RSS

Arhive pe etichete: alimente

Intoleranta la lapte

lapte 5


Terapeuţii naturişti averizează de foarte mulţi ani împotriva consumului de lapte de vacă. În magazinele alimentare rafturile trosnesc sub greutatea nenumăratelor variante de iaurturi cu gusturi exotice, de brânze proaspete şi cremoase, de caşcavaluri cu cele mai variate arome.

Şi totuşi, din ce în ce mai mulţi oameni refuză produsele din lapte de vacă şi se simt astfel cu mult mai bine. Ce se ascunde de fapt în spatele intoleranţei la lapte? Doctoriţa Gabriele Feyerer ne conduce într-o interesantă comparaţie asupra poziţiilor vechilor sisteme medicale (medicina tradiţională chineză, Ayurveda, medicina tibetană şi învăţăturile ce ne parvin de la Hildegard von Bingen) faţă de laptele de vacă şi produsele obţinute din acesta.

Mereu mai mulţi oameni din zilele noastre, în care produsele alimentare industriale ale civilizaţiei moderne umplu rafturile supermarket-urilor, suferă de intoleranţă faţă de laptele de vacă, fie că este vorba de o alergie la lapte, în care sistemul imunitar reacţionează până la provocarea unui şoc ce poate pune în pericol viaţa persoanei respective, ori că avem de a face cu o intoleranţă la lactoză (zahărul din lapte), care nu pune în pericol direct viaţa, dar care oricum provoacă simptome deosebit de neplăcute. Industrializarea acestui produs natural a creat în societatea modernă o problemă majoră.

Multe mame ai căror copii erau alergici la lapte, povestesc cu „mândrie” faptul că aceştia au reuşit să depăşească această neplăcută sensibilitate. În realitate însă sistemul imunitar al acestora a ajuns la un „compromis” cu această „permanentă iritaţie”. Iar mai tarziu, când aceşti copii ajung la maturitate, constatăm prezenţa unei sensibilităţi generale la infecţii precum şi o suită de alte simptome „neclare”, cum ar fi iritaţiile de natură dermatologică, migrenele sau insomniile, care provin dintr-o alergie la lapte „ascunsă”, respectiv o alergie la caseină. Şi adesea această sensibilitate este cuplată şi cu o intoleranţă la cereale, ceea ce înrăutăţeşte situaţia. Testele anti-alergice obişnuite nu relevă nimic. Doar testele de sânge speciale sau renunţarea pe termen lung la consumul de lapte aduc adevărul la lumină.

Spre deosebire de toate acestea, intoleranţa la lactoză aparţine între timp cateoriei celor mai des stabilite diagnostice din medicina şcolastică. Diagnoisticul se bazează pe faptul real şi absolut normal că marea majoritate a organismelor adulte nu mai sistetizează enzima Lactază, care are rolul de a „desface” zahărul din lapte (Lactoza) şi deci nu mai ajută la digestia acestuia  în intestinul subţire. Ceea ce cu ani în urmă era definit ca fiind o durere de stomac „imaginară, închipuită” a devenit între timp un diagnostic acceptat şi consacrat. Cu ajutorul unor teste simple de expiraţie ştim astăzi că neplăcerile digestive, gazele şi balonările, greaţa şi durerile de cap, simptomele neplăcute legate de vezica urinară şi chiar oboseala (epuizarea) cronică, toate acestea pot foarte bine avea de a face cu Lactoza.

Pentru a evita toate aceste lucruri, între timp există pe piaţă o serie de produse lactate fără Lactoză. Iar industria prelucrării laptelui s-a adaptat foarte rapid „modei actuale”. Doar că aceste produse (la fel ca şi laptele cu termen de valabilitate expirat) nu sunt produse propaspete, ci produse industriale care pot dăuna organismului, mai ales atunci când simultan există şi o sensibilitate la Caseină.

Fenomenul „leaky gut”

O problemă pe care medicina şcolastică nu o mai poate ignora, este recunoaşterea faptului că starea intestinului omului „modern” se deosebeşte din ce în ce mai mult de cea a omului care se hrăneşte cu produse naturale. Iar deosebirea aceasta poartă numele de „leaky gut” sau mai simplu spus, intestin permeabil. Molecule mare , doar pe jumătate digerate, trec prin peretele intestinal şi ajung în sânge. Aici, desigur, sunt reperate ca fiind „corpuri străine” şi sunt luate în primire de către sistemul imunitar. Doar că o astfel de „invazie” neîntreruptă, ani de-a rândul, duce cel puţin în prima etapă, la o serioasă alergie. O astfel de evoluţie către un intestin permeabil este iniţiată deseori încă din primele luni de viaţă ale noului născut, în momentul în care deja din cea de-a şasea lună de viaţă acestuia i se „administrează” tot felul de alimente străine, în locul laptelui de mamă. Mai ales lapte de vacă şi cereale, dar şi Glutamat precum şi alte substanţe artificiale aflate în „delicioasa” mâncare sintetică pentru bebeluşi.

Ursula Jonnson în cartea ei „The Basic-allregy” (editura Books on Demand 2004) a cercetat aceste aspecte legate nu numai de problematica laptelui, relevând adevăratele cauze pentru şocant de marelel număr de alergii în ţări precum Suedia, Norvegia sau Finlanda. Concluziile ei sunt clare: pe de o parte ceva nu este în regulă cu produsele sintetice pentru copii mici, pe de altă parte numărul de alergii şi afecţiuni dermatologice la copii şi adulţi a crescut alarmant de când laptele este tratat industrial la cald (pasteurizat) şi omogenizat. Iar oamenii de ştiinţă au descoperit şi adevăratul motiv: laptele conţine printre altele o enzimă pe nume Xanthine-Oxidază (XO). În laptele prelucrat industrial moleculele acestei enzime sunt fărâmiţate în minuscule biluţe, ca urmare a microfiltrării şi omogenizării, ceea ce face ca XO să poată penetra peretele intestinal. În mod normal această enzimă este neutralizată în stomac; dar daca ajunge (sub această formă modificată mecanic) în intestin, poate de aici trece în sânge şi astfel poate provoca alergii. Canalul digestiv (intestinul) nu este în mod arbitrar închis  şi nu conduce ca urmare a vreunui „capriciu al mnaturii”, substanţele străine spre colon şi anus. Doar că aici industria de prelucrare a laptelui deschide poarta larg acestor substanţe străine pentru a pătrunde în sânge, acolo unde nu ar avea în mod normal ce căuta. În timp, un intestin devine din ce în ce mai permeabil ca urmare a folosirii intensive a antibioticelor, otrăvurilor şi pesticidelor,  conservanţilor şi a altor substanţe chimice sintetice conţinute în alimentele industriale moderne.

Celulele mucoasei intestinale sunt legate între ele prin „tught junctions” (structuri membranatice sub formă de benzi) şi formează astfel o reţea de protecţie naturală (barieră).Caseina, o proteină din lapte, poate face ca pe termen lung această barieră naturală să slăbească, să devină permeabilă, fapt ce „deschide uşa” unor viitoare alergii. Şi intestinul iritabil (afecţiune foarte des raspândită astăzi) precum şi Morbus Cohn, afecţiune inflamatorie a intestinului, sau Colitis ulcerosa pot fi cauzate şi favorizate de proteinele din lapte, dar şi de cereale sau ouă.

Intoleranţa la lactoză

Intoleranţa la lactoză nu este un defect genetic, ci un proces absolut normal. Ca şi adulţi, nu mai suntem „progamaţi” pentru consumul de lapte. Doar populaţiile nomade sau cele din regiuni aride s-au adaptat cu timpul la laptele de origine animală. În Europa, 15 până la 20 la sută din populaţie nu suportă Lactoza, iar în Africa până la 90 la sută. Deseori graniţele dintre alergia la proteinele din lapte şi intoleranţa la Lactoză nu se mai pot distinge clar, deoarece deja sugarii sunt hrăniţi cu alimente artificiale, şi deci mult prea timpuriu sunt „constrânşi” să consume lapte de vacă.

Nu rareori este prezentă pe deasupra şi o intoleranţă la cereale, uneori şi o sensibilitate la fructoză. Doar testele foarte complexe pot aduce claritate în astfel de cazuri. La medic de obicei se face un test respirator H2, care în cazul în care arată o valoare mare a H2 după consumarea unei soluţii de Lactoză, certifică faptul că aceasta nu este prelucrată în intestin. Şi prin teste de sânge poate fi măsurată această intoleranţă.

Consumul mare de lapte de vacă, obicei care se întâlneşte astăzi des în ţările vestice, are acţiuni negative asupra sănătăţii stomacului şi intestinului. Laptele de oaie şi de capră conţine şi el Lactoză, dar în cantităţi moderate, iar sub formă de brânză sau iaurt sunt o alternativă rezonabilă la laptele de vacă, prelucrat industrial.

Oase puternice datorită laptelui?

Prin campanii publicitare bine direcţionate, industria alimentară şi îndeosebi cea de prelucrare a laptelui laudă peste măsură efectele benefice ale produselor pentru sugari şi copii, ale iaurturilor cu fructe sau ale Snacks-urilor pe bază de lapte. Medicina şcolastică se aliază şi ea acestor campanii publicitare (dezinteresat oare?), mai ales prin aceea că induce teama faţă de osteoporoză în rândul femeilor, sugerând că laptele şi produsele din acesta pot preveni osteoporoza. Ceea ce nu se spune însă este slaba capacitate a organismului de a prelua şi prelucra calciul din laptele de vacă. Mii de ani aproape toată omenirea a preluat suficient calciu din cu totul alte produse alimentare, cum ar fi cerealele, cruciferele (varza şi celelalte plante din aceaşi familie), păstăioasele, sesamul, nucile şi seminţele.

Doar puţine populaţii nomade din regiunile aride consumă cu precădere lapte, dar aici este mai ales vorba despre cel de capră sau Yak (în Himalaia spre exemplu), lapte care acţionează energetic altfel decât laptele de vacă. În ţările din spaţiul european, laptele de vacă a fost foarte mult timp consumat doar în cantităţi mici, deoarece se ştia că un consum mare din acest soi de lapte provoacă oboseală, iar cantitatea de proteine conţinute de el este mult prea mare.

O altă problemă cu care se confruntă populaţiile din spaţiul european, îndeosebi cel nord-european, este o insuficienţă de Vitamina D, care este sintetizată de organism (piele) în prezenţa razelor Soarelui (care este mai slab şi în perioadele de iarnă lipseşte aproape cu desăvârşire). Ori tocmai Vitamina D este aceea care contribuie substanţial la fixarea calciului în oase. De asemenea consumul de Softdrinks cum este spre exemplu Cola, de carne şi mezeluri în cantitate mare constituie o nutriţie dăunătoare pentru echilibrul calciului în organism, ca urmare a faptului că aceaste produse alimentare formează în organism acid uric şi conţin mari cantităţi de fosfat, care ambele duc la o deficienţă de calciu. Ori dacă organismul are prea puţin calciu, ei începe să-l „extragă” din dinţi şi din oase, deoarece calciul este absolut necesar pentru buna funcţionare a tuturor organelor, mai ales la nivel celular.

Cu siguranţă, consumul mare de lapte de vacă nu poate fi soluţia unor astfel de probleme, iar ca dovadă putem consulta statisticile efectuate în ultimele decenii în ţările nord-europene, unde în ciuda marelui consum de lapte de vacă, numărul cazurilor de osteoporoză este alarmant de mare (desigur aici contribuie semnificativ şi lipsa de lumină solară, care duce la o deficienţă de Vitamina D, aşa cum am mai spus).

Punctele de vedere tradiţionale estice

Laptele natural şi produsele derivate din acesta nu sunt considerate in medicina chineza tradiţională ca fiind complect dăunătoare. Despre lapte se consideră că este hrănitor, „neutru şi dulce”, şi că aparţine elementului „Pământ”. În cantităţi mici este folosit în cazurile de „slăbire şi uscare interioară a Qi”. Consumat însă în cantităţi mare, provoaca creşterea mucusului, ceea ce este evident mai ales în cazul laptelui omogenizat, pasteurizat, adică a laptelui aşa-zis „mort”. Prin cresterea mucusului sunt afectaţi plămânii, dar mai apar şi afecţiuni dermatologice, dureri articulare, guturai cronic, bronşită şi chiar astma. Inflamaţiile urechii medii, răcelile cronice sau inflamaţiile amigdalelor (cu puroi) la copii nu se datoreaza vremii reci şi umede, ci mai degrabă consumului de lapte industrial. La care se mai adaugă şi teroarea vaccinărilor şi „smog”-ul electronic provocat de telefoanele celulare, computer sau televizor. Şi apropos, NU ÎNCALZIŢI NICIODATĂ laptele în cuptorul cu microunde!!!

Laptele biologic fermentat din iaurt sau kefir provoacă mai puţin mucus, dar totuşi persoanele cu o digestie slabă (şi în zilele noastre sunt din ce în ce mai multe astfel de persoane) trebuie să evite şi aceste produse. Copii mici hrăniţi de timpuriu cu lapte omogenizat dezvoltă rapid afecţiuni cum ar fi neurodermita, inflamaţii cronice ale urechii medii, guturai cronic şi sensibilitate generală la infecţii. Deosebit de nefavorabilă este întreruperea timpurie a alăptării combinată cu introducerea timpurie în alimentaţie a laptelui de vacă. Obezitatea şi diabetul sunt de asemenea consecinţe logice, mai ales atunci când pe deasupra se exagerează cu consumul de făină (pâine) albă şi zahăr industrial (dulciuri).

Ayurveda desemnează laptele ca fiind un „elixir vital”, dar menţionează în acelaşi timp că este necesară o digestie „puternică” pentru a digera şi integra corect laptele. Recomandările indiene în legătură cu laptele (desigur nu este aici vorba de laptele industrial!) sunt interesante: laptele nu trebuieşte consumat împreună cu alimentele sărate, cu fructele acre sau cu bananele crude!. Cel mai bine este digerat laptele sub formă de iaurt diluat cu apă şi cu condimente (poartă denumirea de „Lassi”), o băutură răcoritoare foarte gustoasă.

Pentru medicina tibetană laptele este un aliment a cărui calitate depinde de felul în care au fost hrănite vacile şi de clima în care acestea trăiesc. Laptele creşte mucusul şi elementul „Foc”, ceea ce poate fi un avantaj în cazul anumitor afecţiuni, căci prin aceste calităţi diminuează preponderenţa elementului „Vânt”. Laptele este considerat a fi „greu şi rece” dar prin încălzire poate deveni „cald şi uşor”. Untul are acţiune răcoritoare în cazul febrei sau a unei preponderenţe a elementului „Foc”.

Este interesant faptul că laptele natural încălzit, nu pierde prin aceasta calităţile sale, aşa cum se întâmplă cu laptele pasteurizat şi omogenizat. Iar acest lucru poate fi foarte uşor observat de oricine, căci laptele proaspăt după încălzire şi răcire se transformă în lapte bătut, în timp ce laptele industrial pur şi simplu se „împute”.

Tendinţa din ce în ce mai mare de a întrerupe alăptarea sugarilor prematur (ma refer aici la cazurile în care mama dispune de suficient lapte şi poate continua alăptarea un timp mai îndelungat), consumul tot mai mare de lapte industrial şi carne provenind de la crescătoriile industriale de animale (deci carne toxică datorită procedurilor de alimentaţie artificial-industrială şi ca urmare a masivei administrări de antibiotice) sunt poate cele mai importante elemente ale actualei stari de lucruri, în care populaţiile de orăşeni suferă în procent tot mai mare de aşa-numitele „boli ale civilizaţiei moderne”.

În Europa Evului Mediu era folosit laptele de vacă, oaie şi capră (acesta din urmă este uşor digerabil şi era folosit frecvent contra afecţiunilor pulmonare). Laptele de vacă era la acea vreme folosit mai ales la curţile oamenilor bogaţi (nobililor) căci oamenii săraci lăsau de regulă laptele de vacă pentru alăptarea viţeilor (adică tocmai pentru ceea ce natura a „creat” acest lapte). În zilele noastre însă viţeii nu mai sunt hraniţi cu lapte de vacă (deci laptele mamelor lor), ci sunt hraniţi artificial şi după relativ scurt timp sunt sacrificaţi. De lapte de vacă avem NOI nevoie, asa că viţeii… să mănânce altceva. Dar lipsa de respect faţă de Natură şi Creaţie nu este ceva tocmai nou în rândul „inteligenţilor” reprezentanţiai  speciei umane.

„Teoria laptelui” la Hildegard von Bingen

Hildegard von Bingen (1098-1179) a fost o stareţă din Germania care a scris mai multe lucrări de medicină naturistă, cum ar fi „Physica” sau „Causae et Curae”. Aceste scrieri au fost în anul 1970

redescoperite de către medicul austriac Dr. Gottfried Hertzka şi reintroduse în folosirea practică, ceea ce a avut ca urmare o „renaştere” a scrierilor stareţei von Bingen. O însemnată parte a acestor scrieri o constituie „învăţătura nutriţiei” şi cunoştinţele acumulate la acea vreme asupra alimentelor.

Interesant este faptul că Hildegard von Bingen, în mod surprinzător de similar cu învăţăturile medicinei tradiţionale asiatice, folosea în legătură cu anumite alimente calificative de genul „răcoritor, rece”, „cald”, „uscat”, „umed”. De asemenea avertiza asupra folosirii în cantităţi prea mari (exces) a anumitor alimente, fapt ce ducea inevitabil la daune asupra stării de sănătate. Hildegard recomanda de asemenea în scrierile ei diferite amestecuri de plante medicinale precum şi extracte şi vinuri obţinute din astfel de plante. Conceptul de bază al lui Hildegard era acela că o nutriţie conştientă şi echilibrată ducea la menţinerea sării de sănătate. (De menţionat faptul că Hildegard von Bingen a trăit 81 de ani, ceea ce pentru acele vremuri era o vârstă „matusalemică”, un record de longevitate).

Fascinant pentru zilele noastre (sau poate totuşi nu atât de fascinant, dacă renunţăm la aroganţa modernă de a ne ânchipui că noi, europenii, suntem cei mai „deştepţi”, iar oamenii din vechime erau cu toţii nişte barbari ignoranţi) este faptul că Hildegard menţiona că foarte mulţi oameni, datorită „intestinelor bolnave” (permeabilitatea pereţilor intestinali, sau mai academic spus, sindromul „leaky gut””) se îmbolnăvesc şi au sângele „otrăvit” (substanţe toxice care, penetrând peretele intestinal, ajung în circuitul sangvin). Ca un semn caracteristic, Hildegard menţiona că aceste persoane au „faţa roşie” adică pielea feţei este congestionată, roşie. Astfel se face că, aşa „deştepţi” cum suntem, am descoperit de vreo câteva decenii sindromul „leaky gut”, care era cunoscut deja de aproape o mie de ani la Hildegard von Bingen precum şi în alte scrieri similare ale acelor vremuri.

Medicii (unii dintre ei, cei cât de cât pricepuţi) ştiu astăzi că la persoanele cu deficienţe şi tulburări ale aparatului digestiv (stomac-intestine) deseori faţa are o culoare roşie intens, şi deseori aceste deficienţe de digestie duc mai departe la apariţia unor deficienţe cardiace. Lucru ce, printre altele fie spus, era de asemenea cunoscut de mii de ani din scrierile medicinei tradiţionale chineze şi indiene.

Ca remediu pentru astfel de situaţii Hildegard recomanda o alimentaţie pe bază de Alac (Triticum spelta) specie de cereală foarte asemănătoare grâului, dar cu multe deosebite calităţi faţă de acesta din urmă.

Laptele de vară şi laptele de iarnă

Pentru Hildegard laptele nu era mereu acelaşi. Ea ştia cât de importantă era calitatea acestui produs neobişnuit pentru acea vreme. În Evul Mediu în principal era consumat laptele de oaie. Vitele erau mai ales folosite pentru muncă, tracţiune sau pentru carne. Iar viţeii nu erau sacrificaţi pentru carne. Hildegard făcea diferenţiere intre laptele de „iarnă” şi cel de „vară”. Laptele de iarnă al oilor, caprelor şi vacilor era mai bun (vindecător) decât cel de „vară” deoarece iarna animalele erau hrănite cu fân, în timp ce vara păşteu liber pe păşune, ceea ce făcea ca prin consumarea acestui lapte să fie introduse în organism „sucuri rele”. Astăzi ca urmare a hrănirii vacilor cu nutreţ de siloz, laptele de vacă are mai tot timpul calitatea celui de „vară” (deci o calitate mult mai proastă).

Pentru o mai bună toleranţă a laptelui de „iarnă” Hildegard recomanda (surprinzător oare?) fierberea acestuia şi introducerea ulterioară în acesta a rădăcinilor uscate de urzică, deoarecea acestea avea calitatea de a curăţa stomacul şi de a neutraliza sucurile rele din lapte. Hildegard folosea mereu formularea „a mânca lapte” ceea ce înseamnă că ea nu considera laptele ca fiind o băutură. Laptele de „vară” era, conform lui Hildegard, dăunător pentru omul sănătos, însă pentru copii, bolnavi şi persoanele epuizate era folositor, dar doar în cantităţi mici.

Este cunoscut faptul că pe vremuri ţăranii hrăneau practic tot timpul anului vacile cu fân, deoarece acest „lapte din fân” era rezervat femeilor gravide şi copiilor care nu mai erau alăptaţi. Laptele de vară era, chiar şi după adăugarea de rădăcină de urzică, destul de puţin folositor şi tocmai de aceea consumat în cantităţi foarte mici. În ultimii ani a apărut în supermaket-uri lapte „din fân”, deşi aici calitatea acestor produse este deosebit de îndoielnică. Şi ar trebui să ne întrebăm de ce oare a apărut acest „lapte din fân”? Căci probabil puţini dintre orăşenii de astăzi ştiu despre ce este vorba.

Untul şi brânza

Untul proaspăt din lapte de vacă este considerat de către Hildegard ca fiind sănătos, deoarece conferă energie persoanelor slăbite, în cazul afecţiunilor pulmonare şi în anemii. Medicina chineză desemnează acest unt ca fiind „rece” deci este util în cazul afecţiunilor cu febră. Totuşi persoanele supraponderale (grase) trebuie să consume untul cu multă ponderaţie, lucru de altminteri foarte logic. În orice caz untul natural, ne-preparat industrial este net superior margarinei.

Ideea deseori vehiculată precum că untul ar duce la creşterea colesterolului puteţi să o treceţi liniştit în categoria „scorneli rentabile pentru industria alimentară”. De altmineri medicii ştiu, deşi nu vor să ne spună, că colesterolul scăzut duce la depresii şi diferite forme de cancer, şi că practic aproape toate persoanele care au decedat în urma unui atac cardiac erau persoane care aveau colesterolul NORMAL SAU SCĂZUT (deseori ca urmare a administrării medicamentelor de reducere a colesterolului)!!! Colesterolul este un „marker” al inflamaţiilor şi în acelaşi timp o o substanţă cu rol de protecţie, de care organismul nostru are absolută nevoie. Un nivel prea scăzut de colesterol este în concluzie cu mult mai periculos decît un nivel crescut al colesterolului (desigur în cadrul unor limite cât de cât rezonabile).

În cazul brânzeturilor Hildegard recomanda consumarea acestora împreună cu Chimion – Cuminum cyminum (deci nu confundaţi cu Chimen). Acesta însă este bine să fie evitat de către persoanele bolnave, cu excepţia persoanelor suferinde de afecţiuni pulmonare, dar cu o inimă sănătoasă. În cazul unor astfel de persoane Chimionul este chiar sănătos şi recomandabil. Pe de altă parte conform Ayurvedei, Chimionul ajută la redresarea unei flore intestinale depreciate.

Hildegard sfătuieşte frecvent evitarea brânzeturilor (fie brânză proaspătă, fie telemea) mai ales atunci gând avem de a face cu afecţiuni cum ar fi epilepsia, afecţiunile pulmonare, arteriosclerozele şi marea majoritate a afecţiunilor de stomac şi intestine. Persoanele suferinde de afecţiuni cronice trebuie să evite în general produsele lactate precum şi ouăle, lucruri recunoscute astăzi şi de către noile cercetări ştiinţifice. Se pare astfel că la vremea ei, Hildegard era cu vreo 900 de ani înaintea medicinei moderne, ca să spunem aşa, mai ales în ceea ce priveşte problemele nutriţionale.

Hildegard ştia de asemenea foarte bine că între afecţiunile digestive (de stomac) şi cele renale există o foarte strânsă legătură; sau între durerile de cap şi cele de spate. Iar medicina chineză tradiţională precum şi cea tibetană confirmau şi ele aceleaşi legături. O deficienţă (slăbiciune) a splinei şi stomacului poate duce la daune cardiace, iar „sucurile rele” dintr-o alimentaţie deficitară (excesul de crudităţi) nu face decît să accentueze aceste daune.

În schimb medicina scolastică se încruntă şi se „răţoie” la auzul unor astfel de afirmaţii. Şi aceasta deoarece pentru ea splina este un organ separat, o „piesă dintr-un motor”, oricum practic inutil, care poate fi îndepărtat fără prea mari reţineri, caci omul poate supravieţui şi fără ea, iar medicul poate trăi şi mai bine cu banii luaţi pe operaţie. (Asta e cam tot aşa cum medicina şcolastică supravieţuieşte fără creier, adică fără să gândească. Şi nici măcar nu e nevoie de operaţie pentru asta). În realitate splina este extrem de importantă pentru sistemul imunitar precum şi pentru producerea şi formarea sângelui.

Astăzi medicina scolastică este în stare, technologic vorbind, să depisteze cea mai neînsemnată bacterie din stomac, pe care să o distrugă instantaneu prin mijloace chimice, însă în ceea ce priveşte legăturile complexe dintre organele ce formează „totul” denumit Corp Uman, medicinile estice şi cunoştinţele vechi de peste 900 de ani ale lui Hildegard von Bingen (o simplă călugăriţă din Evul Mediu Timpuriu, nu?) sunt cu mult înaintea capacităţii de înţelegere a Facultăţilor de Medicină.

SURSA: www.quibono.net

Dacă ți-a plăcut lasă un comentariu!
_______________________________________________________________________________________
Nu păstra doar pentru tine, trimite la prieteni, mail-uiește sau share-uiește!
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 14 octombrie 2014 în SANATATE

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Imagine

Scanner universal la tine in buzunar

20ed17d0a35d9e1efe161f54a7578214_large

Star Trek devine realitate. O nouă provocare pentru iubitorii de gadget-uri, care vor avea anul acesta posibilitatea achiziționării unui dispozitiv scanner molecular universal, de dimensiunile unei telecomenzi de mașină.

O companie israeliana, Consumer Physics Inc. cu sediul în Tel Aviv, va introduce pe piață un dispozitiv denumit SCiO, care se vrea a fi primul scanner molecular din lume, accesibil individual. Conform producătorului, SCiO este un senzor spectrometru de mână, care poate determina structura moleculară a oricarei substanțe sau material. Cu alte cuvinte, acesta poate oferi în timp real, informații relevante despre proprietăți sau caracteristici de exemplu ale produselor alimentare, cosmetice, băuturi, haine, bijuterii, pietre prețioase, plastic, cauciuc, combustibil, plante, sol, animale, oameni, etc.

04b57949bfc1b49170b3953632f75781_large

58649f3d84d210ca48e86fdde9d991ae_large

aec2191bd9b1adcbf481556d9ad55001_large

Cum funcționează

SCiO utilizează metoda spectroscopiei NIRS (Near-Infra-Red-Spectroscopy). Baza teoretică a acestei metode de analiză de material este că fiecare tip de molecule vibrează în felul său unic, iar aceste vibrații atunci când interacționează cu lumina, crează o proprie semnătură optică, care este unică.

Gadget-ul include o sursă de lumină care iluminează eșantionul de test și un senzor optic care colectează lumina reflectată de eșantion. Dispozitivul descompune spectral lumina recepționată, care include toate informațiile necesare pentru a detecta rezultatul acestei interacțiuni între raza de lumină și moleculele din eșantion.

Pentru a furniza informații relevante în timp real, SCiO comunică spectrul scanat prin Bluetooth către smartphon-ul dvs., care la rândul său, printr-o aplicație dedicată o transmite la un serviciu de cloud-based. În câteva secunde, algoritmi avansați de analiză a spectrului furnizează informații cu privire la eșantionul analizat înapoi la smartphone, pentru a fi prezentate în timp real pentru utilizator.

La ce folosește

• Puteți afla conținutul nutrițional (zahar, grasimi, calorii) din diferite tipuri de alimente: sosuri, fructe, legume, brânzeturi, etc.
• Puteți afla de exemplu cât de copt este un Avocado, direct prin coaja!
• Puteți afla calitatea uleiul de gătit sau a uleiului de masline.
• Puteți afla concentrația de alcool sau de apă din băuturi.
• Puteți afla cât de bine sunt udate (hidratate) plantele voastre.
• Puteți verifica autenticitatea medicamentelor sau suplimentelor.
• Puteți verifica calitatea combustibilului pe care îl folosiți la mașină.
 
 

Teoretic, conform companiei producătoare, veți putea afla orice despre orice material sau substanță existentă pe Pământ. Această afirmație vine în contextul în care proiectul este open-source, deschis public pe Kickstarter, astfel încât oricine poate contribui prin up-load cu informații particularizate, resurse și dezvoltare de aplicații pentru integrarea unei baze de date comun utilizate, cât mai complexă. 

SCiO este un dispozitiv pentru oricine dorește informații instant despre lucrurile cu care interacționează și pe care le consumă în fiecare zi. Posibilitățile de aplicații SCiO sunt infinite. SCiO Mobile App vă permite să alegeți o aplicație specifică din opțiunile disponibile. Odată ce ați ales aplicația de care aveți nevoie, sunteți gata să scanați. De fiecare dată când îl utilizați, SCiO ne ajută să construim o bază de date de cunoștințe despre lucrurile din jurul nostru. Deci, atunci când utilizați SCiO, contribuiți pentru o lume mai inteligentă. Cu atât devine mai mare comunitatea noastră, SCiO va avea mai multe date cu privire la diferite materiale și acest lucru va merge inapoi la comunitatea noastră de utilizatori !” …. declară compania.

De la prototip la distribuție

688d10cac87e1d53a214f049f0b6dbd8_large

Compania anunță disponibilitatea livrărilor din decembrie 2014, oferind o gama în 13 variante de vânzare a produsului, cu prețuri de la 149 dolari la 3000 dolari și o extraopțiune de “Partner Support“ la 10.000 dolari. Având deja sold-out la anumite categorii din lista, din precomenzi, produsul pare a fi o inovație mondenă de succes și relativ utilă pentru cei pasionați de gadget-uri.

Spor la cumpărături ! 🙂

Compatibilitate :
• iPhone 4S , 5 , 5C , 5S ( iOS5 or later )
• iPad ( 3rd generation or later )
• Smartphone bazate pe Android, cu Bluetooth 4.0 LE ( Android 4.3 or later )
 
Dacă ți-a plăcut lasă un comentariu!
_______________________________________________________________________________________
Nu păstra doar pentru tine, trimite la prieteni, mail-uiește sau share-uiește!
 
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 9 mai 2014 în VIITORUL ACTUAL

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Fabrica de hrană

Un documentar care merită vazut și apoi revăzut … „Suntem ceea ce mâncăm” sau „Spune-mi ce mănânci ca să îți spun cât de sănatos ești”. Dacă chiar ții la sănătatea ta și la cea a apropiaților tăi și nu numai, adună-i pe toți și urmăriți filmul.

„Food, Inc.”, în regia lui Robert Kenner, un „documentar-şoc” despre fabricarea alimentelor, în care publicul descoperă cât de departe de realitate sunt imaginile cu ferme pline de verdeaţă de pe ambalajele produselor, a fost prezentat la Festivalul de Film de la Berlin in 2009.

Robert Kenner prezintă marea putere pe care o are industria agro-alimentară şi pericolul pe care îl reprezintă pentru sănătatea oamenilor. „Food, Inc.” arată că în spatele imaginilor idilice de pe ambalajele produselor alimentare din magazine, procesul de fabricare a alimentelor este mai degrabă dezgustător. Animalele sunt crescute în nişte uzine uriaşe. Puii nu văd niciodată lumina zilei, iar carnea tocată este spălată cu amoniac înainte de a ajunge în hamburgeri.

Calificat drept „film de groază” de revista Variety, „Food, Inc.” denunţă, de asemenea, lobby-ul făcut de industriile agro-alimentare, care se infiltrează în instituţiile americane responsabile cu controlul acestora. „Industria nu vrea ca voi să ştiţi ce mâncaţi, pentru că aţi putea refuza să o mai faceţi”, spune jurnalistul Eric Schlosser, autorul cărţii de succes „Fast food nation”, care apare în documentarul lui Kenner. Regizorul a spus că, deşi filmul său pune în centrul atenţiei industria agro-alimentară americană, „pe mai multe planuri, evocă ceea ce se întâmplă în toată lumea”. Potrivit lui Kenner, consumatorul poate, până la urmă, să aleagă, prin cumpărăturile pe care le face, să sancţioneze mecanismele industriei. „Trebuie să votăm cu furculiţa de trei ori pe zi”, a conchis el.

Ce e trist este faptul că mâncarea fast-food distruge nu doar sănătatea, ci și latura socială a mâncării. Nu mai știm să stăm la masă, să mulțumim și să ne bucurăm de ceea ce avem în farfurie, să povestim și să ne simțim bine împreună. În ziua de azi, mâncăm în mașină, în fața calculatorului, televizorului, singuri sau absenți …

Sursa : jurnalul.ro

Dacă ți-a plăcut lasă un comentariu!
_______________________________________________________________________________________
Nu păstra doar pentru tine, trimite la prieteni, mail-uiește sau share-uiește!
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 5 mai 2014 în PAGINA VERDE

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

TOXIC

TOXIC este un film documentar despre „TINE și FAMILIA TA”. Aici se explică în detaliu care este, cum se produce și cum proceseză industria alimentară mâncarea românilor, explicând felul în care aceasta ajunge de la producător la dumneavoastră în farfurie. Filmul abordează problema în mod științific, holistic și ezoteric, fiind bazat pe ideile și studiile domnului Profesor Gheorghe Mencinicopschi și ecranizat de Andrei Sota. Producător al acestui film este Corina Pintilie, un aprig susținător al traiului sănătos și editor al numeroase cărți de succes în domeniu.


Sursa: youtube

Dacă ți-a plăcut lasă un comentariu!
_______________________________________________________________________________________
Nu păstra doar pentru tine, trimite la prieteni, mail-uiește sau share-uiește!
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 22 aprilie 2014 în PAGINA VERDE

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Secrete murdare în procesarea alimentelor

Dintotdeauna oamenii au procesat alimentele. Tăiem, înmuiem, gătim şi fermentăm mâncarea, o mărunţim şi o uscăm. Toate acestea sunt tipuri de prelucrare, relatează Foodmatters.tv.

Procesarea tradiţională are două funcţii: aceea de a face alimentele mai digerabile şi de a le conserva pentru a fi utilizate în perioadele în care mâncarea nu este disponibilă. Alimentele procesate în mod tradiţional, care rezistau mai mult timp, erau pastrama, cârnaţii şi preparatele din carne, precum şi produsele din cereale, lactatele, murăturile.

Din păcate, în perioada modernă, am înlocuit procesarea locală a ţăranilor şi meşteşugarilor cu o procesare industrială, care diminuează calitatea alimentelor, în loc să le facă mai nutritive şi digerabile. Procesarea industrială depinde de zahăr, făină albă, uleiuri procesate şi hidrogenate, aditivi alimentari sintetici şi vitamine, tratament termic etc.

Haideţi să analizăm procesul de prelucrare implicat în crearea micului-dejun tipic cu cereale, lapte degresat şi suc de portocale.

  • Cereale pentru micul-dejun

Cerealele sunt produse printr-un proces numit extruziune. Boabele sunt amestecate cu apă, transformate într-o pastă şi aşezate într-o maşinărie numită extruder. Boabele sunt forţate să iasă printr-o gaură mică la o temperatură şi o presiune mare, care le modelează în forma literei “o” sau în fulgi. Aceste produse sunt apoi supuse unor pulverizări, care le conferă un înveliş din ulei şi zahăr, pentru a le oferi acel aspect crocant.

Biochimistul Paul Stitt descrie procesul de extruziune, care tratează boabele la o temperatură şi o presiune extrem de mare, şi subliniază faptul că procesarea distruge cea mai mare parte din conţinutul lor nutritiv. Procesarea denaturează acizii graşi, distruge chiar şi vitaminele sintetice ce sunt adăugate la sfârşitul procesului. Aminoacidul cu înalte calităţi nutritive, lizina, este afectat în mod special de procesul de extruziune.

Chiar şi cerealele ambalate în cutii şi vândute în magazinele “sănătoase” sunt realizate tot prin procesul de extruziune. Acestea sunt realizate cu acelaşi tip de maşinării şi în mare parte în aceleaşi fabrici.

Având în vedere numărul uriaş de cutii de cereale vândute în fiecare an, te-ai putea aştepta să găseşti numeroase studii publicate care să descrie efectele pe care le au aceste cereale asupra animalelor şi oamenilor. Însă, cerealele pentru micul-dejun reprezintă o industrie de multe miliarde de dolari care a creat averi uriaşe pentru câţiva oameni. O cutie de cereale care conţine boabe în valoare de un cent se vinde cu patru-cinci dolari în magazinele alimentare. Probabil nu există niciun alt produs pe Pământ care să aibă un profit atât de mare.

Cu acest profit s-a plătit păstrarea secretă a oricărui tip de lucrare ştiinţifică care a analizat efectele boabelor extrudate, iar companiile au reuşit să convingă reprezentanţii guvernului că nu există nicio diferenţă între o boabă naturală de grâu şi o boabă care a fost modificată prin procesul de extruziune.

  • Experimentele pe şobolani

Lucrări de cercetare nepublicate indică faptul că procesul de extruziune transformă proteinele din boabele cerealelor în neurotoxine. Stitt descrie un experiment, realizat în 1942 de către o companie de cereale, dar închis în dulapul cu documente secrete al firmei, în cadrul căruia patru grupuri de şobolani au primit un regim alimentar special.

Un grup a fost hrănit cu cereale integrale de grâu, apă şi vitamine şi minerale sintetice. Un al doilea grup a primit grâu expandat (o cereală obţinută în urma procesului de extruziune), apă şi aceeaşi soluţie nutritivă. Un al treilea grup a primit apă şi zahăr alb, iar un al patrulea grup nu a primit nimic altceva în afară de apă şi substanţe nutritive sintetice.

Şobolanii care au primit grâu integral au trăit timp de peste un an de zile cu acest regim alimentar, cei care nu au primit nimic altceva decât apă şi vitamine, au trăit aproximativ două luni, iar animalele cu un regim pe bază de apă şi zahăr alb au trăit aproximativ o lună. Studiul a arătat faptul că şobolanii care au primit apă, vitamine şi grâu expandat au murit în mai puţin de două săptămâni, chiar mai repede decât cei care nu au primit deloc mâncare.

Aceste rezultate sugerează faptul că există ceva extrem de toxic în grâul expandat. Proteinele sunt foarte asemănătoare cu anumite toxine din structura moleculară, iar presiunea din cadrul procesului de expandare poate produce modificări chimice care transformă o boabă nutritivă într-o substanţă otrăvitoare.

Un alt experiment nepublicat a fost realizat în 1960. Cercetătorii de la Universitatea Michigan din Ann Arbor au primit opt şobolani de laborator. Aceştia au fost împărţiţi în trei grupuri: un grup a fost hrănit cu fulgi de porumb şi apă, un al doilea grup a primit cutia de carton în care au venit fulgii de porumb şi apă, iar grupul de control a primit mâncare de şobolani şi apă.

Şobolanii din grupul de control au rămas sănătoşi pe tot parcursul experimentului, cei care au mâncat cutia de carton au devenit letargici şi au murit de malnutriţie, iar animalele care au mâncat fulgii de porumb şi au avut şi apă au murit înaintea celor care au mâncat cartonul!

Mai mult, înainte de moarte, şobolanii care au fost hrăniţi cu fulgi de porumb au dezvoltat un comportament aberant, au făcut crize, s-au muşcat între ei şi în final au intrat în convulsie. Autopsia a descoperit existenţa unei disfuncţii a pancreasului, ficatului şi rinichilor şi o degenerare a nervilor măduvei spinării, toate acestea fiind semne ale şocului de insulină.

Concluzia înspăimântătoare a acestui studiu a fost aceea că au existat mai multe “substanţe hrănitoare” în cutia de carton decât în fulgii de porumb. Acest experiment a fost realizat ca o glumă, însă rezultatele nu au fost deloc amuzante.

Deoarece cerealele vândute în cutii sunt îmbunătăţite cu substanţe nutritive sintetice, agenţiile de reglementare spun că acestea sunt sănătoase, la fel ca şi boabele din care sunt făcute. Multe dintre aceste cereale conţin cel puţin 50% dintre calorii sub formă de zahăr.

  • Procesul de extruziune

Atunci când punem cerealele într-un dispozitiv de extruziune, acesta modifică structura proteinelor.

Zeina, care cuprinde majoritatea proteinelor din porumb, este localizată în organisme proteice. Literatura ştiinţifică conţine un studiu realizat asupra boabelor extrudate, care analizează schimbările ce se produc în compoziţia, forma şi eliberarea de alfa-zeine încapsulate din proteine, ca şi rezultat al procesului de extruziune.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că în timpul procesului de extruziune, organismele proteice sunt complet perturbate, iar alfa-zeinele dispersate. Rezultatele sugerează faptul că zeinele din fulgii de porumb nu sunt limitate doar la organisme proteice rigide, dar pot interacţiona atât unele cu celelalte, cât şi cu alte componente ale sistemului, formând astfel noi compuşi care sunt străini pentru corpul uman.

Procesul de extruziune dispersează proteinele, care devin toxice. Atunci când proteinele sunt perturbate în acest mod, acestea pot afecta în mod advers sistemul nervos, aşa cum este indicat de experimentul fulgilor de porumb.

 
  • Terciul de modă veche

Există o singură modalitate de a duce la faliment aceste companii: nu mai consumaţi produsele acestora. Aşadar, ce o să mănânci la micul-dejun în loc de cereale şi fulgi de porumb? O alegere foarte bună sunt ouăle, indiferent de modul în care sunt gătite. În ceea ce priveşte boabele, terciul făcut din boabe non-extrudate furnizează o hidratare şi o hrănire excelentă la un preţ economic.

Boabele precum ovăzul, ar trebui tăiate sau omogenizate, iar apoi înmuiate într-un mediu cald, acid, pentru a neutraliza anti-nutrienţii care se produc în mod natural în boabele de cereale, cum ar fi tanini iritanţi, inhibitori de enzime care împiedică digestia şi acidul fitic care blochează mineralele.

De asemenea, acest tratament poate să desfacă proteinele complexe din boabele de cereale. Înmoi boabele de cereale în apă caldă şi adaugi o linguriţă de ceva acid, cum ar fi zerul, iaurtul, sucul de lămâie sau oţetul. A doua zi dimineaţă, cerealele tale se vor găti în doar câteva minute.

Cel mai bine este să mănânci terciul cu unt sau smântână, aşa cum făceau bunicii noştri. Fără vitaminele solubile în grăsimi A, D şi K2, nu poţi absorbi mineralele din alimente. Mai mult, grăsimile din unt şi smântână încetinesc eliberarea de glucoză în fluxul sanguin, astfel încât zahărul din sânge să rămână stabil de-a lungul întregii dimineţi.

  • Laptele

Laptele este unul din alimentele cele mai reuşite ale naturii. Cea mai mare parte a laptelui nostru provine de la un animal sacru, vaca. Totuşi, în sistemul industrial actual, vacile sunt ţinute captive în interiorul unor fabrici, pentru toată viaţa lor, le dăm o hrană necorespunzătoare cum ar fi soia, deşeuri de la produsele de panificaţie şi lăturile de la procesul de producţie cu etanol, alimente pe care vacile nu ar trebui să le mănânce.

Mediul închis şi alimentaţia necorespunzătoare fac vacile să se îmbolnăvească, astfel că, animalele ajung să aibă nevoie de antibiotice şi alte medicamente. De asemenea, vacile primesc hormoni pentru stimularea producţiei de lapte. Aceste vaci produc cantităţi mari de lapte apos cu doar jumătate din cantitatea de grăsimi necesară, în comparaţie cu laptele produs de vacile care mănâncă iarbă. Apoi, acest lapte este livrat la fabricile de procesare.

În interiorul acestor fabrici, laptele este refăcut în totalitate. Centrifugile separă laptele în grăsimi, proteine şi alte elemente solide şi lichide. Odată repartizate, acestea sunt recombinate la niveluri specifice stabilite pentru obţinerea laptelui integral, cu un conţinut redus de grăsimi şi fără grăsimi. Cantitatea care rămâne în plus, va merge către producţia de unt, smântână, brânză şi alte produse lactate.

Industria lactatelor promovează laptele cu puţine grăsimi şi pe cel degresat deoarece poate obţine mai mulţi bani din utilizarea grăsimilor de unt la producţia de îngheţată.

Laptele este pasteurizat la 161F timp de 15 secunde prin trecerea sa prin “farfurii” de oţel inoxidabil superîncălzite. Dacă temperatură depăşeşte 230F (peste punctul de fierbere), laptele este considerat ultrapasteurizat. Acest lapte ultrapasteurizat va avea un gust distinct la gătit, dar este steriil şi are o durată de viaţă lungă şi stabilă la raft. De asemenea, laptele este omogenizat prin intermediul unui tratament de presiune care desface globulele de grăsimi, astfel încât laptele să nu se separe. Odată procesat, laptele va rezista timp de două săptămâni, şi nu doar câteva zile, aşa cum este normal.

Procesarea face laptele să fie dificil de digerat şi transformă proteinele, făcându-le alergene. Animalele hrănite cu lapte pasteurizat dezvoltă în mod exclusiv deficienţe nutritive şi devin sterile după doar câteva generaţii.

  • Sucul de portocale

Acum să ne îndreptăm atenţia şi înspre sucul de portocale, o parte importantă din “micul dejun” sănătos, alături de cereale şi lapte cu grăsimi puţine. Un articol dezvăluie faptul că “o nouă fabrică de procesare a sucului de portocale este complet automatizată şi poate procesa până la 1800 de tone de portocale pe zi, pentru a produce sucul concentrat, uleiul extras din coajă şi hrana pentru animale”.

Noua metodă de producţie a sucului presupune introducerea în maşinărie a întregii portocale. Culturile convenţionale de portocale sunt pulverizate puternic cu pesticide numite inhibitori colinesterază, care sunt extrem de toxice pentru sistemul nervos. Atunci când portocalele sunt introduse în maşinăriile fabricii pentru a fi stoarse, toate pesticidele ajung în sucul obţinut în urma acestui proces. Apoi, se adaugă acizi pentru a stoarce şi ultima picătură de suc din aceste portocale.

Aşadar, sucul de portocale poate fi o băutură extrem de toxică. Acest lucru poate fi un motiv pentru care consumul de suc de fructe este asociat cu o rată mare de cazuri de demenţă.

În cadrul unui studiu, autorii analizei au descoperit că în sucul de portocale existau compuşi care puteau provoca apariţia cancerului. Într-o altă analiză ştiinţifică, procesele de filtrare cu gel şi cromatografie lichidă de înaltă performanţă au fost utilizate pentru a obţine fracţii mutagene din sucul de portocale încălzit.

Prin urmare, dacă doreşti la micul-dejun un pahar cu suc de portocale, evită sucul comercial procesat. În schimb, stoarce câteva portocale şi un grapefruit: procesează sucul singur! Amestecă sucul proaspăt cu apă minerală şi un vârf de sare şi obţii o băutură revigorantă.

  • Prepararea optimă a mâncării – făcută cu dragoste

 

Prepararea mâncării este de fapt o activitate sacră. Potrivit unei vorbe ezoterice, “Dacă o femeie ar putea vedea scânteile de lumină care ies din vârful degetelor sale atunci când găteşte şi energia care se revarsă în mâncare, atunci ea şi-ar da seama de modul în care fiinţa ei participă la pregătirea hranei pentru cei dragi.

Gătitul este una din cele mai puţin înţelese activităţi ale vieţii, mai ales în ceea ce priveşte modul în care sentimentele care fac parte din procesul de pregătire al mâncării afectează pe toată lumea care ia parte la această activitate. Gătitul ar trebui să fie un proces care nu se face în grabă, să fie liniştit şi plin de fericire, deoarece energia care ajunge în mâncare are un impact asupra energiei receptorului.

 “Din acest motiv, liderii spirituali din est nu mănâncă niciodată mâncare pregătită de altcineva în afară de proprii lor chelas (discipoli). Persoana care pregăteşte mâncarea ar putea fi singura persoană din întreaga casă aflată la un nivel avansat din punct de vedere al spiritualităţii. O încărcătură activă de fericire, puritate şi pace, va ajunge în mâncarea pregătită, iar aceasta încărcătură emoţională ajunge apoi şi la ceilalţi membri ai familiei şi îi binecuvântează.”

Pentru a fi sănătoşi, trebuie să ne pregătim singuri mâncarea, pentru noi înşine şi pentru familiile noastre. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să petreci ore întregi în bucătărie, dar trebuie să petreci ceva timp şi în acea încăpere a casei, pregătind mâncarea cu înţelepciune şi dragoste.

Dacă nimeni din cadrul familiei nu are timp să pregătească mâncarea, trebuie să te aşezi şi să îţi regândeşti modul în care îţi petreci timpul, deoarece aceasta este singura modalitate de a le oferi copiilor tăi o hrană cu adevărat sănătoasă.

Articol realizat pe baza unei prezentări la „Conferința anuală a Sănătații Consumatorului” din Canada, de autoarea Sally Fallon

Sursa: financiarul.ro

Dacă ți-a plăcut lasă un comentariu!
_______________________________________________________________________________________
Nu păstra doar pentru tine, trimite la prieteni, mail-uiește sau share-uiește!
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 28 martie 2014 în PAGINA VERDE

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Gândacul din farfuria ta

Să nu aud că vă mai luați de chinezi că mănâncă tot felul de gândaci. Și noi facem la fel doar că nu știm! … spune Dr. Ghe. Mencinicopschi.

Red paprika powder

E120 sau carmin, numit și coșenilă, cârmâz, roșu natural 4 sau C.I. 75470, este un pigment obținut dint-o specie de gândaci din familia Dactylopius coccus (sau Coccus cacti) ce traiesc în Mexic, Peru pe anumite specii de cactuși.

În trecut acest colorant era folosit doar pentru colorarea țesăturilor și de către pictori. În prezent este folosit atât în industria cosmeticelor cât și în cea alimentară. În cosmetice, coșenila este folosită în fabricarea rujurilor, pudrelor, lipstick-urilor samd. În industria alimentară este folosit în fabricarea sucurilor acidulate, “naturale”(vezi Prigat) sau orice băuturi ce au la bază “fructe”. De asemenea se găsește și în mezeluri, salamuri, cârnați, carne (vezi produsele Meda), coloranții de oua, iaurt (Danone-fructe), lapte (Fulga-fructe), produse de patiserie, deserturi, gemuri, gelatină, toppinguri, diverse varietăți de brânză.

Problema este ca unii oameni sunt extrem de alergici la acidul carminic pe care il contine colorantul. Încă din 1998, FDA (Food and Drug Admistration) a cerut rapoarte asupra acestui “colorant adaugat“, în urma plângerilor consumatorilor de produse care conțin carmin. FDA a încercat să interzică acest produs dar deoarece cererea a devenit tot mai mare odată cu interzicerea de UE și SUA a coloranților sintetici în alimente, acest amendament a eșuat.

În prezent carminul este ascuns sub denumiri gen “culoare adăugată” sau “colorant artificial“. Prin lege, producătorii sunt nevoiți să tiparească pe ambalaj dacă produsul conține carmin de proveniență naturală (din coșenila) sau obținut pe cale sintetică; din păcate mulți producători scriu doar: “conține carmin”.

cose4

Producerea colorantului natural

Acesta se poate extrage doar din gândacul femelă. Sub învelișul alb-cenușiu ca de bumbac, corpul gândacilor este roșu. Ajunse la maturitate, aprox. 90 zile, femelele sunt recoltate. Sunt ucise prin înnecare în apă, iar apoi sunt puse la uscare (artificială sau solară). Când ajung la aprox. 30% din greutate pot fi prelucrate pentru obținerea colorantului prin strivire sau stoarcere. Acidul carminic este o substanță regăsită în concentrație mare în aceste insecte. Acesta este extras și este amestecat cu sare de aluminiu pentru a produce colorantul. Din cauza folosirii aluminiului în procesul de producție, colorantul este toxic. În funcție de cantitate și alți aditivi, colorantul poate lua mai multe nuanțe de la violet, roșu aprins pănă la orange. Pentru producerea unui kg de coșenilă sunt necesare aprox. 100.000-150.000 de insecte.

danone-cosenila

Pentru a nu speria consumatorii, producătorul Danone s-a gândit să înlocuiască denumirea standard E120 cu numele real coşenilă. Mulți îl mănâncă, mulți îl apreciază, însă puțini știu ce conține.

Recomandari
Deoarece este extras din gândaci/insecte, toate produsele ce conțin acest colorant nu sunt recomandate vegetarienilor sau oamenilor carora religia le interzice (ex musulmanii). Nu este recomandat copiilor sau persoanelor cu hipertensiune. S-au constatat putine reactii adverse, în general alergii sau în unele cazuri apariția astmului.

Dacă veți constata că în urma consumului de cosmetice sau produse alimentare care conțin carmin apar reacții alergice, adresați-va medicului pentru un diagnostic corect.

O zi plăcută și…poftă bună!

Sursa : http://dr-gheorghe-mencinicopschi.blogspot.ro/2012/02/e-120-cosenila-acid-carminic-carmin-sau.html

Dacă ți-a plăcut lasă un comentariu!
_______________________________________________________________________________________
Nu păstra doar pentru tine, trimite la prieteni, mail-uiește sau share-uiește!
 
Un comentariu

Scris de pe 23 februarie 2014 în PAGINA VERDE

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Cum să reduci E-urile

Prin cufundarea mezelurilor într-un containter cu apă, la o presiune de 6 ori mai mare decât presiunea de pe fundul Gropii Marianelor, microorganismele cu care sunt contaminate sunt pur și simplu exterminate. Companiile alimentare care dețin o asemenea tehnologie de sterilizare, injectează în produse cu 60% mai puține E-uri. Această tehnologie a fost recent introdusă și în România.

euri

Ce este HPP?

Istoria HPP (High Pressure Procesing) începe în secolul 19, când biologii au observat că microorganisme specifice mediului marin de suprafață, atunci când sunt scufundate la adâncimi ceva mai mari, nu supraviețuiesc. Atunci s-a intuit prima oară potențialul sterilizator al presiunii apei. Dezvoltarea unei tehnologii eficiente de conservare a alimentelor prin această metodă a avut nevoie de aproape un secol. În plus aceasta este costisitoare și mai scumpă decât metoda alternativă a pasteurizării (clasica încălzire a alimentului la diverse temperaturi, pentru o perioadă suficient de lungă ca microorganismele să fie inactivate).

Tehnologia procesării prin înaltă presiune (HPP), a fost lansată inițial pe piața japoneză în 1990, extinsă în 1996 în SUA și în 2001 în Canada, ulterior ajungând și în Europa. Tehnologia constă în introducerea după ambalare, a mezelurilor, într-o capsulă cilindrică etanșă. Cuva respectivă se umple cu apă la presiunea de 6000 de atmosfere, aproximativ de 6 ori mai mare decât presiunea de pe fundul Gropii Marianelor, cel mai adânc loc cunoscut de om pe Terra. Presiunea fenomenală face ca bacteriile (E Colli, Salmonella, Listeria) să fie pur și simplu “zdrobite”, “explodând”, întocmai ca un ou de găină peste care calci cu un tanc. Singurele “ființe” care mai supraviețuiesc după 3-5 minute de stat la presiunile imense, sunt sporii și câteva bacterii răzlețe, care sunt atât de “grav rănite”, încât devin inactive. Paradoxal, mezelurile rămân intacte în ambalajele lor, asta deoarece presiunea de 6.000 de atmosfere e exercitată uniform asupra produselor de carmangerie, cu intensitate egală din toate părțile. În acest fel, durata de viață a cremvuștilor (care sunt mai perisabili) crește cu 50%, iar a salamului de pildă, crește cu un spectaculos 300%. Asta fără adăugarea nici unui gram de conservant în plus. Ca o curiozitate, cilindrul în care sunt introduse salamurile și cârnații, seamănă cu un seif de bancă, fiind etanșeizat cu un complex de capace a căror grosime totală e de 60 de centimetri, pentru a putea rezista presiunii de 6000 de atmosfere.

high-pressure

Comparativ cu procesarea prin temperaturi înalte (pasteurizare), care distruge din proprietățile gustative și nutritive ale produselor, tehnologia de procesare prin înaltă presiune se aplică la temperaturi apropiate de zero grade, ceea ce menține conținutul vitaminic, aromele, pigmenții naturali, nealterați, dând produselor o senzație sporită de prospețime.

Cum colcăie microorganismele prin salam și E-urile prin intestine

Gheorghe Mencinicopschi, directorul științific al Institutului de Cercetări Alimentare explică cât de pline de viață ar fi salamurile dacă nu ar fi pline de E-uri:

“Părțile anatomice, cum e șunca presată de exemplu, fiind țesuturi compacte, sunt contaminate cu microorganisme doar la suprafață. E o contaminare naturală, care apare oricât de steril ar fi mediul de lucru dintr-o fabrică. Dacă carnea e procesată sub formă de salam, atunci prin tocarea și amestecarea cărnii, bacteriile și sporii de la suprafața cărnii sunt răspândiți în toată suprafața produsului. Mezelul, ca orice produs alimentar e un mediu propice de cultură pentru acele microorganisme. Astfel începe înmulțirea lor. Dacă nu ar conține conservanți, fiecare bacterie și fung s-ar multiplica formând colonii, întâi mai mici, ca niște sate, apoi mai mari, ca niște orașe, putând ajunge chiar la stadiul de metropolă, atunci când microorganismele se înmulțesc necontrolat, ajungând de ordinul milioanelor. Populația microbiană din orice salam în momentul producției e constituită atât din specii periculoase ca E Coli, cât și Salmonella, Listeria, dar și microorganismele saprofite, cele care nu fac rău omului, însă care fiindcă se hrănesc cu nutrienții din mezel îi deteriorează calitățile nutritive și gustative, iar pe de altă parte se acumulează în produsul alimentar produșii de excreție ai florei microscopice. Industria alimentară, pentru a ține conținutul microbian sub control, introduce E-urile”. Mencinicopschi atrage atenția asupra pericolului ingerării alimentelor conservate cu chimicale: “Majoritatea conservanților, mai ales cei folosiți în industria alimentară, nu sunt selectivi. Ei omoară de-a valma atât microbii buni, cât și microbii răi. Pe de o parte omoară atât microorganismele din salam, ceea ce e un lucru bun, că permit prelungirea duratei de viață a produsului, iar pe de alta, atunci când omul ingerează acel aliment, E-urile îi omoară neselectiv și flora intestinală, creând un dezechilibru în digestie, care are reprecursiuni asupra bunei funcționare a organismului. Natura are o inteligență care depășește de multe ori așteptările omului. De aceea alimentele trebuie să fie conservate pe cât posibil cu conservanți naturali ca usturoiul, ceapa, piperul, rozmarinul, care pe de o parte omoară bacteriile rele, însă nu afectează flora din tubului digestiv al omului”.

Cris-Tim, primul mezelar care câștigă bătălia cu E-urile?

Tehnologia HPP a fost introdusă în România de compania Cris-Tim în toamna lui 2011. Compania este cel mai mare producător român de salamuri (cu o cifra de afaceri de aproape 300 milioane lei) și totodată cel mai mare exportator local, fiind prezent cu produsele sale în 16 țări. Acesta a investit 4 milioane de euro pentru achiziția echipamentelor HPP necesare pentru fabrica sa din Filipeștii de Pădure.

Cristim vrea să câștige cotă de piață reducând chimizarea mezelurilor. Studiile făcute la nivel mondial, au demonstrat că metoda fizică de conservare prin presiune înaltă ucide mult mai eficient germenii patogenii decât metoda chimică, în care salamurile sunt doldora de E-uri. Fiind o tehnologie de pionierat în România, departamentul de cercetare al Cristim efectuază din vara anului 2011 teste de eliminare a E-urilor din toate produsele sale. În laboratoarele Cristim, microbiologii și specialiștii în chimie alimentară studiată diverse mostre de mezeluri sărăcite în E-uri, ca să vadă cum se comportă în timp. Este de fapt o încercare de a nu respecta “standardele de chimizare” consacrate pe piață, în direcția diluării conținutului de E-uri injectate, produsele producătorului ajungând să conțină cu 60% mai puțini conservanți, comparativ cu produse ale concurenței cu termen de garanție similar. În plus, extinderea cu mult a duratei de viață a produselor, a deschis pentru Cristim ușa spre noi piețe, permițându-i să fie prezent în galantarele din Japonia, SUA și China cu salamul săsesc și alte mărci proprii consacrate.

Tendința liderului pieței de a merge în această direcție e dovedită de atenția pe care compania a acordat-o în istoria sa pentru crearea de produse “curate”, cum e gama pentru copii “Forzoso”, cunoscută pentru conținutul diminuat de chimicale, combinat cu utilizarea de materii prime de înaltă calitate (carne macră în locul șoricului și al grăsimilor animale), precum și gama de mezeluri premium “Vitality” (fără E-uri, fără conservanți). Probabil, în felul acesta, concurența pentru a nu pierde teren în fața celor de la Cris-Tim, va fi forțată să introducă la rându-i tehnologii de conservare fără chimicale. Iar noi, consumatorii, vom fi câștigători.

cristim

Produsele care beneficiază de noua tehnologie HPP au o etichetă specială semnalând „ultima barieră de protecție”.

Sursa: http://agrointel.ro ; http://www.cristim.ro/ ; http://www.hiperbaric.com/en

Dacă ți-a plăcut lasă un comentariu!
_______________________________________________________________________________________
Nu păstra doar pentru tine, trimite la prieteni, mail-uiește sau share-uiește!
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 17 februarie 2014 în PAGINA VERDE

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: