compromis” cu această „permanentă iritaţie”. Iar mai tarziu, când aceşti copii ajung la maturitate, constatăm prezenţa unei sensibilităţi generale la infecţii precum şi o suită de alte simptome „neclare”, cum ar fi iritaţiile de natură dermatologică, migrenele sau insomniile, care provin dintr-o alergie la lapte „ascunsă”, respectiv o alergie la caseină. Şi adesea această sensibilitate este cuplată şi cu o intoleranţă la cereale, ceea ce înrăutăţeşte situaţia. Testele anti-alergice obişnuite nu relevă nimic. Doar testele de sânge speciale sau renunţarea pe termen lung la consumul de lapte aduc adevărul la lumină.

Spre deosebire de toate acestea, intoleranţa la lactoză aparţine între timp cateoriei celor mai des stabilite diagnostice din medicina şcolastică. Diagnoisticul se bazează pe faptul real şi absolut normal că marea majoritate a organismelor adulte nu mai sistetizează enzima Lactază, care are rolul de a „desface” zahărul din lapte (Lactoza) şi deci nu mai ajută la digestia acestuia  în intestinul subţire. Ceea ce cu ani în urmă era definit ca fiind o durere de stomac „imaginară, închipuită” a devenit între timp un diagnostic acceptat şi consacrat. Cu ajutorul unor teste simple de expiraţie ştim astăzi că neplăcerile digestive, gazele şi balonările, greaţa şi durerile de cap, simptomele neplăcute legate de vezica urinară şi chiar oboseala (epuizarea) cronică, toate acestea pot foarte bine avea de a face cu Lactoza.

Pentru a evita toate aceste lucruri, între timp există pe piaţă o serie de produse lactate fără Lactoză. Iar industria prelucrării laptelui s-a adaptat foarte rapid „modei actuale”. Doar că aceste produse (la fel ca şi laptele cu termen de valabilitate expirat) nu sunt produse propaspete, ci produse industriale care pot dăuna organismului, mai ales atunci când simultan există şi o sensibilitate la Caseină.

Fenomenul „leaky gut”

O problemă pe care medicina şcolastică nu o mai poate ignora, este recunoaşterea faptului că starea intestinului omului „modern” se deosebeşte din ce în ce mai mult de cea a omului care se hrăneşte cu produse naturale. Iar deosebirea aceasta poartă numele de „leaky gut” sau mai simplu spus, intestin permeabil. Molecule mare , doar pe jumătate digerate, trec prin peretele intestinal şi ajung în sânge. Aici, desigur, sunt reperate ca fiind „corpuri străine” şi sunt luate în primire de către sistemul imunitar. Doar că o astfel de „invazie” neîntreruptă, ani de-a rândul, duce cel puţin în prima etapă, la o serioasă alergie. O astfel de evoluţie către un intestin permeabil este iniţiată deseori încă din primele luni de viaţă ale noului născut, în momentul în care deja din cea de-a şasea lună de viaţă acestuia i se „administrează” tot felul de alimente străine, în locul laptelui de mamă. Mai ales lapte de vacă şi cereale, dar şi Glutamat precum şi alte substanţe artificiale aflate în „delicioasa” mâncare sintetică pentru bebeluşi.

Ursula Jonnson în cartea ei „The Basic-allregy” (editura Books on Demand 2004) a cercetat aceste aspecte legate nu numai de problematica laptelui, relevând adevăratele cauze pentru şocant de marelel număr de alergii în ţări precum Suedia, Norvegia sau Finlanda. Concluziile ei sunt clare: pe de o parte ceva nu este în regulă cu produsele sintetice pentru copii mici, pe de altă parte numărul de alergii şi afecţiuni dermatologice la copii şi adulţi a crescut alarmant de când laptele este tratat industrial la cald (pasteurizat) şi omogenizat. Iar oamenii de ştiinţă au descoperit şi adevăratul motiv: laptele conţine printre altele o enzimă pe nume Xanthine-Oxidază (XO). În laptele prelucrat industrial moleculele acestei enzime sunt fărâmiţate în minuscule biluţe, ca urmare a microfiltrării şi omogenizării, ceea ce face ca XO să poată penetra peretele intestinal. În mod normal această enzimă este neutralizată în stomac; dar daca ajunge (sub această formă modificată mecanic) în intestin, poate de aici trece în sânge şi astfel poate provoca alergii. Canalul digestiv (intestinul) nu este în mod arbitrar închis  şi nu conduce ca urmare a vreunui „capriciu al mnaturii”, substanţele străine spre colon şi anus. Doar că aici industria de prelucrare a laptelui deschide poarta larg acestor substanţe străine pentru a pătrunde în sânge, acolo unde nu ar avea în mod normal ce căuta. În timp, un intestin devine din ce în ce mai permeabil ca urmare a folosirii intensive a antibioticelor, otrăvurilor şi pesticidelor,  conservanţilor şi a altor substanţe chimice sintetice conţinute în alimentele industriale moderne.

Celulele mucoasei intestinale sunt legate între ele prin „tught junctions” (structuri membranatice sub formă de benzi) şi formează astfel o reţea de protecţie naturală (barieră).Caseina, o proteină din lapte, poate face ca pe termen lung această barieră naturală să slăbească, să devină permeabilă, fapt ce „deschide uşa” unor viitoare alergii. Şi intestinul iritabil (afecţiune foarte des raspândită astăzi) precum şi Morbus Cohn, afecţiune inflamatorie a intestinului, sau Colitis ulcerosa pot fi cauzate şi favorizate de proteinele din lapte, dar şi de cereale sau ouă.

Intoleranţa la lactoză

Intoleranţa la lactoză nu este un defect genetic, ci un proces absolut normal. Ca şi adulţi, nu mai suntem „progamaţi” pentru consumul de lapte. Doar populaţiile nomade sau cele din regiuni aride s-au adaptat cu timpul la laptele de origine animală. În Europa, 15 până la 20 la sută din populaţie nu suportă Lactoza, iar în Africa până la 90 la sută. Deseori graniţele dintre alergia la proteinele din lapte şi intoleranţa la Lactoză nu se mai pot distinge clar, deoarece deja sugarii sunt hrăniţi cu alimente artificiale, şi deci mult prea timpuriu sunt „constrânşi” să consume lapte de vacă.

Nu rareori este prezentă pe deasupra şi o intoleranţă la cereale, uneori şi o sensibilitate la fructoză. Doar testele foarte complexe pot aduce claritate în astfel de cazuri. La medic de obicei se face un test respirator H2, care în cazul în care arată o valoare mare a H2 după consumarea unei soluţii de Lactoză, certifică faptul că aceasta nu este prelucrată în intestin. Şi prin teste de sânge poate fi măsurată această intoleranţă.

Consumul mare de lapte de vacă, obicei care se întâlneşte astăzi des în ţările vestice, are acţiuni negative asupra sănătăţii stomacului şi intestinului. Laptele de oaie şi de capră conţine şi el Lactoză, dar în cantităţi moderate, iar sub formă de brânză sau iaurt sunt o alternativă rezonabilă la laptele de vacă, prelucrat industrial.

Oase puternice datorită laptelui?

Prin campanii publicitare bine direcţionate, industria alimentară şi îndeosebi cea de prelucrare a laptelui laudă peste măsură efectele benefice ale produselor pentru sugari şi copii, ale iaurturilor cu fructe sau ale Snacks-urilor pe bază de lapte. Medicina şcolastică se aliază şi ea acestor campanii publicitare (dezinteresat oare?), mai ales prin aceea că induce teama faţă de osteoporoză în rândul femeilor, sugerând că laptele şi produsele din acesta pot preveni osteoporoza. Ceea ce nu se spune însă este slaba capacitate a organismului de a prelua şi prelucra calciul din laptele de vacă. Mii de ani aproape toată omenirea a preluat suficient calciu din cu totul alte produse alimentare, cum ar fi cerealele, cruciferele (varza şi celelalte plante din aceaşi familie), păstăioasele, sesamul, nucile şi seminţele.

Doar puţine populaţii nomade din regiunile aride consumă cu precădere lapte, dar aici este mai ales vorba despre cel de capră sau Yak (în Himalaia spre exemplu), lapte care acţionează energetic altfel decât laptele de vacă. În ţările din spaţiul european, laptele de vacă a fost foarte mult timp consumat doar în cantităţi mici, deoarece se ştia că un consum mare din acest soi de lapte provoacă oboseală, iar cantitatea de proteine conţinute de el este mult prea mare.

O altă problemă cu care se confruntă populaţiile din spaţiul european, îndeosebi cel nord-european, este o insuficienţă de Vitamina D, care este sintetizată de organism (piele) în prezenţa razelor Soarelui (care este mai slab şi în perioadele de iarnă lipseşte aproape cu desăvârşire). Ori tocmai Vitamina D este aceea care contribuie substanţial la fixarea calciului în oase. De asemenea consumul de Softdrinks cum este spre exemplu Cola, de carne şi mezeluri în cantitate mare constituie o nutriţie dăunătoare pentru echilibrul calciului în organism, ca urmare a faptului că aceaste produse alimentare formează în organism acid uric şi conţin mari cantităţi de fosfat, care ambele duc la o deficienţă de calciu. Ori dacă organismul are prea puţin calciu, ei începe să-l „extragă” din dinţi şi din oase, deoarece calciul este absolut necesar pentru buna funcţionare a tuturor organelor, mai ales la nivel celular.

Cu siguranţă, consumul mare de lapte de vacă nu poate fi soluţia unor astfel de probleme, iar ca dovadă putem consulta statisticile efectuate în ultimele decenii în ţările nord-europene, unde în ciuda marelui consum de lapte de vacă, numărul cazurilor de osteoporoză este alarmant de mare (desigur aici contribuie semnificativ şi lipsa de lumină solară, care duce la o deficienţă de Vitamina D, aşa cum am mai spus).

Punctele de vedere tradiţionale estice

Laptele natural şi produsele derivate din acesta nu sunt considerate in medicina chineza tradiţională ca fiind complect dăunătoare. Despre lapte se consideră că este hrănitor, „neutru şi dulce”, şi că aparţine elementului „Pământ”. În cantităţi mici este folosit în cazurile de „slăbire şi uscare interioară a Qi”. Consumat însă în cantităţi mare, provoaca creşterea mucusului, ceea ce este evident mai ales în cazul laptelui omogenizat, pasteurizat, adică a laptelui aşa-zis „mort”. Prin cresterea mucusului sunt afectaţi plămânii, dar mai apar şi afecţiuni dermatologice, dureri articulare, guturai cronic, bronşită şi chiar astma. Inflamaţiile urechii medii, răcelile cronice sau inflamaţiile amigdalelor (cu puroi) la copii nu se datoreaza vremii reci şi umede, ci mai degrabă consumului de lapte industrial. La care se mai adaugă şi teroarea vaccinărilor şi „smog”-ul electronic provocat de telefoanele celulare, computer sau televizor. Şi apropos, NU ÎNCALZIŢI NICIODATĂ laptele în cuptorul cu microunde!!!

Laptele biologic fermentat din iaurt sau kefir provoacă mai puţin mucus, dar totuşi persoanele cu o digestie slabă (şi în zilele noastre sunt din ce în ce mai multe astfel de persoane) trebuie să evite şi aceste produse. Copii mici hrăniţi de timpuriu cu lapte omogenizat dezvoltă rapid afecţiuni cum ar fi neurodermita, inflamaţii cronice ale urechii medii, guturai cronic şi sensibilitate generală la infecţii. Deosebit de nefavorabilă este întreruperea timpurie a alăptării combinată cu introducerea timpurie în alimentaţie a laptelui de vacă. Obezitatea şi diabetul sunt de asemenea consecinţe logice, mai ales atunci când pe deasupra se exagerează cu consumul de făină (pâine) albă şi zahăr industrial (dulciuri).

Ayurveda desemnează laptele ca fiind un „elixir vital”, dar menţionează în acelaşi timp că este necesară o digestie „puternică” pentru a digera şi integra corect laptele. Recomandările indiene în legătură cu laptele (desigur nu este aici vorba de laptele industrial!) sunt interesante: laptele nu trebuieşte consumat împreună cu alimentele sărate, cu fructele acre sau cu bananele crude!. Cel mai bine este digerat laptele sub formă de iaurt diluat cu apă şi cu condimente (poartă denumirea de „Lassi”), o băutură răcoritoare foarte gustoasă.

Pentru medicina tibetană laptele este un aliment a cărui calitate depinde de felul în care au fost hrănite vacile şi de clima în care acestea trăiesc. Laptele creşte mucusul şi elementul „Foc”, ceea ce poate fi un avantaj în cazul anumitor afecţiuni, căci prin aceste calităţi diminuează preponderenţa elementului „Vânt”. Laptele este considerat a fi „greu şi rece” dar prin încălzire poate deveni „cald şi uşor”. Untul are acţiune răcoritoare în cazul febrei sau a unei preponderenţe a elementului „Foc”.

Este interesant faptul că laptele natural încălzit, nu pierde prin aceasta calităţile sale, aşa cum se întâmplă cu laptele pasteurizat şi omogenizat. Iar acest lucru poate fi foarte uşor observat de oricine, căci laptele proaspăt după încălzire şi răcire se transformă în lapte bătut, în timp ce laptele industrial pur şi simplu se „împute”.

Tendinţa din ce în ce mai mare de a întrerupe alăptarea sugarilor prematur (ma refer aici la cazurile în care mama dispune de suficient lapte şi poate continua alăptarea un timp mai îndelungat), consumul tot mai mare de lapte industrial şi carne provenind de la crescătoriile industriale de animale (deci carne toxică datorită procedurilor de alimentaţie artificial-industrială şi ca urmare a masivei administrări de antibiotice) sunt poate cele mai importante elemente ale actualei stari de lucruri, în care populaţiile de orăşeni suferă în procent tot mai mare de aşa-numitele „boli ale civilizaţiei moderne”.

În Europa Evului Mediu era folosit laptele de vacă, oaie şi capră (acesta din urmă este uşor digerabil şi era folosit frecvent contra afecţiunilor pulmonare). Laptele de vacă era la acea vreme folosit mai ales la curţile oamenilor bogaţi (nobililor) căci oamenii săraci lăsau de regulă laptele de vacă pentru alăptarea viţeilor (adică tocmai pentru ceea ce natura a „creat” acest lapte). În zilele noastre însă viţeii nu mai sunt hraniţi cu lapte de vacă (deci laptele mamelor lor), ci sunt hraniţi artificial şi după relativ scurt timp sunt sacrificaţi. De lapte de vacă avem NOI nevoie, asa că viţeii… să mănânce altceva. Dar lipsa de respect faţă de Natură şi Creaţie nu este ceva tocmai nou în rândul „inteligenţilor” reprezentanţiai  speciei umane.

„Teoria laptelui” la Hildegard von Bingen

Hildegard von Bingen (1098-1179) a fost o stareţă din Germania care a scris mai multe lucrări de medicină naturistă, cum ar fi „Physica” sau „Causae et Curae”. Aceste scrieri au fost în anul 1970

redescoperite de către medicul austriac Dr. Gottfried Hertzka şi reintroduse în folosirea practică, ceea ce a avut ca urmare o „renaştere” a scrierilor stareţei von Bingen. O însemnată parte a acestor scrieri o constituie „învăţătura nutriţiei” şi cunoştinţele acumulate la acea vreme asupra alimentelor.

Interesant este faptul că Hildegard von Bingen, în mod surprinzător de similar cu învăţăturile medicinei tradiţionale asiatice, folosea în legătură cu anumite alimente calificative de genul „răcoritor, rece”, „cald”, „uscat”, „umed”. De asemenea avertiza asupra folosirii în cantităţi prea mari (exces) a anumitor alimente, fapt ce ducea inevitabil la daune asupra stării de sănătate. Hildegard recomanda de asemenea în scrierile ei diferite amestecuri de plante medicinale precum şi extracte şi vinuri obţinute din astfel de plante. Conceptul de bază al lui Hildegard era acela că o nutriţie conştientă şi echilibrată ducea la menţinerea sării de sănătate. (De menţionat faptul că Hildegard von Bingen a trăit 81 de ani, ceea ce pentru acele vremuri era o vârstă „matusalemică”, un record de longevitate).

Fascinant pentru zilele noastre (sau poate totuşi nu atât de fascinant, dacă renunţăm la aroganţa modernă de a ne ânchipui că noi, europenii, suntem cei mai „deştepţi”, iar oamenii din vechime erau cu toţii nişte barbari ignoranţi) este faptul că Hildegard menţiona că foarte mulţi oameni, datorită „intestinelor bolnave” (permeabilitatea pereţilor intestinali, sau mai academic spus, sindromul „leaky gut””) se îmbolnăvesc şi au sângele „otrăvit” (substanţe toxice care, penetrând peretele intestinal, ajung în circuitul sangvin). Ca un semn caracteristic, Hildegard menţiona că aceste persoane au „faţa roşie” adică pielea feţei este congestionată, roşie. Astfel se face că, aşa „deştepţi” cum suntem, am descoperit de vreo câteva decenii sindromul „leaky gut”, care era cunoscut deja de aproape o mie de ani la Hildegard von Bingen precum şi în alte scrieri similare ale acelor vremuri.

Medicii (unii dintre ei, cei cât de cât pricepuţi) ştiu astăzi că la persoanele cu deficienţe şi tulburări ale aparatului digestiv (stomac-intestine) deseori faţa are o culoare roşie intens, şi deseori aceste deficienţe de digestie duc mai departe la apariţia unor deficienţe cardiace. Lucru ce, printre altele fie spus, era de asemenea cunoscut de mii de ani din scrierile medicinei tradiţionale chineze şi indiene.

Ca remediu pentru astfel de situaţii Hildegard recomanda o alimentaţie pe bază de Alac (Triticum spelta) specie de cereală foarte asemănătoare grâului, dar cu multe deosebite calităţi faţă de acesta din urmă.

Laptele de vară şi laptele de iarnă

Pentru Hildegard laptele nu era mereu acelaşi. Ea ştia cât de importantă era calitatea acestui produs neobişnuit pentru acea vreme. În Evul Mediu în principal era consumat laptele de oaie. Vitele erau mai ales folosite pentru muncă, tracţiune sau pentru carne. Iar viţeii nu erau sacrificaţi pentru carne. Hildegard făcea diferenţiere intre laptele de „iarnă” şi cel de „vară”. Laptele de iarnă al oilor, caprelor şi vacilor era mai bun (vindecător) decât cel de „vară” deoarece iarna animalele erau hrănite cu fân, în timp ce vara păşteu liber pe păşune, ceea ce făcea ca prin consumarea acestui lapte să fie introduse în organism „sucuri rele”. Astăzi ca urmare a hrănirii vacilor cu nutreţ de siloz, laptele de vacă are mai tot timpul calitatea celui de „vară” (deci o calitate mult mai proastă).

Pentru o mai bună toleranţă a laptelui de „iarnă” Hildegard recomanda (surprinzător oare?) fierberea acestuia şi introducerea ulterioară în acesta a rădăcinilor uscate de urzică, deoarecea acestea avea calitatea de a curăţa stomacul şi de a neutraliza sucurile rele din lapte. Hildegard folosea mereu formularea „a mânca lapte” ceea ce înseamnă că ea nu considera laptele ca fiind o băutură. Laptele de „vară” era, conform lui Hildegard, dăunător pentru omul sănătos, însă pentru copii, bolnavi şi persoanele epuizate era folositor, dar doar în cantităţi mici.

Este cunoscut faptul că pe vremuri ţăranii hrăneau practic tot timpul anului vacile cu fân, deoarece acest „lapte din fân” era rezervat femeilor gravide şi copiilor care nu mai erau alăptaţi. Laptele de vară era, chiar şi după adăugarea de rădăcină de urzică, destul de puţin folositor şi tocmai de aceea consumat în cantităţi foarte mici. În ultimii ani a apărut în supermaket-uri lapte „din fân”, deşi aici calitatea acestor produse este deosebit de îndoielnică. Şi ar trebui să ne întrebăm de ce oare a apărut acest „lapte din fân”? Căci probabil puţini dintre orăşenii de astăzi ştiu despre ce este vorba.

Untul şi brânza

Untul proaspăt din lapte de vacă este considerat de către Hildegard ca fiind sănătos, deoarece conferă energie persoanelor slăbite, în cazul afecţiunilor pulmonare şi în anemii. Medicina chineză desemnează acest unt ca fiind „rece” deci este util în cazul afecţiunilor cu febră. Totuşi persoanele supraponderale (grase) trebuie să consume untul cu multă ponderaţie, lucru de altminteri foarte logic. În orice caz untul natural, ne-preparat industrial este net superior margarinei.

Ideea deseori vehiculată precum că untul ar duce la creşterea colesterolului puteţi să o treceţi liniştit în categoria „scorneli rentabile pentru industria alimentară”. De altmineri medicii ştiu, deşi nu vor să ne spună, că colesterolul scăzut duce la depresii şi diferite forme de cancer, şi că practic aproape toate persoanele care au decedat în urma unui atac cardiac erau persoane care aveau colesterolul NORMAL SAU SCĂZUT (deseori ca urmare a administrării medicamentelor de reducere a colesterolului)!!! Colesterolul este un „marker” al inflamaţiilor şi în acelaşi timp o o substanţă cu rol de protecţie, de care organismul nostru are absolută nevoie. Un nivel prea scăzut de colesterol este în concluzie cu mult mai periculos decît un nivel crescut al colesterolului (desigur în cadrul unor limite cât de cât rezonabile).

În cazul brânzeturilor Hildegard recomanda consumarea acestora împreună cu Chimion – Cuminum cyminum (deci nu confundaţi cu Chimen). Acesta însă este bine să fie evitat de către persoanele bolnave, cu excepţia persoanelor suferinde de afecţiuni pulmonare, dar cu o inimă sănătoasă. În cazul unor astfel de persoane Chimionul este chiar sănătos şi recomandabil. Pe de altă parte conform Ayurvedei, Chimionul ajută la redresarea unei flore intestinale depreciate.

Hildegard sfătuieşte frecvent evitarea brânzeturilor (fie brânză proaspătă, fie telemea) mai ales atunci gând avem de a face cu afecţiuni cum ar fi epilepsia, afecţiunile pulmonare, arteriosclerozele şi marea majoritate a afecţiunilor de stomac şi intestine. Persoanele suferinde de afecţiuni cronice trebuie să evite în general produsele lactate precum şi ouăle, lucruri recunoscute astăzi şi de către noile cercetări ştiinţifice. Se pare astfel că la vremea ei, Hildegard era cu vreo 900 de ani înaintea medicinei moderne, ca să spunem aşa, mai ales în ceea ce priveşte problemele nutriţionale.

Hildegard ştia de asemenea foarte bine că între afecţiunile digestive (de stomac) şi cele renale există o foarte strânsă legătură; sau între durerile de cap şi cele de spate. Iar medicina chineză tradiţională precum şi cea tibetană confirmau şi ele aceleaşi legături. O deficienţă (slăbiciune) a splinei şi stomacului poate duce la daune cardiace, iar „sucurile rele” dintr-o alimentaţie deficitară (excesul de crudităţi) nu face decît să accentueze aceste daune.

În schimb medicina scolastică se încruntă şi se „răţoie” la auzul unor astfel de afirmaţii. Şi aceasta deoarece pentru ea splina este un organ separat, o „piesă dintr-un motor”, oricum practic inutil, care poate fi îndepărtat fără prea mari reţineri, caci omul poate supravieţui şi fără ea, iar medicul poate trăi şi mai bine cu banii luaţi pe operaţie. (Asta e cam tot aşa cum medicina şcolastică supravieţuieşte fără creier, adică fără să gândească. Şi nici măcar nu e nevoie de operaţie pentru asta). În realitate splina este extrem de importantă pentru sistemul imunitar precum şi pentru producerea şi formarea sângelui.

Astăzi medicina scolastică este în stare, technologic vorbind, să depisteze cea mai neînsemnată bacterie din stomac, pe care să o distrugă instantaneu prin mijloace chimice, însă în ceea ce priveşte legăturile complexe dintre organele ce formează „totul” denumit Corp Uman, medicinile estice şi cunoştinţele vechi de peste 900 de ani ale lui Hildegard von Bingen (o simplă călugăriţă din Evul Mediu Timpuriu, nu?) sunt cu mult înaintea capacităţii de înţelegere a Facultăţilor de Medicină.

SURSA: www.quibono.net

Dacă ți-a plăcut lasă un comentariu!
_______________________________________________________________________________________
Nu păstra doar pentru tine, trimite la prieteni, mail-uiește sau share-uiește!
Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 14 Octombrie 2014 în SANATATE

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: