RSS

Arhive pe categorii: ISTORIE

Despre formarea limbii române, așa cum nu ai învățat la școală

 

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mişcă vara;
În rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.
Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea, cât îi de darnic
Graiul ţării noastre dragă.

Limba noastră-i vechi izvoare.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le ‘nşirate, –
Te-nfiori adânc şi tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spuie-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.
Limba noastra-i limbă sfântă,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng şi care o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.

Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Ștergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării ‘n care geme.
Strângeţi piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde –
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Răsări-va o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

                                           de Alexei Mateevici

Dacă ți-a plăcut lasă un comentariu!
_______________________________________________________________________________________
Nu păstra doar pentru tine, trimite la prieteni, mail-uiește sau share-uiește!
Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 23 Iunie 2014 în ISTORIE

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Împărații daci ai Romei

Constantine's statue outside the Minster

Împăraţii romani de origine dacică sunt un subiect foarte puţin cunoscut. Poate numele lor le sunt familiare multora, dar cu privire la originea lor dacică s-a păstrat tăcere.

ENIGME ISTORICE

De-a lungul timpului, cei mai mulţi istorici români, dar şi unii străini, le-au contestat originea, în ciuda documentelor care ne garantează obârşia lor dacică. Totuşi, fără aceşti daci ajunşi la cârma Imperiului, istoria Daciei, a Europei şi chiar a întregii creştinătăţi ar fi fost alta. Istoria oficială le contestă dacismul şi astăzi, din motive greu de înţeles.

REGALIAN, STRĂNEPOTUL LUI DECEBAL

Nu ştim ce s-a întâmplat cu dacii după cucerirea Daciei de către romani. Dacă ar fi să dăm crezare manualelor, ei s-au romanizat rapid şi fără cale de întoarcere, în decursul a doar un secol şi jumătate. Totuşi, amintirea lui Decebal a rămas vie în secolele următoare, iar numele de „dac” este purtat cu mândrie de mai multe personaje istorice, ajunse pe cele mai înalte trepte ale ierarhiei militare sau politice a Imperiului roman.

După constituţia lui Caracalla din 212, prin care toţi cetăţenii imperiului născuţi liberi deveneau cetăţeni romani cu drepturi depline, orice dac devenit cetăţean roman putea urca în ierarhiile vremii.
Regalian este cel dintâi dac care a urcat în această ierarhie. Documentele epocii spun că dacul cel ambiţios a intrat în istorie în preajma anului 260 d.Cr. Şi susţineau că este un urmaş al lui Decebal, un strănepot al marelui rege martir. Poate fi întru totul adevărat sau poate fi doar o genealogie imaginară. Ceea ce însă nu se poate pune la îndoială este originea dacică a lui Regalian. În anul 260, în vreme ce pe tronul Romei se afla Gallienus, dacul Regalian, general cu talent de strateg, se afla în fruntea trupelor din zona Dunării, din Pannonia şi Moesia. Nu mult după anul 260, el pune la cale o rebeliune, în urma căreia este proclamat împărat de către trupele sale. Monedele emise de el şi de soţia (sau mama) sa, Sulpicia Dryantilla, o femeie cu nume dacic, s-au limitat la zona dunăreană. După preluarea puterii, duce lupte împotriva sarmaţilor, dar Gallienus vine de la Roma împotriva lui şi îl învinge. Conform surselor scrise, Regalian este ucis într-un complot de propriii săi partizani, aliaţi cu roxolanii.

DACIA – ABANDONATĂ SAU ELIBERATĂ?

Figura lui Regalian este deosebit de importantă în istoria provinciei Dacia, deoarece coincide cu un moment-cheie: abandonarea provinciei de către Gallienus. Deşi Aurelian este considerat autorul retragerii trupelor şi administraţiei romane din Dacia, totuşi, izvoarele istorice şi arheologice ne confirmă faptul că provincia Dacia a fost abandonată mai devreme, în vremea lui Gallienus, iar Aurelian nu a făcut decât să consemneze în acte un fapt deja consumat şi pe care oficialităţile multă vreme nu au avut curajul să-l recunoască. Scrierile vechi ne informează că „Dacia a fost pierdută” în vremea adversarului lui Regalian, iar arheologia ne arată că tot în vremea acestui împărat au încetat inscripţiile romane din Dacia, precum şi baterea de monede. Acest moment coincide şi cu o serie de atacuri dure ale carpilor (daci liberi) asupra provinciei.

Contextul acesta este rareori invocat de istoricii noştri, care pun retragerea romanilor doar pe seama atacurilor pricinuite de barbari şi de goţi (chiar dacă izvoarele subliniază că este vorba de carpi, istoricii insistă că prin „carpi” trebuie să înţelegem „goţi”). Uzurparea puterii lui Gallienus în zonă, prin rebeliunea dacului Regalian şi atacurile dacilor liberi, ne poate sugera că retragerea armatei şi a administraţiei romane din provincie nu reprezintă un abandon al Daciei ci, din contră, o eliberare. Deci, romanii au fost, efectiv, alungaţi din provincie de către daci şi au susţinut apoi, ca justificare, că Dacia este greu de aparat, din pricina atacurilor barbare. Ulterior, Aurelian a creat în sudul Dunării o altă Dacie, numită „Dacia Aureliana” şi mai apoi „Dacia Ripensis”, pentru a păstra aparenţa unei Dacii romane. Ce s-ar fi întâmplat dacă Regalian nu l-ar fi uzurpat pe Gallienus sau dacă dacii liberi nu ar fi venit în ajutorul fraţilor lor din ţinutul ocupat de romani? Poate că Dacia ar fi continuat, pentru cine ştie câtă vreme, să fie provincie romană. În acest fel, Dacia a fost prima provincie a imperiului din care romanii au fost nevoiţi să se retragă.

AUREOLUS, CIOBANUL DIN CARPAŢI

Tot în vremea lui Gallienus a trăit şi Marcus Acilius Aureolus, dac dintr-o familie de ciobani, el însuşi păstor în tinereţe. Istoricul bizantin Zonaras spune despre el: „Aureolus era din ţara getică, numită mai târziu Dacia, şi de neam obscur, fiind mai întâi păstor…”. Intrat ca soldat de rând în armată romană, a câştigat simpatia împăratului Valerianus şi a ajuns îngrijitor al cavaleriei. După ce a câştigat şi încrederea lui Gallienus (succesorul lui Valerianus la tron), a fost trimis de împărat în anul 265 să lupte împotriva unui uzurpator din Galia, Postumus, dar Aureolus s-a aliat cu acesta împotriva împăratului de la Roma. A fost proclamat suveran la Mediolanum de către armatele sale, în anul 268. Totul se petrecea în plină criză politică a imperiului, celebra criză a secolului al III-lea, când s-au succedat la tronul Romei o mulţime de împăraţi, mai toţi provinciali, mai adesea sprijiniţi de armată. Gallienus a pornit împotriva celui de-al doilea dac autoproclamat împărat, Aureolus, care i-a cerut ajutor lui Postumus. Acesta însă l-a refuzat, trădând prietenia care îi lega. Totuşi, cel care a murit în asediul de la Mediolanum a fost Gallienus, iar Aureolus a reuşit să-şi păstreze titlul, până în vremea lui Aurelian, dar a fost trădat şi ucis, ca şi Regalian, de propriii lui soldaţi.

ÎMPĂRATUL GALERIU, „OLTEANUL” CARE I-A RĂZBUNAT PE DACI

Galerius Maximianus (292-311) i-a urmat la domnie lui Diocleţian, al cărui protejat a fost. S-a născut într-un sat din apropiere de Serdica (Sofia), dintr-o mamă dacă, venită din nordul Dunării, din Dacia Traiana. Se crede că, după numele său romanizat, Romula, mama sa ar fi venit de undeva din Oltenia, din Dacia Malvensis, poate chiar din oraşul Romula (astăzi Reşca, jud. Olt). Lactanţiu, scriitorul creştin care ne confirmă originea dacică a împăratului Galeriu, ne mai dă câteva informaţii uluitoare despre acest dac ajuns împărat. În primul rând, a vrut să supună la obligaţia plăţii impozitelor Roma şi întreaga Italie, drept răzbunare pentru umilirea dacilor de către Traian, care le-a impus tribut dacilor. În al doilea rând, a vrut să schimbe numele Imperiului roman în Imperiul dacic. Înainte de a muri, împăratul s-a retras în satul său natal, care a fost numit Romulianum, după numele mamei sale. Galeriu a rămas în istorie pentru persecuţiile sale împotriva creştinilor, atât în vremea lui Diocleţian, cât şi după urcarea sa pe tron. Totuşi, înainte de a muri, a dat primul edict de toleranţă din istoria creştinilor, reeditat apoi de Constantin cel Mare. Pe arcul său de triumf de la Salonic apar figuri de daci cu steagul lor naţional în formă de şarpe cu cap de lup. Specialiştii încă nu s-au dumirit ce caută aceşti daci pe arcul lui Galeriu, dar unii dintre ei au presupus că este vorba de soldaţi daci din regiunea natală a împăratului. Dacismul lui Galerius este incontestabil, la fel şi adversitatea sa faţă de romani şi de numele de „roman”, declarată deschis de împărat. Nu ar fi exclus ca seria lungă de documente ce relatau cucerirea Daciei, toate dispărute astăzi, să fi fost cenzurate sau distruse în vremea lui Galeriu sau a altor împăraţi de mai târziu, care au încercat să apere astfel memoria dacilor.

DAIA ŞI LICINIUS

Maximinus Daia (sau Daza) era nepotul împăratului Galeriu. S-a născut în Dacia Aureliană, la sud de Dunăre, având-o ca mamă pe sora împăratului. A ajuns să fie adoptat de unchiul său, dar chiar şi după adopţie, a ţinut să-şi păstreze numele dacic. În schimb, despre Licinius, izvoarele spun că se trăgea dintr-o familie de ţărani daci din Moesia Superior. S-a născut în anul 265 şi a ajuns prieten foarte bun cu Galeriu. Împăratul Galeriu i-a conferit lui Licinius titlul de „Augustus” în vestul imperiului, în anul 308, în timp ce Daia, nepotul împăratului, şi Constantin (şi acesta de origine moeso-dacica) au fost numiţi „fiii auguştilor”. În felul acesta, toţi cei patru suverani care formau tetrarhia (formă de conducere cu patru împăraţi, doi de rang superior şi doi de rang mai mic), erau de origine dacică. După moartea lui Galeriu, în 311, Licinius şi-a împărţit imperiul frăţeşte cu Daia, dar în 313, s-a aliat cu Constantin, căsătorindu-se cu sora lui vitregă, la Mediolanum (Milano). Constantin şi Licinius se reuniseră la Milano pentru un eveniment extrem de important: promulgarea edictului prin care religia creştină devenea egală în drepturi cu celelalte religii ale imperiului. De cealaltă parte, Daia s-a aliat cu uzurpatorul Maxenţiu. Conflictul dintre Licinius şi Daia era previzibil. Daia a fost înfrânt şi, spun unele surse, a preferat să se sinucidă. Locul său a fost luat de Constantin, cumnatul lui Licinius. Dar trădarea a fost plătită. Licinius şi Constantin au intrat într-un conflict, în urma căruia cel din urmă a ieşit învingător şi a devenit unic împărat al imperiului. Cu aceşti patru împăraţi de origine dacică, ce au condus imperiul simultan, a început o nouă epocă în istoria Imperiului roman.

CONSTANTIN ŞI ELENA. ENIGMA DACILOR DE PE ARCUL LUI CONSTANTIN

Dar cel mai mare împărat roman de origine dacică este Constantin, primul împărat creştin din istorie. S-a născut la sud de Dunăre, la Naissus, în Serbia de astăzi, pe atunci provincia Moesia Superior. Tatăl său, împăratul Constantius Chlorus, era tot din Naissus. În anul 325, în vremea conciliului de la Niceea, la Naissus este atestat un episcop care îşi spune „Dacus”. Prezenţa dacilor la sudul Dunării, atât înainte de cucerirea Daciei, cât şi după aceea, este incontestabilă. Deci, Constantin era, mai exact, un moeso-dac. Deşi nu ştim în ce fel dacismul său i-a influenţat acţiunile, ştim sigur un lucru: el este cel care, la doar două secole după cucerirea Daciei, spoliază monumentele din splendidul for al lui Traian. Marea friză de piatră a lui Traian, măsurând peste 30 de metri (după alţii mult mai mult) şi fiind a treia ca mărime din întreaga antichitate, este spartă în bucăţi de Constantin. Patru bucăţi sunt încastrate în arcul său de triumf de la Roma, după ce figura lui Traian este ştearsă din reprezentările reliefurilor. Mai mult, opt din grandioasele statui de daci, înalte de trei metri, care împodobeau forul lui Traian, sunt scoase de la locul lor şi urcate pe Arcul împăratului Constantin. Ce logică să aibă dislocarea unor statui colosale de daci şi plasarea lor pe un monument al unui împărat roman, dacă nu faptul că acesta era născut tot în ţara dacilor? Cu siguranţă, Constantin avea o mare preţuire pentru strămoşii săi. Documentele ne spun chiar că ar fi încercat să aducă Dacia sub stăpânirea sa şi a refăcut podul de peste Dunăre. Totuşi, cum de a fost posibilă aceasta „profanare” a forului lui Traian? Specialiştii spun că era nevoie de material de construcţie şi că, în acelaşi timp, nu mai existau artişti talentaţi ca în vremurile anterioare, arta romană aflându-se într-un declin evident. E adevărat, pe lângă piesele luate din forul lui Traian, pe Arcul lui Constantin există şi reliefuri atribuite de specialişti epocilor lui Hadrian şi Marc Aureliu. Deci, Constantin ar fi luat ce i-a plăcut de pe monumentele predecesorilor săi.

constantin1

Iulian Apostatul ne povesteşte că, după ce a văzut pentru prima dată forul lui Traian, Constantin a fost abătut timp de mai multe zile, spunând că el nu va avea niciodată un for atât de grandios. Dar nu este suficientă această explicaţie. Oricât de mare ar fi fost lipsa de materiale şi de artişti talentaţi, nici un împărat nu ar fi îndrăznit să distrugă monumentele unui predecesor, dacă acesta era preţuit, memoria sa era onorată şi făcea parte din galeria sacră a părinţilor Romei. Gestul atât de neobişnuit şi de şocant al plasării celor opt statui de daci pe Arcul de triumf al lui Constantin îşi găseşte în acest fel o explicaţie. Statuile de pe arc simbolizează obârşia dacică, mândră şi iubitoare de libertate, a împăratului. Din această perspectivă, nu ar fi deloc absurd să ne gândim că scrierea de căpătâi a lui Traian despre cucerirea Daciei a dispărut, ca şi celelalte scrieri ce relatează acest eveniment dramatic din istoria dacilor, din ordinul lui Constantin. Dacă Galerius nu a contribuit la dispariţia acestor scrieri, se poate să o fi făcut Constantin.

constantin2

Constantin cel Mare este cel care a mutat capitala imperiului la Byzantion, numit după moartea sa Constantinopol, iar după cucerirea de către turci, în sec. XV, Istanbul. Orientul a devenit astfel izvorul spiritual şi cultural al întregii Europe. În vreme ce occidentul bâjbâia în întunericul în care barbarii migratori l-au aruncat, în orient străluceau luminile Bizanţului creştin, Noua Romă. Cât de mult a contribuit dacismul lui Constantin la această transferare a gloriei romane în orient este foarte greu de spus. Dar dacii de pe Arcul lui Constantin veghează vechea Romă şi astăzi, semn al dăinuirii spiritului dac peste timp.

Elena, mama lui Constantin, era născută, se pare, în Asia Mică, într-o familie foarte modestă. A avut o legătură neoficială cu Constantius Chlorus, viitorul împărat, şi l-a născut pe Constantin în teritoriul dacic de la sudul Dunării. Scrierile vechi spun că Elena a contribuit foarte mult la întărirea creştinismului ca religie a imperiului. Ea a primit titlul de Augusta. Călătorind la Ierusalim, se spune că a descoperit resturile crucii lui Isus, pe care le-a adus la Roma. Descoperirea s-a făcut în urma unor săpături pe care ea însăşi le-a comandat şi coordonat. De aceea, astăzi, Sfânta Elena este patroana arheologilor. Sarcofagul său din porfir roşu egiptean se află la Muzeul Vatican, în sală numită „Crucea grecească”. Este ornamentat, în mod destul de bizar, cu scene de luptă. Între soldaţii reprezentaţi se disting cu claritate figuri de daci, cu inconfundabilele lor căciuli. Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena, prăznuiţi de Biserica Ortodoxă la 21 mai, au schimbat definitiv cursul istoriei.

FALSIFICAREA ISTORIEI

Se impune o întrebare: de ce manualele de istorie nu pomenesc nimic despre rolul dacilor în istoria imperiului roman? A existat şi continuă să existe o adevărată conspiraţie în jurul acestui subiect. Istoricii noştri, dar şi unii străini, în special maghiari, au făcut tot posibilul pentru a „demonta” originea dacică a unor personaje ajunse pe tronul împărăţiei romane.

Despre mama lui Galeriu s-a spus că era o barbară, ba roxolană, ba iliră, ba, în cazul cel mai bun, dacă romanizată, deşi sursele ne spun răspicat că era dacă de la nordul Dunării, chiar dacă avea nume latin. Despre informaţiile pe care ni le dă Lactanţiu cu privire la Galeriu s-a spus că nu merită să fie luate de bune.

Despre cele din „Historia Augusta”, care ne atestă originea dacică a lui Regalian, la fel, că ar fi vorba de nişte născociri.

De ce toate acestea? Din două motive diferite, dar cu un unic scop. Unii istorici maghiari, în frunte cu A. Alfldi (1940), au vrut să demonstreze că, după abandonarea provinciei, în Dacia nu a mai rămas nici un dac şi că nu a existat nici un fel de continuitate de-a lungul mileniului „întunecat”, până la venirea maghiarilor în Transilvania. Apariţia unor personaje istorice importante, de obârşie dacică, le încurca socotelile, şi au recurs la contestarea surselor documentare, pentru a demonstra că nu este vorba de daci autentici.

Istoricii români, în schimb, au căutat să demonstreze că, după abandonarea Daciei, toată populaţia rămasă în provincie era deja complet romanizată. Prin urmare, şi împăraţii de origine dacică trebuiau să fie tot romani. La acea vreme, „nu trebuiau” să mai existe decât romani, eventual proveniţi din strămoşi daci romanizaţi.

Dar faptul că scrierile la care ne-am referit insistă asupra originii dacice a acestor împăraţi ne arată cu claritate că ei nu erau daci integral şi definitiv romanizaţi, ci originea lor etnică era foarte importantă. Cunoşteau, desigur, limba latină, erau integraţi în societatea romană provincială, dar obârşia lor era dacică. Dacă ar fi fost daci complet romanizaţi, fără să mai poarte vreo moştenire dacică, li s-ar fi spus romani, pur şi simplu, fără prea multă insistenţă pe originea etnică. Probabil din acest motiv, istorici precum Constantin Daicoviciu, Radu Vulpe şi alţii au contestat dacismul lui Regalian ori al lui Galerius (despre Constantin nici nu se discută, dat fiind că s-a născut la sudul Dunării). Radu Vulpe chiar a insistat asupra faptului că mama lui Galeriu, Romula, nu era dacă, ci provenea dintr-o familie de colonişti iliri stabiliţi în Dacia, deşi nici un document nu sugera aşa ceva. După trei decenii, într-o altă lucrare a aceluiaşi istoric, Romula „devenea” o dacă romanizată. În schimb, Dimitrie Cantemir nu se sfia să-l numească pe Aureolus „hatmanul călărimii Aureolus Dacul”. Deci, atât pe istoricii maghiari, cât şi pe cei români, îi deranja existenţa unor daci după retragerea romanilor din Dacia. Şi într-un caz, şi în celălalt, s-a dorit înlăturarea dacilor din istorie, prin încălcarea adevărului ştiinţific furnizat de izvoarele scrise.

Această falsificare persistă până astăzi, iar istoria oficială nu recunoaşte originea dacică a acestor împăraţi. Ştergerea dacilor din istorie pare să fie urmarea unui blestem ce s-a născut demult, dar continuă şi astăzi. Istoricii noştri desăvârşesc opera celor ce au ars scrierile despre daci şi i-au lăsat într-un întuneric ce pare să nu se mai sfârşească.

Sursa: ioncoja.ro

Dacă ți-a plăcut lasă un comentariu!
_______________________________________________________________________________________
Nu păstra doar pentru tine, trimite la prieteni, mail-uiește sau share-uiește!
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 19 Iunie 2014 în ISTORIE

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Imagine

Valoarea pământului românesc

Ro for sale

„Cu mult înainte ca Egiptul și Mesopotamia să fi atins un nivel de dezvoltare echivalent, Vechea Europă a fost una dintre cele mai sofisticate regiuni locuite, cu o civilizație abia menționată în cursurile de istorie dar de o importanță excepțională în dezvoltarea societății umane.”… a precizat Roger S. Bagnali, Directorul ISAW (Intitute for the Study of the Ancient World).

În noiembrie 2009, la New York, s-a deschis prima expoziție românească de arheologie din America, intitulată „Lumea pierduta a vechii Europe: valea Dunarii, 5000-3500 i.Chr.” Expoziția a fost organizată de „Intitute for the Study of the Ancient World” (ISAW) și Muzeul National de Istorie al României (MNIR), cu sprijinul Ministeului Culturii, Cultelor și Ptrimoniului Național (MCCPN).

Au fost prezentate 179 de piese din patrimoniul național, din care nu puteau lipsi „Gânditorul din Hamangia”, figurina „Femeie sezând”, vasele din cultura Cucuteni sau figurinele de la Gumelnița. Alături de artefactele românești au mai fost prezentate 75 de artefacte din Bulgaria și Republica Moldova.

„Înainte de gloria Greciei și a Romei, chiar și înainte de primele orașe ale Mesopotamiei sau de templele de pe Nil, de-a lungul Văii Dunării, la poalele Munților Balcani, au trăit oameni aflați cu mult înaintea vremurilor lor prin artă, tehnologie și comerț.” scria New York Times în recenzia făcută acestei expoziții.

Preistoria, ascunsă în spatele Cortinei de Fier.

Expoziția, pe care NYT o considera drept „scoaterea din obscuritate” a unei perioade importante din istoria omenirii, a marcat primul contact direct al lumii academice și al publicului occidental cu culturile vechi din familiile Cucuteni-Hamangia-Vinca-Tripolie și precursoarele lor. Într-un fel, pentru cercetătorii americani și cei din spatiul vestic, istoria recentă a ridicat vălul de pe misterele preistoriei, pentru că descoperirile făcute în sud-estul Europei, mai ales în perioada comunistă, nu au putut fi promovate dincolo de Cortina de Fier, iar exegeții occidentali au avut doar acces limitat la descoperirile colegilor lor din lagărul estic. Până în urmă cu 25 de ani, experții occidentali aveau la dispoziție puține obiecte din această perioadă a istoriei și informații și mai putine. Obiecte ceramice din culturi înrudite – precum figurinele „zeițelor fertilității” descoperite și în siturile arheologice din Vest – nu trădau nimic cu privire la originea, structura socială sau credințele care generaseră obiecte atât de curioase. Civilizația nu aparuse încă, scrisul și roata nu fuseseră inventate, iar puținele artefacte, multe dintre ele ajunse în vestul european, câteva sute sau mii de ani după apariția lor în bazinul dunărean de jos și cel pontic, nu permiteau cercetătorilor decât să speculeze. Sud-estul Europei și zorii civilizatiei planetare

Obiectele expuse, din muzeele românești, moldovenești și tezaurul descoperit la Varna, în Bulgaria, sunt considerate unele dintre cele mai prețioase dovezi cu privire la gradul de evoluție al acestor culturi vechi dunărene, care la apogeul lor, în jurul anului 4500 i.Chr., erau „printre cele mai sofisticate și avansate tehnologic” dintre culturile umane cunoscute. Mai mult, așa cum a apreciat David W. Anthony, curatorul-invitat al expoziției de la New York, descoperirile din România și Moldova, dar mai ales cele de la Varna arată că, acum peste 6.500 de ani, aici au apărut multe din semnele distinctive ale civilizației, atât în ceea ce privește structurarea politică a societății, tehnologiile stăpânite, cât și ideologia sau spiritualitatea.

„Egiptenii nu făceau cu siguranță ceramică precum aceasta”, subliniază pentru NYT, Roger S. Bangall, directorul ISAW, care nu uită să menționeze că „foarte mulți arheologi nici nu au auzit de aceste culturi ale Vechii Europe”. Tehnica topirii cuprului folosită de oamenii culturilor din sud-estul european era una dintre cele mai avansate ale momentului, iar populațiile aveau schimburi comerciale cu semeni aflați la mii de kilometri. Mai mult, unele dintre obiectele cele mai răspândite în siturile arheologice din Bulgaria, România, Moldova, dar și din Ucraina sunt scoicile din specia Spondylus gaederopus, o molusca din  Marea Egee, care era folosită ca simbol, accesoriu vestimentar cu conotații spirituale sau sociale și chiar ca un fel de monedă de schimb. Pe lângă statueta bine cunoscută în România a „Ganditorului” de la Hamangia, catalogul de prezentare al expoziției, realizat de prestigioasa editură a Universității Princetown, oferă imagini fascinante, însoțite de eseuri și studii recente ale cercetătorilor de pe ambele părți ale fostei Cortine de Fier.   Expoziția a fost abia un început pentru experții din Franța, Marea Britanie, Germania, SUA și din cele trei tări care au oferit artefactele pentru expoziția de la New York pentru a face primele legături și comparații pentru a stabili relațiile dintre culturile bine documentate ale preistoriei și antichității, cu lumea misterioasă a culturilor danubiene din epoca prelucrării cuprului – perioadă intermediara dintre Epoca pietrei și cea a bronzului.

Detalii expoziționale

Setul de figurine antropomorfe de la Poduri-Dealul Ghindaru (ceramică, 4.900-4.750 i.Chr.). Aranjarea radială aparține original membrilor culturii pre-Cucuteni și pare să fi fost un element esențial al funcției spirituale a micilor statuete. Supranumit ansamblul de figurine “Consiliul Zeițelor“, este considerat o manifestare a unei forme complexe a cultului fertilității.

Complex-machetă cu șapte figurine antropomorfe descoperit la Ghelăiești, cultura Cucuteni (lut ars, 3700-3500 i.Chr.). Plasarea în interiorul pseudovasului aparține original reprezentanților culturii Cucuteni. Pseudovasul este considerat a fi de fapt o machetă stilizată a unei case sau templu, figurinele fiind fie reprezentări ale membrilor familiei, fie zeități.

Brățări tăiate din cochilia molustei Spondylus gaederopus, descoperite la Hamangia, Cernavoda (scoica, 5000-4600 i.Chr.). Prezența obiectelor tăiate din cochilia scoicii din Marea Egee pe malurile Marii Negre și mai departe înspre nord denotă legăturile comerciale și contactele intense între populațiile din bazinul dunărean de jos și locuitorii peninsulei grecești și coastele Adriaticii. Producerea, venerarea și schimburile cu obiecte fabricate din cochilia de Spondylus sunt larg răspândite în multe epoci și pe spații geografice extinse din Europa. Un amanunt curios: o subspecie a aceleiași moluște – Spondylus princeps, endemică în Oceanul Pacific – era folosită în America pre-columbiană ca ofrandă pentru zei, iar în insulele vestice ale Pacificului era considerată un ornament-simbol de putere.

Cârlig de pescuit, cultura Cucuteni (cupru, circa 3.000 i.Chr.). Deși cultivau un numar limitat de plante cerealiere, fructe, viță-de-vie sau plante industrial-halucinogene, precum canepa sălbatică, vânătoarea și pescuitul, continuau să reprezinte unul din modurile de asigurare a aportului de proteine. Oamenii culturii Cucuteni domesticiseră câinele, capra, oaia și vaca, însă numarul de animale era limitat. La vânătoare erau folosite arcul și săgeata, sulița și bâta. Pescuitul necesita însa ceva mai multă finețe. Abilitățile și tehnologiile de prelucrare a cuprului la un nivel de puritate ridicat au permis oamenilor din cultura Cucuteni înlocuirea cârligelor de pescuit fabricate din scoici, oase de animale sau lemn cu cârligele din cupru. Cu exepția câtorva mici detalii, forma acestei ustensile nu s-a modificat substanțial în ultimii 5.000 de ani.

Pentru subtritare, porniti filmul, apoi click pe butonul „Caption” (stânga lângă butonul de Settings … pe bara de jos), activați ON, si dacă nu vă „aranjază engleza” … puteți selecta de acolo, limba Română, dar traducerea este subiectivă … oricum puteți încerca! 

P.S. Se pare că vatra, leagănul civilizației europene se află aici, pe plauirile unde domnește Sfinxul din Carpați. Începând de anul acesta, conform legilor agreate cu UE, oricine poate cumpara în România, pământul stămoșilor noștrii, cu o „valoare” estimată la peste 8.000 de ani vechime (nu 2.000 cum ați învățat la școală) de existentă a civilizației. Păcat !

Sursa: romanialibera.ro ; danlupu.net ; youtube

Dacă ți-a plăcut lasă un comentariu!
_______________________________________________________________________________________
Nu păstra doar pentru tine, trimite la prieteni, mail-uiește sau share-uiește!
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 7 Iunie 2014 în ISTORIE

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Imagine

Descoperă adevărata istorie a românilor

01-introducere

„Istorie se cheamă ceea ce s-a întâmplat cu adevărat, nu ceea ce am vrea sa se fi întâmplat”, declara în urmă cu aproape un secol poate cel mai mare istoric român Nicolae Iorga. Un adevăr cu valoare de postulat, dacă luăm în calcul zecile de mistificări care au avut ca subiect istoria românilor. Ca orice lucru care vine din trecut, lupta pentru existență a românilor pare încărcată de acea măreție care prezentului îi lipsește. Este o luptă care fascinează, deopotrivă, pe cei care își revendică o istorie petrecută în interiorul frontierelor lor și pe cei care trăiesc, uneori convulsiv, complexul de a le fi fost la margine. Departe de a fi fost o istorie pasageră, lipsită de evenimente mărețe, așa cum este cea occidentală, istoria românilor se pierde în lupte surde, uneori glorioase, pentru dreptul de a fi prezenți acolo unde destinul ne-a hărăzit.

Vreme de o lună de zile, prin 32 de articole obiective și bine documentate, DESCOPERA.ro a sperat că a adus o rază de lumină asupra evenimentelor tulburi care au marcat aproape două milenii de istorie valahă.

Astăzi, maratonul Descoperă adevărata istorie a românilor a ajuns la sfârșit. Dacă ați ratat vreun episod, aici aveți prilejul de a vedea întreg sumarul maratonului.

S-a spus despre istorie că este una dintre cele mai inexacte științe. Că datele, cu cât sunt mai vechi, cu atât sunt mai alterate de interpretări și de subiectivismul celor care le-au scris. Lipsa unor dovezi palpabile dă și ea naștere la zeci de mistificări și de relatări inexacte. E istoria românilor, așa cum a fost acuzată, una “fabricată” în perioada comunistă? Este istoria noastră una falsă, așa cum susțin adepții teoriilor migraționiste? Afla mai multe.

***

Nicicând nu au avut tracii, fie ei daci sau de altă sorginte, un lider mai impunător și mai influent decât a fost Burebista. Nu sunt cuvintele autorului acestui articol ci ale contemporanilor săi, locuitorii cetății Dionysopolis, Balcicul de astăzi, cei care îl numeau cu mândrie “cel dintâi și cel mai mare dintre regii din Tracia”. Afla mai multe despre Burebista.

***

Dacă ajungeți în Roma, vizitați vă rog colinele Quirinale din nordul vechiului Forum roman. Acolo tronează columna care prezintă razboaiele de cotropire ale împăratului Traian în Dacia. Adică la noi acasă…Pe coloană este sculptată și înfățișarea regelui Decebal. Luați un moment de mândră reculegere! În sânul niciunei alte seminții de oameni nu a mai răsărit un asemenea conducător cu asemenea destin tragic. A înfruntat plin de curaj cea mai puternică împărație a vremii. A făcut totul pentru a-și ocroti poporul. A sfidat înfrângerea mai curajos decât spartanii, iar moartea sa ne amintește parcă de tragediile antice. Nu-l uitați, la aproape 2.000 de ani de la jertfa sa, Decebal ne este înca rege! Afla mai multe despre Decebal.

***

“Multă lume își închipuie năvălirile barbare ca la cinematograf: apare barbarul scrâșnind din dinți, învârtind niște ochi roșii, cu părul vâlvoi și făcând semne de zdrobire și decapitare îndată ce vede un colonist român. Și atunci strămoșii noștri, persoane foarte delicate, se speriau și luau cel dintâi tren ca să treacă dincolo de Dunare, căci evident podurile erau destule pentru înlesnirea circulației”, Nicolae Iorga. Faptul că nici la ora actuală nu există un consens cu privire la evoluția populației daco-romane și la originile poporului român se datorează, spun istoricii, unei asa numite “tăceri a surselor istorice”, motiv invocat, în special, de către adepții teoriei migraționiste care susțin că teritoriul Daciei a ramas o “Terra deserta” odată cu retragerea administrației romane de la nordul Dunării. Și cu toate acestea, continuitatea proto-românilor pe teritoriul Daciei este atestată, fără putință de tăgadă, de izvoarele arheologice locale, de culturile dezvoltate pe tot teritoriul fostei Dacii și de , mai mult sau mai puțin, rarele înscrisuri istorice din perioada secolului al III-lea și până în secolul al XIII-lea, odată cu întemeierea Țării Românești sub Basarab I. Afla mai multe despre istoria nestiuta.

***

Auzim deseori dispute variate pe seama importanței unor date din istoria comună a poporului nostru, însă o perspectivă generală asupra a ceea ce s-a întâmplat în trecut ne-ar ajuta să înțelegem că fiecare decizie pe care predecesorii noștri au luat-o într-un moment sau altul, a făcut ca noi să fim ceea ce suntem astăzi. Fiecare acțiune întreprinsă de locuitorii străvechi ai Balcanilor, fiecare luptă, a constitut, în parte, câte un fir important din marea urzeală care s-a țesut, nimic altceva decât istoria pe care s-au ridicat civilizațiile moderne, așa cum le cunoaștem noi în prezent. Afla mai multe despre fratii Asan.

***

De mai bine de șapte secole, istoria ne vorbește despre Întâiul Domn al Țării Românești, Întemeietorul (sau Descălecătorul dacă preferați) Negru Vodă. Cu toții am învățat despre el încă din clasele primare și, dacă ne este permis, l-am asemuit cu un erou legendar capabil să înfrunte toate imperiile vremii și să îi unească pe valahii munteni într-un singur stat. Știe, însă, cineva cine a fost acest enigmatic personaj? Îi cunoaștem originile, numele real sau măcar fizionomia din vreo gravură medievală? Știm despre el mai mult decât faptul ca i-a supus, cel mai probabil prin forța armelor, pe voievozii și cnejii locali din Muntenia și că s-a autointitulat “Mare voievod”? Afla mai multe despre Negru Voda.

***

“Eu cel întru Hristos Dumnezeu binecredinciosul și bine cinstitorul și de Hristos iubitorul si singurul stăpânitor Io Mircea, mare voievod și domn, cu mila lui Dumnezeu și cu darul lui Dumnezeu stăpânind și domnind toată Țara Ungrovalahiei și părțile de peste munți (parte din Ardeal), încă și spre părțile tătărești, și Amlașului și Făgărașului herteg, și Banatului de Severin domn, și pe amândouă părțile peste toată Podunavia (Dunarea) până la Marea cea mare și cetații Darstorului stăpânitor”. Acesta este Mircea cel Batrân și aceasta este impunătoarea titulatură prin care era recunoscut domnitorul sub care, între 1386 si 1418, Țara Românească a atins cea mai mare întindere din toate timpurile. Afla mai multe despre Mircea cel Batran.

***

“Să vă fie știute războaiele… pe care le-am facut eu: cel dintâi razboi cu agarenii, al doilea de la Gubavi, al treilea la satul Stefeni, lângă Neajlov, al patrulea la Clejani, al cincilea la Ciocanești…, al nouasprezecelea la satul Rucar, al douăzecelea la Didrih”. Aceasta este inscripția sfredelită pe piatra de mormant a lui Radu de la Afumați, domnitorul român care a purtat douăzeci de războaie în numai trei ani de domnie din cei aproape opt la cârma Țării Românești. Afla mai multe despre Radu de la Afumati.

***

A ridicat biserici, un mic palat domnesc de-o mare frumusețe, a construit instalații de aprovizionare cu apă și a înființat un atelier pentru fabricarea tunurilor de bronz – realizari importante în cariera unui domnitor, și cu atât mai remarcabile pentru un voievod care a domnit mai puțin de doi ani. Cu toate acestea, istoria l-a păstrat în amintire mai degrabă pentru excentricitățile lui, pentru viața lui aventuroasă și pentru aparența plină de farmec a persoanei sale, ignorand insușirile care ar fi putut face din el un mare domnitor – dacă soarta ar fi fost mai îndurătoare cu el. Afla mai multe despre Petru Cercel.

***

“O, bărbat minunat, cu nimic mai prejos decât comandanții eroici pe care atâta îi admirăm, care în vremea noastră a caștigat, cel dintâi dintre principii lumii, o biruință atât de strălucită asupra turcului! După credința mea, el este cel mai vrednic să i se încredințeze conducerea și stăpânirea lumii, și mai cu seama cinstea de căpetenie și conducător împotriva turcului, cu sfatul, înțelegerea și hotararea tuturor creștinilor, de vreme ce ceilalți regi și principi catolici se îndeletnicesc cu trândăvia și plăcerile ori cu razboaiele civile” – cronicarul polonez, Jan Dlugosz (1415-1480). Afla mai multe despre Stefan cel Mare.

***

Dintre toate regiunile care formează România de astăzi, Transilvania este cea care a trecut, probabil, prin cele mai mari transformări sociale și politice, fiind în același timp locul în care identitatea națională s-a format tardiv, iar elementele etnice au fost sufocate permanent de cele străine. Afla mai multe despe familia Corvin si Iancu de la Hunedoara.

***

Români! Ridicați capetele plecate! Îndreptați spinările încovoiate! Alungați tristețea și lipsa de speranțe din aste zile. Nu mai stați timorați si complexați în fața unei Europe care ne datorează însăși existența. Amintiți-vă din nou de Marele nostru Ștefan. De toți moșii și strămoșii care nu au lăsat neamul să piară. Cu sute de ani înainte de Americi, teroriști, CIA-uri, Al- Qaede și atentate regizate, Ștefan cel Mare și Sfânt administra Islamului cea mai mare înfrângere suferită vreodată de vreo armie musulmană din partea unui lider creștin. Nici măcar victoriile lui Carol cel Mare, Cid-ul, Skanderbeg sau oricare riga europeană din istorie nu se pot compara ca importanță politică și dramatism cu baia de sânge și noroi în care s-a cufundat cea mai puternică armată a vremii. Nimeni altul decât cel mai bun corp expeditionar al teribilului Mahomed al doilea, avea sa sfârșească drept îngrășământ pentru ogoarele Vasluiului… Afla mai multe despre Batalia de la Vaslui

***

Oricât veți căuta în colbul istoriei noastre un personaj asemănător Voievodului Ion Armeanul, rar veți găsi vreunul. Oricât veți căuta în Istoria Universală un razboinic asemenea Măriei Sale, nu veți afla unul care să se apropie de bravura, forța și neînduplecarea sa. Readucerea aminte a faptelor și vieții unuia dintre cei mai straluciți strategi ai Europei crestine, este o adevarată datorie de onoare. Afla mai multe despre Ioan Voda cel Cumplit.

***

Ca o culme a ironiei cu care istoria ne-a lovit pe noi românii de nenumarate ori, avem surpriza să descoperim că personalitatea celui mai faimos voievod de-al nostru pe plan mondial a căzut victima unei campanii continue de denigrare din partea presei apusene. De la cronicile și gravurile mincinoase ale sașilor și șvabilor din Transilvania, trecând prin romanul lui Bram Stoker și poposind în preajma industriei Dracula din prezent, omenirea nu cunoaște încă personalitatea abisală a singurului lider militar care l-a îngrozit vreodată, la propriu, pe cuceritorul Constatinopolului. Afla mai multe despre Vlad Tepes.

***

Admirate sau detestate, uneori controversate, alteori nedreptățite de istorici, câteodată neînțelese și neapreciate pe deplin de contemporanii lor și nici de posteritate, personalitățile feminine de marcă din istoria noastră alcătuiesc o galerie de personaje etroclită: sportive și artiste, oameni de știință și femei de lume, regine și literate. Înainte vreme, ceea ce reținea îndeosebi atenția era caracterul insolit al purtărilor și felului de a gândi al acestor femei. Așa se face că istoria le-a păstrat în memorie mai degrabă pe cele care s-au implicat în domenii considerate multă vreme, prin tradiție, “treburi de-ale bărbaților”: politică, bătălii, guvernarea țării… Afla mai multe despre femeile care au marcat istoria romanilor.

***

Dimitrie Cantemir “erudit de faimă european, voievod moldovean, academicean berlinez, print rus, cronicar român, cunoscător al tuturor plăcerilor pe care le poate da lumea, un Lorenzo de Medici al nostru ” ( G. Calinescu ) reprezintă figura celui mai mare umanist din perioada feudală a literaturii române. El este voievodul cărturar prin care poporul român a înscris, pentru prima oara, numele unuia din fii săi în panteonul gloriilor universale. Căci dacă și mai înainte din mijlocul neamului nostru au răsărit cărturari ce au atras atenția asupra lor, cucerind admirația și stima contemporanilor și a urmașilor, Cantemir este ,,întaiul om de știință român” a cărui operă face autoritatea în epocă și a cărei personalitate impresionează ca un simbol reprezentativ pentru umanitatea întreagă. Afla mai multe despre Dimitrie Cantemir.

***

“În țara mea aș fi putut să rămân liniștit și sigur, fără nici o teama, dacă nu m-ar fi chemat credința mea față de creștinatate. Io Mihail voievod al Ungrovlahiei, al Ardealului și al Țării Moldovei” – Memoriu al lui Mihai Viteazul din anul 1601 către împăratul Rudolf al II-lea. Afla mai multe despre Mihai Viteazu.

***

Ca orice lucru care vine din trecut, lupta pentru existență a românilor pare încărcată de acea mareție care prezentului îi lipsește. Este o luptă care fascinează, deopotrivă, pe cei care își revendică o istorie petrecuta în interiorul frontierelor lor și pe cei care trăiesc, uneori convulsiv, complexul de a le fi fost la margine. Departe de a fi fost o istorie pasageră, lipsită de evenimente mărețe, așa cum este cea occidentala, istoria românilor se pierde în lupte surde, uneori glorioase, pentru dreptul de a fi prezenți acolo unde destinul ne-a hărăzit… într-unul dintre cele mai “încinse” teritorii ale lumii. În acest scop, vă prezentăm câteva dintre cele mai mari bătălii pe care strămoșii noștri le-au purtat de-a lungul timpului și, cum o cuantificare a importanței acestora este greu de stabilit, criteriul după care au fost clasificate este, simplu, acela cronologic… Afla mai multe despre cele mai mari batalii ale romanilor.

***

În zilele apogeului său, temutul Imperiu Otoman dispunea de o forță militară care zdrobea fără drept de apel orice armată europeană. Frica și groaza semănate de turci au dat de fapt un imbold fără precedent dezvoltării diplomației în Europa acelor timpuri. Sigurul conducător de oști care înfruntă cu vitejie și succes puhoiul otoman din secolul 16 a fost Mihai Viteazul. Iar cel mai destoinic general al sau a fost un bătrân haiduc sârb care l-a urmat pe Viteaz deopotrivă în moarte, legende și inimile oamenilor. Afla mai multe despre Baba Novac.

***

Bacșis, robie, bir, mazilire, corupție, pesches, lașitate, caftan, abuz, ciubuc, halal, complot, aga, jaf, lefegiu, liguseală, alai, lulea, anteriu, trândăvie, cămătărie, mojicie, calicie, samavolnicie, vizir, caimacam, politichie, tâlhărie, căpuchehaie, viclenie, pricopsire, firman, lichea, basbuzuc, capudan, buluc, bairam, mahala, calabalâc, protipendadă, taifas, cârdășie, agie, taclale. Și cu voia dumneavoastră…geamparale și manele! Toate de mai sus s-au năpustit cu urgie peste Moldova și Valahia secolelor trecute, contribuind cu vârf și îndesat la o decădere spirituală și materială fără precedent în istoria românilor. Făptașii? Imperiul Otoman, evident, alături de hulpavii reprezentați ai unor familii grecești din Stambulul de odinioară… Afla mai multe despre domnii fanarioti.

***

Dintre figurile ilustre ale românilor implicați în Revoluția de la 1848 se detasează net personalitatea celui pe care moții din Apuseni l-au iubit și glorificat ca pe tânăr zeu dacic, sacrificat pe altarul libertății străbune. Mult, tare mult i-a iubit și Iancu pe moții săi. Pentru ei a luptat și a sângerat ca un leu, pentru ei s-a umilit la porțile închise ale Vienei, pentru ei a murit trist și neîmpăcat de atâta ură și nedreptate la adresa celor mai vechi locuitori ai Ardealului. Astăzi, mai mult decât oricând. sacrificiul și lupta sa nu trebuie date uitării! El și numai el a fost și a ramas Crăișorul Munților! Afla mai multe despre Avram Iancu.

***

La ani de zile după ce am terminat liceul, unde am învățat despre marile evenimente din istoria României, ce (mai) știm și ce nu știm despre cele mai importante dintre aceste evenimente? Adesea, ele sunt prezentate, în manuale, într-o formă simplificată și concisă care, uneori, pune accentul pe date precise, dar nu asează întotdeauna lucrurile într-o perspectivă mai largă și nici nu consemnează amanunte inedite ori măcar pitorești. Ce mai știm, de pildă, despre revoluția din 1821? În mare, desfășurarea evenimentelor care au alcătuit ceea ce numim, familiar, “revoluția lui Tudor Vladimirescu” ne este, desigur, cunoscută… Afla mai multe despre Tudor Vladimirescu.

***

Cum ar fi arătat oare istoria fără trădători și trădări? De la Burebista la Mihai Viteazul și până la Tudor Vladimirescu, istoria noastra e presărată cu evenimente tragice, în care rolul principal a fost jucat de personaje fără scrupule care, prin josnicele lor fapte, au schimbat mersul istoriei și soarta românilor.Afla mai multe despre tradarile din istoria romaniei.

***

Acum mai bine de 200 de ani ispravile unui pasă rebel zguduiau provinciile balcanice ale Imperiului Otoman. Ecouri ale acelor vremuri s-au păstrat până în zilele noastre sub forma unei expresii care ne trimite cu gândul la o perioadă istorica îndepărtată și anacronică. Puțin se cunoaște în prezent despre personajul istoric Pazvante. Viața și isprăvile sale au fost însă strâns legate de suferintele românilor de pe malurile Dunării, iar sfârșitul sau a fost pe măsura vieții sale… Afla mai multe despre Pazvante Chioru.

***

“Logofete – i-au spus boierii – noi cu toții pohtim să ne fii domn. – Dar ce ași vrea eu cu domnia, de vreme ce ca un domn sunt la casa mea? Nu-mi trebuiește să fiu! … iar ei ziseră: Ne rugăm nu lasa țeara să intre alți oameni, sau răi sau nebuni, să o strice, ci fii! Și-l luară de mâni și-l împingea de la spate și acolea fiind și un capegiu împărătesc pentru trebi împărătești, îl dusease și pre el la Mitropolie; și duseră caftan la capegi-bașa al împăratului de au cetit molitvele de domnie și au mers de i-au sărutat mâna, zicându-i: Mulți ani!” Afla mai multe despre Constantin Brancoveanu.

***

Greu de găsit în întreaga istorie națională un episod la fel de controversat și înconjurat de mister precum abdicarea forțată a primului lider modern de etnie pur românească. Modul în care s-au precipitat și desfășurat faptele ridică interesantă întrebare: Cum ar fi evoluat statul roman dacă Domnul Unirii rămânea pe tron și consolida probabil un regat? Afla mai multe despre Alexandru Ioan Cuza.

http://www.descopera.ro/

Dacă ți-a plăcut lasă un comentariu!
_______________________________________________________________________________________
Nu păstra doar pentru tine, trimite la prieteni, mail-uiește sau share-uiește!
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 23 Martie 2014 în ISTORIE

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: