RSS

Arhive pe categorii: SANATATE

Intoleranta la lapte

lapte 5


Terapeuţii naturişti averizează de foarte mulţi ani împotriva consumului de lapte de vacă. În magazinele alimentare rafturile trosnesc sub greutatea nenumăratelor variante de iaurturi cu gusturi exotice, de brânze proaspete şi cremoase, de caşcavaluri cu cele mai variate arome.

Şi totuşi, din ce în ce mai mulţi oameni refuză produsele din lapte de vacă şi se simt astfel cu mult mai bine. Ce se ascunde de fapt în spatele intoleranţei la lapte? Doctoriţa Gabriele Feyerer ne conduce într-o interesantă comparaţie asupra poziţiilor vechilor sisteme medicale (medicina tradiţională chineză, Ayurveda, medicina tibetană şi învăţăturile ce ne parvin de la Hildegard von Bingen) faţă de laptele de vacă şi produsele obţinute din acesta.

Mereu mai mulţi oameni din zilele noastre, în care produsele alimentare industriale ale civilizaţiei moderne umplu rafturile supermarket-urilor, suferă de intoleranţă faţă de laptele de vacă, fie că este vorba de o alergie la lapte, în care sistemul imunitar reacţionează până la provocarea unui şoc ce poate pune în pericol viaţa persoanei respective, ori că avem de a face cu o intoleranţă la lactoză (zahărul din lapte), care nu pune în pericol direct viaţa, dar care oricum provoacă simptome deosebit de neplăcute. Industrializarea acestui produs natural a creat în societatea modernă o problemă majoră.

Multe mame ai căror copii erau alergici la lapte, povestesc cu „mândrie” faptul că aceştia au reuşit să depăşească această neplăcută sensibilitate. În realitate însă sistemul imunitar al acestora a ajuns la un „compromis” cu această „permanentă iritaţie”. Iar mai tarziu, când aceşti copii ajung la maturitate, constatăm prezenţa unei sensibilităţi generale la infecţii precum şi o suită de alte simptome „neclare”, cum ar fi iritaţiile de natură dermatologică, migrenele sau insomniile, care provin dintr-o alergie la lapte „ascunsă”, respectiv o alergie la caseină. Şi adesea această sensibilitate este cuplată şi cu o intoleranţă la cereale, ceea ce înrăutăţeşte situaţia. Testele anti-alergice obişnuite nu relevă nimic. Doar testele de sânge speciale sau renunţarea pe termen lung la consumul de lapte aduc adevărul la lumină.

Spre deosebire de toate acestea, intoleranţa la lactoză aparţine între timp cateoriei celor mai des stabilite diagnostice din medicina şcolastică. Diagnoisticul se bazează pe faptul real şi absolut normal că marea majoritate a organismelor adulte nu mai sistetizează enzima Lactază, care are rolul de a „desface” zahărul din lapte (Lactoza) şi deci nu mai ajută la digestia acestuia  în intestinul subţire. Ceea ce cu ani în urmă era definit ca fiind o durere de stomac „imaginară, închipuită” a devenit între timp un diagnostic acceptat şi consacrat. Cu ajutorul unor teste simple de expiraţie ştim astăzi că neplăcerile digestive, gazele şi balonările, greaţa şi durerile de cap, simptomele neplăcute legate de vezica urinară şi chiar oboseala (epuizarea) cronică, toate acestea pot foarte bine avea de a face cu Lactoza.

Pentru a evita toate aceste lucruri, între timp există pe piaţă o serie de produse lactate fără Lactoză. Iar industria prelucrării laptelui s-a adaptat foarte rapid „modei actuale”. Doar că aceste produse (la fel ca şi laptele cu termen de valabilitate expirat) nu sunt produse propaspete, ci produse industriale care pot dăuna organismului, mai ales atunci când simultan există şi o sensibilitate la Caseină.

Fenomenul „leaky gut”

O problemă pe care medicina şcolastică nu o mai poate ignora, este recunoaşterea faptului că starea intestinului omului „modern” se deosebeşte din ce în ce mai mult de cea a omului care se hrăneşte cu produse naturale. Iar deosebirea aceasta poartă numele de „leaky gut” sau mai simplu spus, intestin permeabil. Molecule mare , doar pe jumătate digerate, trec prin peretele intestinal şi ajung în sânge. Aici, desigur, sunt reperate ca fiind „corpuri străine” şi sunt luate în primire de către sistemul imunitar. Doar că o astfel de „invazie” neîntreruptă, ani de-a rândul, duce cel puţin în prima etapă, la o serioasă alergie. O astfel de evoluţie către un intestin permeabil este iniţiată deseori încă din primele luni de viaţă ale noului născut, în momentul în care deja din cea de-a şasea lună de viaţă acestuia i se „administrează” tot felul de alimente străine, în locul laptelui de mamă. Mai ales lapte de vacă şi cereale, dar şi Glutamat precum şi alte substanţe artificiale aflate în „delicioasa” mâncare sintetică pentru bebeluşi.

Ursula Jonnson în cartea ei „The Basic-allregy” (editura Books on Demand 2004) a cercetat aceste aspecte legate nu numai de problematica laptelui, relevând adevăratele cauze pentru şocant de marelel număr de alergii în ţări precum Suedia, Norvegia sau Finlanda. Concluziile ei sunt clare: pe de o parte ceva nu este în regulă cu produsele sintetice pentru copii mici, pe de altă parte numărul de alergii şi afecţiuni dermatologice la copii şi adulţi a crescut alarmant de când laptele este tratat industrial la cald (pasteurizat) şi omogenizat. Iar oamenii de ştiinţă au descoperit şi adevăratul motiv: laptele conţine printre altele o enzimă pe nume Xanthine-Oxidază (XO). În laptele prelucrat industrial moleculele acestei enzime sunt fărâmiţate în minuscule biluţe, ca urmare a microfiltrării şi omogenizării, ceea ce face ca XO să poată penetra peretele intestinal. În mod normal această enzimă este neutralizată în stomac; dar daca ajunge (sub această formă modificată mecanic) în intestin, poate de aici trece în sânge şi astfel poate provoca alergii. Canalul digestiv (intestinul) nu este în mod arbitrar închis  şi nu conduce ca urmare a vreunui „capriciu al mnaturii”, substanţele străine spre colon şi anus. Doar că aici industria de prelucrare a laptelui deschide poarta larg acestor substanţe străine pentru a pătrunde în sânge, acolo unde nu ar avea în mod normal ce căuta. În timp, un intestin devine din ce în ce mai permeabil ca urmare a folosirii intensive a antibioticelor, otrăvurilor şi pesticidelor,  conservanţilor şi a altor substanţe chimice sintetice conţinute în alimentele industriale moderne.

Celulele mucoasei intestinale sunt legate între ele prin „tught junctions” (structuri membranatice sub formă de benzi) şi formează astfel o reţea de protecţie naturală (barieră).Caseina, o proteină din lapte, poate face ca pe termen lung această barieră naturală să slăbească, să devină permeabilă, fapt ce „deschide uşa” unor viitoare alergii. Şi intestinul iritabil (afecţiune foarte des raspândită astăzi) precum şi Morbus Cohn, afecţiune inflamatorie a intestinului, sau Colitis ulcerosa pot fi cauzate şi favorizate de proteinele din lapte, dar şi de cereale sau ouă.

Intoleranţa la lactoză

Intoleranţa la lactoză nu este un defect genetic, ci un proces absolut normal. Ca şi adulţi, nu mai suntem „progamaţi” pentru consumul de lapte. Doar populaţiile nomade sau cele din regiuni aride s-au adaptat cu timpul la laptele de origine animală. În Europa, 15 până la 20 la sută din populaţie nu suportă Lactoza, iar în Africa până la 90 la sută. Deseori graniţele dintre alergia la proteinele din lapte şi intoleranţa la Lactoză nu se mai pot distinge clar, deoarece deja sugarii sunt hrăniţi cu alimente artificiale, şi deci mult prea timpuriu sunt „constrânşi” să consume lapte de vacă.

Nu rareori este prezentă pe deasupra şi o intoleranţă la cereale, uneori şi o sensibilitate la fructoză. Doar testele foarte complexe pot aduce claritate în astfel de cazuri. La medic de obicei se face un test respirator H2, care în cazul în care arată o valoare mare a H2 după consumarea unei soluţii de Lactoză, certifică faptul că aceasta nu este prelucrată în intestin. Şi prin teste de sânge poate fi măsurată această intoleranţă.

Consumul mare de lapte de vacă, obicei care se întâlneşte astăzi des în ţările vestice, are acţiuni negative asupra sănătăţii stomacului şi intestinului. Laptele de oaie şi de capră conţine şi el Lactoză, dar în cantităţi moderate, iar sub formă de brânză sau iaurt sunt o alternativă rezonabilă la laptele de vacă, prelucrat industrial.

Oase puternice datorită laptelui?

Prin campanii publicitare bine direcţionate, industria alimentară şi îndeosebi cea de prelucrare a laptelui laudă peste măsură efectele benefice ale produselor pentru sugari şi copii, ale iaurturilor cu fructe sau ale Snacks-urilor pe bază de lapte. Medicina şcolastică se aliază şi ea acestor campanii publicitare (dezinteresat oare?), mai ales prin aceea că induce teama faţă de osteoporoză în rândul femeilor, sugerând că laptele şi produsele din acesta pot preveni osteoporoza. Ceea ce nu se spune însă este slaba capacitate a organismului de a prelua şi prelucra calciul din laptele de vacă. Mii de ani aproape toată omenirea a preluat suficient calciu din cu totul alte produse alimentare, cum ar fi cerealele, cruciferele (varza şi celelalte plante din aceaşi familie), păstăioasele, sesamul, nucile şi seminţele.

Doar puţine populaţii nomade din regiunile aride consumă cu precădere lapte, dar aici este mai ales vorba despre cel de capră sau Yak (în Himalaia spre exemplu), lapte care acţionează energetic altfel decât laptele de vacă. În ţările din spaţiul european, laptele de vacă a fost foarte mult timp consumat doar în cantităţi mici, deoarece se ştia că un consum mare din acest soi de lapte provoacă oboseală, iar cantitatea de proteine conţinute de el este mult prea mare.

O altă problemă cu care se confruntă populaţiile din spaţiul european, îndeosebi cel nord-european, este o insuficienţă de Vitamina D, care este sintetizată de organism (piele) în prezenţa razelor Soarelui (care este mai slab şi în perioadele de iarnă lipseşte aproape cu desăvârşire). Ori tocmai Vitamina D este aceea care contribuie substanţial la fixarea calciului în oase. De asemenea consumul de Softdrinks cum este spre exemplu Cola, de carne şi mezeluri în cantitate mare constituie o nutriţie dăunătoare pentru echilibrul calciului în organism, ca urmare a faptului că aceaste produse alimentare formează în organism acid uric şi conţin mari cantităţi de fosfat, care ambele duc la o deficienţă de calciu. Ori dacă organismul are prea puţin calciu, ei începe să-l „extragă” din dinţi şi din oase, deoarece calciul este absolut necesar pentru buna funcţionare a tuturor organelor, mai ales la nivel celular.

Cu siguranţă, consumul mare de lapte de vacă nu poate fi soluţia unor astfel de probleme, iar ca dovadă putem consulta statisticile efectuate în ultimele decenii în ţările nord-europene, unde în ciuda marelui consum de lapte de vacă, numărul cazurilor de osteoporoză este alarmant de mare (desigur aici contribuie semnificativ şi lipsa de lumină solară, care duce la o deficienţă de Vitamina D, aşa cum am mai spus).

Punctele de vedere tradiţionale estice

Laptele natural şi produsele derivate din acesta nu sunt considerate in medicina chineza tradiţională ca fiind complect dăunătoare. Despre lapte se consideră că este hrănitor, „neutru şi dulce”, şi că aparţine elementului „Pământ”. În cantităţi mici este folosit în cazurile de „slăbire şi uscare interioară a Qi”. Consumat însă în cantităţi mare, provoaca creşterea mucusului, ceea ce este evident mai ales în cazul laptelui omogenizat, pasteurizat, adică a laptelui aşa-zis „mort”. Prin cresterea mucusului sunt afectaţi plămânii, dar mai apar şi afecţiuni dermatologice, dureri articulare, guturai cronic, bronşită şi chiar astma. Inflamaţiile urechii medii, răcelile cronice sau inflamaţiile amigdalelor (cu puroi) la copii nu se datoreaza vremii reci şi umede, ci mai degrabă consumului de lapte industrial. La care se mai adaugă şi teroarea vaccinărilor şi „smog”-ul electronic provocat de telefoanele celulare, computer sau televizor. Şi apropos, NU ÎNCALZIŢI NICIODATĂ laptele în cuptorul cu microunde!!!

Laptele biologic fermentat din iaurt sau kefir provoacă mai puţin mucus, dar totuşi persoanele cu o digestie slabă (şi în zilele noastre sunt din ce în ce mai multe astfel de persoane) trebuie să evite şi aceste produse. Copii mici hrăniţi de timpuriu cu lapte omogenizat dezvoltă rapid afecţiuni cum ar fi neurodermita, inflamaţii cronice ale urechii medii, guturai cronic şi sensibilitate generală la infecţii. Deosebit de nefavorabilă este întreruperea timpurie a alăptării combinată cu introducerea timpurie în alimentaţie a laptelui de vacă. Obezitatea şi diabetul sunt de asemenea consecinţe logice, mai ales atunci când pe deasupra se exagerează cu consumul de făină (pâine) albă şi zahăr industrial (dulciuri).

Ayurveda desemnează laptele ca fiind un „elixir vital”, dar menţionează în acelaşi timp că este necesară o digestie „puternică” pentru a digera şi integra corect laptele. Recomandările indiene în legătură cu laptele (desigur nu este aici vorba de laptele industrial!) sunt interesante: laptele nu trebuieşte consumat împreună cu alimentele sărate, cu fructele acre sau cu bananele crude!. Cel mai bine este digerat laptele sub formă de iaurt diluat cu apă şi cu condimente (poartă denumirea de „Lassi”), o băutură răcoritoare foarte gustoasă.

Pentru medicina tibetană laptele este un aliment a cărui calitate depinde de felul în care au fost hrănite vacile şi de clima în care acestea trăiesc. Laptele creşte mucusul şi elementul „Foc”, ceea ce poate fi un avantaj în cazul anumitor afecţiuni, căci prin aceste calităţi diminuează preponderenţa elementului „Vânt”. Laptele este considerat a fi „greu şi rece” dar prin încălzire poate deveni „cald şi uşor”. Untul are acţiune răcoritoare în cazul febrei sau a unei preponderenţe a elementului „Foc”.

Este interesant faptul că laptele natural încălzit, nu pierde prin aceasta calităţile sale, aşa cum se întâmplă cu laptele pasteurizat şi omogenizat. Iar acest lucru poate fi foarte uşor observat de oricine, căci laptele proaspăt după încălzire şi răcire se transformă în lapte bătut, în timp ce laptele industrial pur şi simplu se „împute”.

Tendinţa din ce în ce mai mare de a întrerupe alăptarea sugarilor prematur (ma refer aici la cazurile în care mama dispune de suficient lapte şi poate continua alăptarea un timp mai îndelungat), consumul tot mai mare de lapte industrial şi carne provenind de la crescătoriile industriale de animale (deci carne toxică datorită procedurilor de alimentaţie artificial-industrială şi ca urmare a masivei administrări de antibiotice) sunt poate cele mai importante elemente ale actualei stari de lucruri, în care populaţiile de orăşeni suferă în procent tot mai mare de aşa-numitele „boli ale civilizaţiei moderne”.

În Europa Evului Mediu era folosit laptele de vacă, oaie şi capră (acesta din urmă este uşor digerabil şi era folosit frecvent contra afecţiunilor pulmonare). Laptele de vacă era la acea vreme folosit mai ales la curţile oamenilor bogaţi (nobililor) căci oamenii săraci lăsau de regulă laptele de vacă pentru alăptarea viţeilor (adică tocmai pentru ceea ce natura a „creat” acest lapte). În zilele noastre însă viţeii nu mai sunt hraniţi cu lapte de vacă (deci laptele mamelor lor), ci sunt hraniţi artificial şi după relativ scurt timp sunt sacrificaţi. De lapte de vacă avem NOI nevoie, asa că viţeii… să mănânce altceva. Dar lipsa de respect faţă de Natură şi Creaţie nu este ceva tocmai nou în rândul „inteligenţilor” reprezentanţiai  speciei umane.

„Teoria laptelui” la Hildegard von Bingen

Hildegard von Bingen (1098-1179) a fost o stareţă din Germania care a scris mai multe lucrări de medicină naturistă, cum ar fi „Physica” sau „Causae et Curae”. Aceste scrieri au fost în anul 1970

redescoperite de către medicul austriac Dr. Gottfried Hertzka şi reintroduse în folosirea practică, ceea ce a avut ca urmare o „renaştere” a scrierilor stareţei von Bingen. O însemnată parte a acestor scrieri o constituie „învăţătura nutriţiei” şi cunoştinţele acumulate la acea vreme asupra alimentelor.

Interesant este faptul că Hildegard von Bingen, în mod surprinzător de similar cu învăţăturile medicinei tradiţionale asiatice, folosea în legătură cu anumite alimente calificative de genul „răcoritor, rece”, „cald”, „uscat”, „umed”. De asemenea avertiza asupra folosirii în cantităţi prea mari (exces) a anumitor alimente, fapt ce ducea inevitabil la daune asupra stării de sănătate. Hildegard recomanda de asemenea în scrierile ei diferite amestecuri de plante medicinale precum şi extracte şi vinuri obţinute din astfel de plante. Conceptul de bază al lui Hildegard era acela că o nutriţie conştientă şi echilibrată ducea la menţinerea sării de sănătate. (De menţionat faptul că Hildegard von Bingen a trăit 81 de ani, ceea ce pentru acele vremuri era o vârstă „matusalemică”, un record de longevitate).

Fascinant pentru zilele noastre (sau poate totuşi nu atât de fascinant, dacă renunţăm la aroganţa modernă de a ne ânchipui că noi, europenii, suntem cei mai „deştepţi”, iar oamenii din vechime erau cu toţii nişte barbari ignoranţi) este faptul că Hildegard menţiona că foarte mulţi oameni, datorită „intestinelor bolnave” (permeabilitatea pereţilor intestinali, sau mai academic spus, sindromul „leaky gut””) se îmbolnăvesc şi au sângele „otrăvit” (substanţe toxice care, penetrând peretele intestinal, ajung în circuitul sangvin). Ca un semn caracteristic, Hildegard menţiona că aceste persoane au „faţa roşie” adică pielea feţei este congestionată, roşie. Astfel se face că, aşa „deştepţi” cum suntem, am descoperit de vreo câteva decenii sindromul „leaky gut”, care era cunoscut deja de aproape o mie de ani la Hildegard von Bingen precum şi în alte scrieri similare ale acelor vremuri.

Medicii (unii dintre ei, cei cât de cât pricepuţi) ştiu astăzi că la persoanele cu deficienţe şi tulburări ale aparatului digestiv (stomac-intestine) deseori faţa are o culoare roşie intens, şi deseori aceste deficienţe de digestie duc mai departe la apariţia unor deficienţe cardiace. Lucru ce, printre altele fie spus, era de asemenea cunoscut de mii de ani din scrierile medicinei tradiţionale chineze şi indiene.

Ca remediu pentru astfel de situaţii Hildegard recomanda o alimentaţie pe bază de Alac (Triticum spelta) specie de cereală foarte asemănătoare grâului, dar cu multe deosebite calităţi faţă de acesta din urmă.

Laptele de vară şi laptele de iarnă

Pentru Hildegard laptele nu era mereu acelaşi. Ea ştia cât de importantă era calitatea acestui produs neobişnuit pentru acea vreme. În Evul Mediu în principal era consumat laptele de oaie. Vitele erau mai ales folosite pentru muncă, tracţiune sau pentru carne. Iar viţeii nu erau sacrificaţi pentru carne. Hildegard făcea diferenţiere intre laptele de „iarnă” şi cel de „vară”. Laptele de iarnă al oilor, caprelor şi vacilor era mai bun (vindecător) decât cel de „vară” deoarece iarna animalele erau hrănite cu fân, în timp ce vara păşteu liber pe păşune, ceea ce făcea ca prin consumarea acestui lapte să fie introduse în organism „sucuri rele”. Astăzi ca urmare a hrănirii vacilor cu nutreţ de siloz, laptele de vacă are mai tot timpul calitatea celui de „vară” (deci o calitate mult mai proastă).

Pentru o mai bună toleranţă a laptelui de „iarnă” Hildegard recomanda (surprinzător oare?) fierberea acestuia şi introducerea ulterioară în acesta a rădăcinilor uscate de urzică, deoarecea acestea avea calitatea de a curăţa stomacul şi de a neutraliza sucurile rele din lapte. Hildegard folosea mereu formularea „a mânca lapte” ceea ce înseamnă că ea nu considera laptele ca fiind o băutură. Laptele de „vară” era, conform lui Hildegard, dăunător pentru omul sănătos, însă pentru copii, bolnavi şi persoanele epuizate era folositor, dar doar în cantităţi mici.

Este cunoscut faptul că pe vremuri ţăranii hrăneau practic tot timpul anului vacile cu fân, deoarece acest „lapte din fân” era rezervat femeilor gravide şi copiilor care nu mai erau alăptaţi. Laptele de vară era, chiar şi după adăugarea de rădăcină de urzică, destul de puţin folositor şi tocmai de aceea consumat în cantităţi foarte mici. În ultimii ani a apărut în supermaket-uri lapte „din fân”, deşi aici calitatea acestor produse este deosebit de îndoielnică. Şi ar trebui să ne întrebăm de ce oare a apărut acest „lapte din fân”? Căci probabil puţini dintre orăşenii de astăzi ştiu despre ce este vorba.

Untul şi brânza

Untul proaspăt din lapte de vacă este considerat de către Hildegard ca fiind sănătos, deoarece conferă energie persoanelor slăbite, în cazul afecţiunilor pulmonare şi în anemii. Medicina chineză desemnează acest unt ca fiind „rece” deci este util în cazul afecţiunilor cu febră. Totuşi persoanele supraponderale (grase) trebuie să consume untul cu multă ponderaţie, lucru de altminteri foarte logic. În orice caz untul natural, ne-preparat industrial este net superior margarinei.

Ideea deseori vehiculată precum că untul ar duce la creşterea colesterolului puteţi să o treceţi liniştit în categoria „scorneli rentabile pentru industria alimentară”. De altmineri medicii ştiu, deşi nu vor să ne spună, că colesterolul scăzut duce la depresii şi diferite forme de cancer, şi că practic aproape toate persoanele care au decedat în urma unui atac cardiac erau persoane care aveau colesterolul NORMAL SAU SCĂZUT (deseori ca urmare a administrării medicamentelor de reducere a colesterolului)!!! Colesterolul este un „marker” al inflamaţiilor şi în acelaşi timp o o substanţă cu rol de protecţie, de care organismul nostru are absolută nevoie. Un nivel prea scăzut de colesterol este în concluzie cu mult mai periculos decît un nivel crescut al colesterolului (desigur în cadrul unor limite cât de cât rezonabile).

În cazul brânzeturilor Hildegard recomanda consumarea acestora împreună cu Chimion – Cuminum cyminum (deci nu confundaţi cu Chimen). Acesta însă este bine să fie evitat de către persoanele bolnave, cu excepţia persoanelor suferinde de afecţiuni pulmonare, dar cu o inimă sănătoasă. În cazul unor astfel de persoane Chimionul este chiar sănătos şi recomandabil. Pe de altă parte conform Ayurvedei, Chimionul ajută la redresarea unei flore intestinale depreciate.

Hildegard sfătuieşte frecvent evitarea brânzeturilor (fie brânză proaspătă, fie telemea) mai ales atunci gând avem de a face cu afecţiuni cum ar fi epilepsia, afecţiunile pulmonare, arteriosclerozele şi marea majoritate a afecţiunilor de stomac şi intestine. Persoanele suferinde de afecţiuni cronice trebuie să evite în general produsele lactate precum şi ouăle, lucruri recunoscute astăzi şi de către noile cercetări ştiinţifice. Se pare astfel că la vremea ei, Hildegard era cu vreo 900 de ani înaintea medicinei moderne, ca să spunem aşa, mai ales în ceea ce priveşte problemele nutriţionale.

Hildegard ştia de asemenea foarte bine că între afecţiunile digestive (de stomac) şi cele renale există o foarte strânsă legătură; sau între durerile de cap şi cele de spate. Iar medicina chineză tradiţională precum şi cea tibetană confirmau şi ele aceleaşi legături. O deficienţă (slăbiciune) a splinei şi stomacului poate duce la daune cardiace, iar „sucurile rele” dintr-o alimentaţie deficitară (excesul de crudităţi) nu face decît să accentueze aceste daune.

În schimb medicina scolastică se încruntă şi se „răţoie” la auzul unor astfel de afirmaţii. Şi aceasta deoarece pentru ea splina este un organ separat, o „piesă dintr-un motor”, oricum practic inutil, care poate fi îndepărtat fără prea mari reţineri, caci omul poate supravieţui şi fără ea, iar medicul poate trăi şi mai bine cu banii luaţi pe operaţie. (Asta e cam tot aşa cum medicina şcolastică supravieţuieşte fără creier, adică fără să gândească. Şi nici măcar nu e nevoie de operaţie pentru asta). În realitate splina este extrem de importantă pentru sistemul imunitar precum şi pentru producerea şi formarea sângelui.

Astăzi medicina scolastică este în stare, technologic vorbind, să depisteze cea mai neînsemnată bacterie din stomac, pe care să o distrugă instantaneu prin mijloace chimice, însă în ceea ce priveşte legăturile complexe dintre organele ce formează „totul” denumit Corp Uman, medicinile estice şi cunoştinţele vechi de peste 900 de ani ale lui Hildegard von Bingen (o simplă călugăriţă din Evul Mediu Timpuriu, nu?) sunt cu mult înaintea capacităţii de înţelegere a Facultăţilor de Medicină.

SURSA: www.quibono.net

Dacă ți-a plăcut lasă un comentariu!
_______________________________________________________________________________________
Nu păstra doar pentru tine, trimite la prieteni, mail-uiește sau share-uiește!
Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 14 Octombrie 2014 în SANATATE

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Cum să te ferești de cancer !

cancer-free-zone

Nu trebuie să fii absolvent de medicină ca să afli ce este cancerul, cum apare și cum te poți feri de de el. Ştiinţa din spatele acestei maladii  “de speriat” e una foarte simplă și dovedește că mereu avem de învățat, de conștientizat mai ales.  Completați-vă cunoașterea citind acest articol, care se vrea să fie cât mai explicit şi cât mai scurt și la obiect.

Corpul  fizic al omului este format din trei părţi principale: celule şi două  lichide (sânge şi limfă).

Sângele alimentează cu ”hrană” toate celulele din corpul nostru, iar limfa preia toxinele rezultate în urma simplei funcţionări a celulelor şi le duce la organele de detoxifiere (piele, ficat, rinichi), pentru a le scoate din corp.

EXEMPLU: un nou-născut pentru a creşte, are nevoie de două lucruri vitale: să fie hrănit şi să i se schimbe scutecele. Exact la fel e şi cu celulele noastre. Ele au nevoie de hrană (prin sânge) şi de detoxifiere (prin limfă). Lichidul acesta “uleios”, limfa, şi mai vâscos decât sângele, care preia toxinele din celule, are o problemă: este staţionar în corpul nostru, nu este împins/pompat – asemenea sângelui de către inimă. Iar pentru a-l mişca, este nevoie de mişcare fizică – mişcarea muşchilor îl pune în mişcare. Sistemul limfatic începe să se mişte, toxinele sunt duse primodial la cel mai mare organ de detoxifiere, pielea, şi aceasta le elimină foarte uşor atunci cand ne miscam alert.

Corpul nostru … creierul, pancreasul, ficatul, pielea, tot corpul uman….. este practic ”o grămadă” de celule.

NOTĂ:

Toate organele și sistemele organismului lucrează la unison, iar autoritatea care reglează procesele celulare în corp este pH-ul. Termenul pH este folosit ca o abreviere pentru hidrogenul potențial. Astfel, pH-ul oricarei soluții este măsurarea concentrației de ioni de hidrogen. Cu cât valoarea pH-ului este mai ridicată, cu atât mai alcalin și bogat în oxigen este fluidul analizat. Pe de altă parte, cu cât este valoarea pH-ului mai mică, cu atât mai acid și privat de oxigen va fi fluidul în cauză. Valorile pH-ului variază de la 0 la 14, indicele de 7.0 fiind considerat neutru. Toate valorile peste 7.0 indică un grad mai mare de alcalinizare, iar valorile sub 7.0 arată un nivel mai mare de aciditate. Sângele:

Sângele are un pH de 7,35 – 7,45: aşa a fost creat, aşa trebuie să rămână ! La fiecare aproximativ patru minute, corpul uman trebuie să ridice valorile ph-ului la aceste valori, indiferent de situatie; altfel, viaţa ar înceta în acest corp.

Fructele şi legumele consumate în stare crudă acidifică sângele CEL MAI PUȚIN. Aceleaşi legume, însă, gătite induc o aciditate mai mare sângelui nostru, iar preparate altfel decât prin fierbere şi coacere, îl acidifică şi mai mult. Proteina animală induce o aciditate şi mai mare. Alimentele superprocesate şi rafinate (bomboane, dulciuri, sucuri acidulate, cafea) induc sângelui o aciditate extrem de mare! Deci funcție de ce mănânci, provoci mai multă sau mai puțină aciditate în sânge.

Cum spuneam, sângele are la dispoziţie patru minute să ajungă la un ph de 7,35; dacă are puţină aciditate de neutralizat, acesta va folosi baze din corpul nostru (calciu şi magneziu luate direct din oase şi dinţi), aceasta ducând în timp la slăbirea densităţii osoase. Problema mai mare e când aciditatea este foarte mare şi corpul nu mai poate, în patru minute, să ridice ph-ul sângelui. Spuneam mai devreme că sângele alimentează şi e în contact permanent cu toate celulele din corpul nostru. Ce poate face ca să scape rapid de aciditate şi să rămână alcalin? … Aruncă toată aciditatea pe celule! Şi la multi dintre noi face aceasta de trei ori pe zi.

Starea  normală a celulelor noastre e una alcalină. Într-un mediu aerob (cu oxigen), fiecare celulă îşi produce energia prin mitocondrii numite şi “uzine energetice”, deoarece conţin enzimele oxido-reducătoare necesare respiraţiei. Respiraţia produce energia necesară organismelor, iar această energie este înmagazinată în moleculele de ATP. Mitocondriile au material genetic propriu  – ADN mitocondrial -, care conţine informaţia genetică necesară sintezei enzimelor respiratorii), oxigenul, glucoza şi fructoza fiind esenţiale! Acum, imaginaţi-vă că sângele scapă zilnic de excesul de aciditate, aruncând-o pe celule. Celula sănătoasă devie astfel un mediu foarte acid, unde oxigenul este în cantităţi foarte mici. Acum, ea are doar două variante: ori să moară, ori să se transforme, la fel cum am educa un copil. De obicei se transformă (ajunge un talhar sau politician, totuna:) şi devine o celulă care se adaptează mediului fără oxigen, învăţând să trăiască într-un mediu anaerob, producându-şi energia prin fermentaţie (ciordeli, speculatii, parazitarea celorlalti semeni, adica cancer social). Aceasta este celula canceroasă. Lucrul acesta nu trebuie să ne sperie; toţi avem între 1.000 şi 10.000 de celule canceroase, zilnic, în corp si in parlament. Sistemul imunitar şi globulele albe însă le distrug (mai face doamne-doamne curățenie). În cazul acesta, se ridică întrebarea: “Atunci, de ce cancerul face aşa mari ravagii? De ce nu sunt protejaţi toţi de propriul sistem imunitar, de globulele albe proprii?” (cum ar fi constituția și implicit justiția și organilii ei) de Aici e partea interesantă ! … celulele au o inteligenţă proprie (nu e cazul romanilor:)).

Celula aceea, când devine canceroasă, ştie că va fi decimată de globulele albe şi găseşte o cale să se facă invizibilă pentru sistemul imunitar: se înveleşte cu nişte celule normale şi sănătoase care aparţin corpului (celule trofoblaste, adica un fel de lup in blana de miel, nu pierdeti ideea cu politicul, veți întelege perfect cum e cancerul individual și social totodată) şi astfel, sistemul imunitar nu vede ce e înăuntru. Exact acelaşi lucru îl mai întâlnim undeva în natură. Fetusul, în corpul mamei, e format din cromozomi de la ambii părinţi. Dacă sistemul imunitar al mamei l-ar vedea, l-ar ataca imediat.

În 1902, John Beard, profesor de embriologie la Universitatea din Edinburgh, Scoţia, scria un articol publicat în jurnalul medical Lancet, în care declara că între celulele canceroase şi anumite celule prembrionare caracteristice fazei iniţiale a gravidităţii, nu există nicio diferenţă.

Celulele  stem sunt nişte celule din care se poate forma orice. Din această cauză, 80% dintre ele se găsesc în ovare şi testicule (pentru a crea viaţa) şi 20% în restul corpului (pentru a reface orice fel de ţesut, în caz de accident).

Beard a observat că placenta (care e, de fapt, formată din celule trofoblaste) seamănă aproape identic cu celulele canceroase. Iar placenta creşte exploziv în primele trei săptămâni de sarcină, după care se opreşte din creştere. De ce?

Pancreasul copilului începe să funcţioneze după a treia săptămână de sarcină, producând o enzimă numită “tripsină”. Şi se pare că această enzimă opreşte din creştere placenta. Până în a noua lună, creşterea placentei este foarte lentă. În luna a noua pancreasul fătului, care lucrează deja la capacitate maximă, împreună cu pancreasul mamei, produc această enzimă în cantităţi suficient de mari încât să găurească placenta. Odata placenta perforată, lichidul amniotic iese (se rupe apa) şi sistemul imunitar vede ce se “ascunde” acolo, declanşând imediat durerile naşterii; practic, îl dă afară pe ”parazit”)

Tripsina, în afara faptului că digeră celulele trofoblaste (placenta), mai face ceva: digeră proteina animală. Cu o dietă omnivoră, în care unii dintre noi trimit cantităţi mari de tripsină spre digestia alimentelor de trei ori pe zi şi mai au şi pancreasul slăbit, acesta nu produce tripsină suficientă nici pentru digestie, … deci cum va mai putea distruge învelişul (placenta) cu care celulele canceroase s-au ascuns de sistemul imunitar?…

Acesta este motivul pentru care creşterile tumorale depind atât de mult de ”stilul de viaţă” şi de obiceiurile alimentare. Se pare că celulele canceroase au nevoie de zece ani de divizări şi multiplicări, ca să poată fi observate cu aparatele medicilor şi pentru ca aceştia să pună diagnosticul “cancer în faza I”.

Dacă în aceşti zece ani ţinem câteva posturi în care să nu mâncăm, o perioadă, nimic de origine animală, toată tripsina disponibilă va merge şi va digera învelişul celulelor canceroase, care vor deveni astfel vizibile pentru globulele albe, iar acestea vor fi capabile să-şi îndeplinească rolul. Evident, după un post, vom spune că Dumnezeu ne poate vindeca de cancer fără ca noi să ştim aceasta.

Chimioterapia si radioterapia, ce fac? Omoară celule canceroase! Foarte bine, până aici…. Omoară, însă, şi celule sănătoase!  Haideţi să trecem cu vederea aceasta…… Dar fiţi atenţi: ele PARALIZEAZĂ GLOBULEE ALBE! Dupa prima şedinţă de chimioterapie acestea nu mai luptă, deci nu ne mai putem baza pe sistemul imunitar.

CONCLUZIA

  1. Toata lumea de la medic până la reclamele TV recomandă mișcarea ca pe o necesitate în păstrarea sănătății și creșterea longevității. Dar nimeni nu spune DE CE trebuie să faci asta ! Evident că eu mă simt mai bine la o terasa cu prietenii gustând “gustul puternic și amarui” … Învață să scapi de toxine, ajută-ți sistemul limfatic să funcționeze normal … acesta nu funcționază bine dacă ești sedentar, casnic sau leneș.
  • Învață să manănci sănătos, cu diete cât mai alcaline, pentru a evita eșecurile organismului de a-și păstra imunitatea optimă în procesul de reglare al pH-ului normal funcționării corpului.

_____________________________________________________________________________________________________________________________

Acum intră în scenă ”medicamentele” lui Dumnezeu.

În multe fructe şi legume există nişte ”coloranţi”. Aceşti coloranţi sunt, de fapt, nişte otrăvuri foarte puternice pentru celulele canceroase. Colorantul negru (resveratrolul) e cel mai potent, urat de colorantul roşu şi de cel galben. Să vedem modul de funcţionare ! Celulele canceroase sunt foarte ineficiente în a-şi produce energia, întrucât o produc prin fermentaţie (ciordeala cum spuneam mai sus), deci au nevoie de mult zahăr ca să crească. Din 20 în 20 de minute vom alimenta celulele canceroase cu acest zahăr. Dar consumând zahărul dintr-un fruct de culoare neagră, concomitent cu consumarea zahărului, celulele canceroase vor consuma şi resveratrolul şi vor muri pe capete. Primul lucru l-am făcut; mai avem de făcut încă două.

Celula aceea canceroasă am distrus-o şi acum, în locul ei, e un lichid foarte toxic. Aceasta otravă trebuie scoasă cumva din organism. Aici intervine sistemul limfatic!!

Există două alimente care pun în mişcare limfa: lămâia şi echinaceea.

Consumul a 3-4 lămâi stoarse şi diluate cu apă, zilnic, şi a 2-3 linguriţe de pulbere de echinaceea vor asigura mişcarea sistemului limfatic, care va prelua lichidul acela foarte toxic şi  îl va duce în ficat. Ficatul amestecă această otrava cu bila şi o varsă în intestin, de acolo merge în colon şi aşteaptă să fie eliminată. Aici mai apare o problemă: deoarece colonul reabsoarbe apa, el va reabsorbi şi otrava şi o va reintroduce în ficat. Aceasta măreşte riscul de ciroză la ficat. Soluţia salvatoare ar fi să forţăm cumva ficatul să îşi verse bila mult mai des şi apoi să scoatem imediat din intestine lichidul acela toxic. Clismele cu cafea, exact asta fac ! Dacă bem cafeaua, aceasta stimulează rezervele de glicogen din ficat şi ne dă un boost de energie – stimulată!! -, dar dacă o folosim ca şi clismă, aceasta stimulează ficatul să îşi verse bila (cu toxinele rezultate din fostele celule canceroase), bila se amestecă cu cafeaua în intestin şi colon şi este eliminată imediat din organism.

Acesta este ciclul: 12 ore de flux continuu de resveratrol şi zahăr în sânge, apoi 12 ore de post (peste noapte), prin care înfometăm, până dimineaţa, celulele canceroase. Apa cu lamaie şi echinaceea duc – prin mişcarea limfei otrăvurile în ficat, iar clismele cu cafea din oră în oră asigură eliminarea toxinelor cât mai repede posibil, nelăsându-le să se reabsoarbă.

Iar acum, în încheiere, o părere personală – dacă vreţi, o credinţă a mea :

TOT CEEA CE AM SCRIS PÂNĂ ACUM E INUTIL, DACĂ NU INTERVINE ÎNAINTE VINDECAREA SUFLETEASCĂ, EMOŢIONALĂ !

După ce oamenii apelează la toţi doctorii, fac tot felul de chimioterapii – care, în sine însele, sunt pentru a “omorî” trupul (pe lângă celulele canceroase sunt omorâte și celule sănătoase) – şi după ce le încearcă pe toate, abia atunci acceptă oferta lui “Dumnezeu” de vindecare, prin “medicamentele” Lui: pentru SUFLET – credință, dragoste şi iertare, iar pentru TRUP – plante şi fructe vii.

În multe cazuri, prin deschiderea sufletului către energiile celeste, corpul reîncepe să funcţioneze şi să se regenereze, chiar dacă este atât de otrăvit de ură, invidie -mai ales-, neiertare-mult, mult, mai grav-,gelozie, frici … stil de viaţă şi alimentaţie necorespunzătoare.

„Dumnezeu” sau acceparea existenței unei energii celeste, vindecă sufletul ruinat … şi salvează şi trupul – de multe ori, şi mai ruinat -, restaurând astfel o mare parte a fiinţei umane … Condiția este, că Tu nu îți poți reface trupul, atâta timp cât Tu nu te preocupi să-ți refaci, mai intâi, sufletul ! S-a demonstrat ştiinţific că emoţiile şi sentimentele negative acidifică sângele şi pot aduce un dezechilibru în metabolism.

Nu uita, planul sănătății tale funcționează astfel: 

VINDECAREA TRUPULUI ÎNCEPE CU VINDECAREA SUFLETULUI (prin minte, înțelegere, constientizare)!!!

Adaptare din sursa: spirituletern.blogspot.ro

Dacă ți-a plăcut lasă un comentariu!
_______________________________________________________________________________________
Nu păstra doar pentru tine, trimite la prieteni, mail-uiește sau share-uiește!

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 28 Septembrie 2014 în SANATATE

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Imagine

Cum alegem roșiile

rosii

Cercetătorii în legumicultură avertizează că folosirea în exces a erbicidelor sau a substanţelor de coacere forţată poate cauza cancer. În aceste condiţii, o roşie, de exemplu, se transformă în otravă. Sfatul specialiştilor este să ne ferim să cumpărăm de pe piaţă tomate cu ţugui, adică acel moţ crescut în capătul opus codiţei.

Ne încântă ochiul pentru că sunt mari şi frumoase. Vânzătorii ne spun chiar că sunt dulci şi zemoase ca roşiile de odinioară din grădina bunicii. Când ajungem acasă însă constatăm fie că sunt tari, fie că nu au gust. Uneori, la scurt timp după ce consumăm roşiile cumpărate de pe piaţă, ne balonăm fără să ştim care este cauza.

Cercetătorii buzoieni de la Staţiunea legumicolă au însă explicaţii. La hibrizii de tomate cumpăraţi din import sunt aduse modificări pentru ca roşiile să reziste mai mult timp. Pe de altă parte, substanţele folosite pentru creştere sau îndepărtarea dăunătorilor produc o acumulare a toxinelor în extremitatea fructului.
„Se folosesc, aşa cum ştiţi, stimulenţi în legumicultură. Mă gândesc în acest caz la Ethrel, care este avizat pentru pomicultură însă pentru legumicultură nu este avizat pentru că se foloseşte în concentraţii foarte mari pentru a-şi face efectul”, ne-a declarat Costel Vânătoru, cercetător în cadrul Staţiunii de cercetare legumicolă Buzău.

Pe pieţele buzoiene, tarabele sunt pline de roşii care sunt vândute ca fiind româneşti. Comercianţii ne garantează că sunt bune la gust, sănătoase şi că nu au folosit pentru creştere decât substanţe permise de legislaţie. Cumpărătorii merg pe mâna negustorilor şi cumpără fără să pună sub semnul întrebării calitatea roşiilor. Specialiştii ne învaţă cum să alegem o roşie sănătoasă de una plină de toxine însă nici măcar ţinând cont de sfaturile lor nu putem fi siguri că ceea ce mâncăm este sută la sută nepericulos.
Dacă ți-a plăcut lasă un comentariu!
_______________________________________________________________________________________
Nu păstra doar pentru tine, trimite la prieteni, mail-uiește sau share-uiește!
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 4 Iulie 2014 în SANATATE

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Terapia prin râs

 

Este un lucru cunoscut faptul că sănătatea și buna-dispoziție depind în mod direct una de cealaltă. De câteva decenii medicii din toata lumea au acceptat faptul că râsul poate fi instrumentul unei terapii extrem de eficiente având un rol important în ameliorarea și chiar vindecarea bolilor. Când râzi se stimulează secreții neuro-hormonale. Astfel crește secreția de endorfine, cunoscutul hormon care ajuta creierul sa ignore durerea și participă la instalarea stării de bine.

Râsul îmbunătățește starea psihică, reduce stresul, stimulează sistemul imunitar al organismului, ameliorează valorile tensiunii arteriale și chiar a glicemiei, stimulează respirația prin mișcările accentuate ale musculaturii abdominale și ale mușchiului diafragmei, producând un masaj intern cu beneficii directe asupra circulației sanguine și asupra creșterii concentrației de oxigen din sânge. Studiile știintifice au demonstrat că râsul, practicat zilnic măcar 15 minute, previne și combate anxietatea, depresia, melancolia sau crizele de panică adesea nemotivate.

Râsoterapia mărește capacitatea și eficiența în muncă, ne ajută să dezvoltăm relații armonioase și o comunicare mai bună cu cei din jur. Neavând efecte adverse și fiind 100% natural, râsul este practic cea mai eficientă metodă de prevenire și tratare a bolilor psihice și fizice.

Terapia prin râs a apărut la începutul anilor ’90 și este atribuită doctorului Madan Kataria, originar din India, care a uimit întreaga lume cu cartea sa – „Să râdem fără niciun motiv”. Această terapie a devenit cunoscută și sub numele de „Yoga prin râs”, un proces care constă în practica în grup, îndelungată, a râsului.

Când râzi, ești fericit! Când te simți bine și râzi în hohote, nu mai există nici trecut, nici viitor, nici griji, nici probleme. Există doar o stare eliberatoare, de bine, de preaplin și beatitudine. Așa că reține că o zi în care nu ai zâmbit măcar, este o zi pierdută! Încearcă să faci din această experiența o obișnuință zilnică și vei vedea cum ți se va schimba viața.

Crizele de râs

Ce sunt aceste crize de râs şi de ce nu ne putem abţine, deşi uneori nu e momentul pentru a fi veseli? Râsul, ca şi plânsul, nu este un proces conştient. Nimeni nu alege în mod conştient când şi cât să râdă. Şi mai mult, râsul nici nu poate fi controlat, adică nu îl opreşti când vrei tu. Chiar dacă o criză de râs e posibilă în orice situaţie, şi la masă cu prietenii, dar şi la înmormântare, veselia este privită diferit în funcţie de situaţie. Din punct de vedere social îţi este acceptat să râzi când se face o glumă, dar nu când eşti la un eveniment trist. Aşa că vrând, nevrând, uneori trebuie să faci eforturi ca să te abţii. Probabil că prietenii tăi, binevoitori, te vor îndemna să te gândeşti la ceva trist, să te ciupeşti sau să-ţi muşti limba, ca să alungi orice urmă de veselie. Şansele de reuşită sunt minime. Profesorul Provine, care a studiat râsul timp de 20 de ani, spune că cel mai sigur mod de a întrerupe o criză de râs este să te retragi undeva, singur.

Dacă ți-a plăcut lasă un comentariu!
_______________________________________________________________________________________
Nu păstra doar pentru tine, trimite la prieteni, mail-uiește sau share-uiește!
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 27 Mai 2014 în SANATATE

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Despre chimioterapie

cancer-free-zone

Medicul Teofil Lungu de la Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială Cluj face apel către doctori să nu mai prescrie chimioterapie în cazurile de cancer la cap sau la gât, pentru că nu au rezultate, tumorile se extind, iar efectele sunt “catastrofale”, el spunând că sunt sute de astfel de cazuri.

Teofil Lung, fost şef al Clinicii de Chirurgie Maxilo – Facială din Cluj-Napoca, a declarat, marţi, că la această unitate medicală ajung foarte mulţi pacienţi cu cancer la cap sau la gât care au urmat chimio şi cobaltoterapie şi la care tumorile canceroase s-au extins, transmite corespondentul MEDIAFAX.

“Am un mesaj către colegii medici, pentru că fenomenul este, deja, unul cronic, sunt sute de cazuri. Medicii la care se prezintă pacienţii au învăţat în şcoală şi au imprimat în mintea lor de medici ideea că în secolul XXI cancerul se rezolvă cu chimioterapie şi cobaltoterapie. Fac o mică biopsie pacientului şi îl trimit spre aceste terapii. Sunt sute de cazuri care au trecut prin aceste faze şi nu au niciun rezultat. Mesajul meu vine spre aceşti colegi medici, că acest cancer de cap şi gât nu reacţionează nici la chimioterapie, nici la cobaltoterapie, indiferent cât sunt de performante”, a declarat Lung.

El a spus că sunt “pacienţi iradiaţi cu aparatură ultramodernă, care au ajuns la clinică având tumora în extensie”.

“Să ştie pacienţii că foarte multe forme de cancer noi le putem vindeca în proporţie de sută la sută. Sunt situaţii în care aceste cancere, prin terapie chirurgicală bine dirijată, se vindecă în totalitate, fără chimioterapie sau cobaltoterapie. Îi rog pe colegii mei medici să renunţe la aceste idei de a face terapiile acestea”, a afirmat Lung.

Potrivit acestuia, medicii respectivi nu ar trebui să lase pacientul “în forme depăşite de boală”, cu invazie oculară, nazală sau cerebrală a tumorii, care puteau fi tratate, cu succes, în faze incipiente.

“Sunt sute de cazuri purtate prin clinici din ţară sau străinătate, cazuri de tumoare avansată şi ne pun în situaţia de a face lucruri imposibile. Noi putem să îi ajutăm pe aceşti oameni, dar vin prea târziu. Tratamentele de chimio sau cobaltoterapie nu numai că nu sunt eficiente, dar au efecte secundare catastrofale asupra sistemului de apărare a organismului”, susţine fostul şef al Clinicii de Chirurgie Maxilo – Facială Cluj-Napoca.

Potrivit acestuia, chimioterapiile distrug măduva hematoformatoare, iar organismul este pus în situaţia de a nu se mai putea apăra.

Teofil Lung a adăugat că citostaticele sunt medicamente din care se câştigă “foarte mult”, fiind cele mai scumpe de pe piaţă, iar unii medici “din asta trăiesc”.

“Unii din asta trăiesc, îi trimit pe pacienţi să facă şedinţe de chimioterapie, chiar dacă nu e cazul, sunt afaceri extraordinare. Nu există tumoare pe lumea asta, şi este dovedit histopatologic, care să fie tratată cu chimioterapie şi să dispară. Nu am văzut asta în 40 de ani de carieră”, a afirmat Teofil Lung.

El a dat exemplul unui pacient în vârstă de 65 de ani din Buftea, care a urmat zeci de şedinţe de chimio şi cobaltoterapie, a suferit cinci operaţii şi a ajuns la clinica din Cluj-Napoca, sperând că se mai poate face ceva.

“A fost operat la Spitalul Colţea din Bucureşti de un profesor universitar care a intrat un pic şi a zis că mai mult nu poate şi l-a trimis la iradiere, la cobalto şi chimioterapie. Este o invazie formidabilă a tumorii care a trecut din partea stângă a feţei în partea dreaptă, a atins ochiul stâng, nasul şi maxilarele. A mai suferit alte patru operaţii şi a avut zeci de şedinţe de chimio şi cobaltoterapie. Şi a venit la noi să îl operăm. Putea fi rezolvat în prima fază, fără să îi scoatem ochiul, dar acum tumora a ajuns la baza craniului şi ajunge în creier. Noi va trebui să îi scoatem ochiul, să scoatem nasul şi maxilarul, va trebui transplant de faţă”, a declarat chirurgul clujean.

Pacientul respectiv, Radu Gheorghe, a declarat, la rândul său, că în urma şedinţelor de chimio şi cobaltoterapie tumora la sinusuri de care suferă s-a extins.

“Am făcut din 2011 un număr de 31 de şedinţe de radioterapie şi 12 de şedinţe de citostatice şi cinci operaţii. Cred că a fost vorba de o greşeală profesională în cazul meu, specialiştii trebuie să sesizeze aceste situaţii. Am avut încredere în medici şi am mers pe mâna lor. Mi-au spus că citostaticele şi radioterapia vor micşora tumora, dar nu a fost adevărat, din contră, a crescut”, a spus pacientul.

Un alt pacient din Bucureşti, în vârstă de 68 de ani, a fost diagnosticat cu un cancer viscerocranios şi a fost trimis la chimioterapie şi cobaltoterapie, iar sub aceste terapii tumora a crescut şi a invadat hemifaţa stângă, maxilarul şi mandibula.

“A fost operat la Clinica de Chirurgie Maxilo – Facială din Cluj-Napoca, dar problema este cu tegumentul după iradiere, astfel încât nu se închide zona, nu se unesc plăgile. Nu putem face nici microchirurgie. Mergem pe o soluţie să închidem cât putem”, a explicat medicul Teofil Lung.

Pacientul, Dumitru Răducanu, a declarat, la rândul său, că şedinţele de chimioterapie şi cobaltoterapie urmate i-au făcut “mult rău”.

Medicul-Teofil-Lungu

Sursa: http://ziuadecj.realitatea.net

PS: Acest articol mi s-a părut interesant ca abordare declarativă, dar subiectiv din punct de vedere profesional. Adevărul pentru care am postat acest articol, este comentariul făcut „în sursă” de userul „Dilaila lala” (nu îl pot posta aici pentru ca nu am acordul autorului). Vă invit să-l citiți.

Dacă ți-a plăcut lasă un comentariu!
_______________________________________________________________________________________
Nu păstra doar pentru tine, trimite la prieteni, mail-uiește sau share-uiește!
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 20 Mai 2014 în SANATATE

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: