RSS

Arhive pe etichete: dumnezeu

Dovada Biochimică A Creaţiei

 

Astăzi, mulți dintre cei mai distinși oameni de știință ai lumii, recunosc că viața întruchipată în celula vie nu poate fi produsul întâmplării. S-a descoperit că toate aspectele vieții au la bază un proiect de design extraordinar. Unul dintre acești oameni de știință, Michael Behe, renumit profesor american de biochimie, afirmă referindu-se la complexitatea design-ului ce stă la baza funcționării celulei, așa cum a fost descoperită de știința modernă:

„Eu cred că, concluzia cercetărilor asupra acestui design, este una științifică, empirică, bazată în întregime pe sistemul observabil, și ca urmare, universal și viața au fost create cu intenție, fiind produsul unei activități inteligente. Și aș dori să evidențiez că această idee vine din progresul științei și nu din ceea ce nu știm, ci mai degrabă din ceea ce am învățat în ultimii 50 de ani”  

BONUS

Dacă ți-a plăcut lasă un comentariu!
_______________________________________________________________________________________
Nu păstra doar pentru tine, trimite la prieteni, mail-uiește sau share-uiește!
Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 29 Iulie 2014 în ADEVAR SAU PROVOCARE

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Imagine

Ceea ce-ți aparține

cufar2

Un om a murit subit. Deodată … l-a văzut pe Dumnezeu apropiindu-se de el cu o valiză în mână.
– Fiul meu, e timpul să mergem…
Omul l-a întrebat:
– De ce aşa curând? Aveam atâtea planuri…
– Îmi pare rău fiule! Dar… acum este momentul plecării tale…
– Dar ce ai în valiză?
– Ceea ce ţi-a aparţinut!
– Ce mi-a aparţinut? Vrei să spui… lucrurile mele, hainele, banii?
– Îmi pare rău fiule … dar lucrurile materiale pe care le-ai avut nu ţi-au aparţinut niciodată. Aparţineau pământului.
– Atunci … sunt amintirile mele?
– Îmi pare rău fiule, dar acestea nu mai vin acum cu tine. Ele nu ţi-au aparţinut niciodată. Aparţineau timpului.
– Atunci… talentele mele?
– Îmi pare rău fiule, dar nici acestea nu ţi-au aparţinut. Aparţineau circumstanţelor.
– Atunci … prietenii mei … membrii familiei mele?
– Îmi pare rău, fiule, dar nici ei nu ţi-au aparţinut. Aparţineau drumului tău prin viaţă.
– Dar soţia … și … copiii mei?
– Îmi pare rău fiule, însă nici chiar ei nu-ţi aparţineau. Aparţineau inimii tale.
– Atunci … trupul meu?
– Nici acesta nu ţi-a aparţinut niciodată. Aparţinea ţărânei.
– Atunci … e sufletul meu?
– Îmi pare rău fiule, dar sufletul… sufletul nu ţi-a aparţinut niciodată. Sufletul tău îmi aparţinea mie.
Disperat, omul smulse valiza din mâna lui Dumnezeu şi o deschise. Era goală! Cu o lacrimă de dezamăgire omul îl întrebă pe Dumnezeu:
– Nu am avut niciodată nimic?
– Ba da, fiule… Fiecare din momentele pe care le-ai trăit au fost numai şi numai ale tale …

Viaţa reprezintă o înșiruire de momente. Momente care sunt numai ale tale. Bucură-te din plin de ele! Şi nimic din ceea ce crezi că-ţi aparţine să nu te oprească să faci asta! Trăieşte ACUM … Trăieşte-ţi viaţa!!!

S-ar putea să-ți placă și Puterea cuvintelor
_______________________________________________________________________________________
Nu păstra doar pentru tine, trimite la prieteni, mail-uiește sau share-uiește!
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 10 Aprilie 2014 în DIVERSE

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

Free energy !?!

Dacă vrei să probezi “repede“ faptul că exită Dumnezeu … încearcă să faci ca ăsta! Adică îți trebuie să încerci o combinație „gen” Red Bull și Vodka! Precum știți deja, Red Bull … “îți dă aripi“ … iar Vodka … probabil îți dă restul pentru a reuși isprava! Problema e că încă nu știu ce și cât trebuie să bei prima dată … presupun că Vodka … pentru că altfel nu ai mai avea “aripi“ să vrei să te duci … acasă! Voi ce părere aveți?

PS: … evident mă refeream la “Dumnezeul Betivilor“ !!! Se pare că asta chiar există !!! Sau e fan Tesla !!!

Sursa: youtube

Dacă ți-a plăcut lasă un comentariu!
_______________________________________________________________________________________
Nu râde singur, share-uiește!
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 15 Ianuarie 2014 în PAUZA DE RAS

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Știința și Credința

O lecție simplă, care te învață cum să-l găsești de Dumnezeu … cu ajutorul științei ..!!! Pragmatismul ideilor expuse denotă încă o dată că știința și credința ar trebui înțelese ca niște instanțe de cunoaștere, care nu interferează una cu cealaltă, ci se completează reciproc, căci ambele izvorăsc din aceeași nevoie ontologică și au aceeași finalitate – cunoasterea profundă a realității.
Mi-aș dori să ai răbdarea să citești tot articolul, pentru că îți spun sincer … chiar “nu ai timp” să pierzi chestia asta! Distracție plăcută!

Într-o sală de clasă a unui colegiu, un profesor ține cursul de filosofie…
– Să vă explic care e conflictul între știință și religie…
Profesorul, ateu, face o pauză și apoi îi cere unuia dintre noii săi studenți să se ridice în picioare:
– Ești creștin, nu-i asa, fiule?
– Da domnule, spune studentul.
– Deci crezi în Dumnezeu?
– Cu siguranță!
– Dumnezeu e bun?
– Desigur, Dumnezeu e bun.
– E Dumnezeu atotputernic? Poate El să facă orice?
– Da domnule.
– Tu ești bun sau rău?
– Biblia spune că sunt rău.

Profesorul zâmbește cunoscător. Aha! Biblia! Se gândește puțin.
– Uite o problemă pentru tine. Să zicem că există aici o persoană bolnavă și tu o poți vindeca. Poți face asta. Ai vrea să îl ajuți? Ai încerca?
– Da domnule. Aș încerca.
– Deci ești bun.
– N-aș spune asta…

– Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea să ajuți o persoană bolnavă dacă ai putea. Majoritatea am vrea dacă am putea. Dar Dumnezeu, nu…
Studentul nu răspunde, așa că profesorul continuă:
– El nu ajută, nu-i așa? Fratele meu era creștin și a murit de cancer, chiar dacă se ruga lui Isus să-l vindece. Cum de Isus e bun? Poți răspunde la întrebarea asta?
Studentul tace.
– Nu poți răspunde, nu-i așa?
El ia o înghițitură de apă din paharul de pe catedră ca să-i dea timp studentului să se relaxeze.
– Hai să o luăm de la capăt, tinere. Dumnezeu e bun?
– Pai…, da, spune studentul.
– Satana e bun?

Studentul nu ezită la această întrebare:
– Nu!
– De unde vine Satana?

Studentul ezită….
– De la Dumnezeu.
– Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i așa? Zi-mi fiule, există rău
pe lume?
– Da, domnule.
– Răul e peste tot, nu-i așa? Și Dumnezeu a creat totul pe lumea asta,
corect?
– Da, domnule.

– Deci cine a creat Răul?
Profesorul a continuat:
– Dacă Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat și Răul. Din moment ce Răul există și conform principiului că ceea ce facem definește ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rău.
Din nou, studentul nu răspunde.
– Există pe lume boli? Imoralitate? Ură? Urâțenie? Toate aceste lucruri groaznice, există?
Studentul se foieste jenat…
– Da.
– Deci cine le-a creat?

Studentul iarăși nu răspunde, așa că profesorul repetă întrebarea.
– Cine le-a creat?
Niciun răspuns. Deodată, profesorul începe să se plimbe în fața
clasei. Studenții sunt uimiți.
– Spune-mi, crezi în Isus Hristos, fiule? continuă el adresându-se altui student.
Vocea studentului îl trădează și cedează nervos:
– Da, dle profesor, cred.
Bătrânul se oprește din mărsăluit.
– Știința spune că ai 5 simțuri pe care le folosești pentru a identifica și observa lumea din jurul tău.
– L-ai văzut vreodată pe Isus?
– Nu, dle. Nu L-am văzut.
– Atunci spune-ne dacă l-ai auzit vreodată pe Isus al tău?
– Nu, dle, nu L-am auzit.
– L-ai simțit vreodată pe Isus al tău, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai
avut vreodată vreo experiență senzorială a lui Isus sau a lui Dumnezeu?
– Nu, dle, mă tem ca nu.
– Și totuși crezi în el?
– Da.

– Conform regulilor sale empirice, stabile, demonstrabile, știința spune că Dumnezeul tău nu există. Ce spui de asta, fiule?
– Nimic, răspunde studentul. Eu am doar credința mea.
– Da, credința, repeta profesorul.
– Asta e problema pe care știința o are cu Dumnezeu. Nu există nicio dovadă, ci doar credința.
Studentul ramane tacut pt o clipă, înainte de a pune și el o întrebare:
– Dle profesor, există căldura?
– Da!
– Și există frig?
– Da fiule, există și frig.
– Nu, dle, nu există!
Profesorul își întoarce fața către student, vizibil interesat. Clasa
devine brusc foarte tăcută. Studentul începe să explice:
– Poate există multă căldură, mai multă căldură, super-căldură, mega-căldură, căldură nelimitată, căldurică sau deloc căldură, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge până la 458 de grade sub zero, ceea ce nu înseamnă căldură, dar nu putem merge mai departe. Nu există frig – dacă ar exista, am avea temperaturi mai scăzute decât minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat dacă are sau transmite energie, și căldura e cea care face ca un corp sau material să aibă sau să transmită energie. Zero absolut (-458 F) înseamnă absența totală a căldurii.
Studentul a continuat fără drept la replică:
– Vedeți, dle, frigul e doar un cuvânt pe care îl folosim pentru a descrie absența căldurii. Nu putem măsura frigul. Căldura poate fi măsurată în unități termice, deoarece căldura este energie. Frigul nu este opusul căldurii dle, ci doar absența ei.
Clasa e învaluită în tacere. Undeva cade un stilou și sună ca o lovitură
de ciocan. Studentul continuă:
– Dar întunericul, profesore? Există întunericul?
Da, ce e noaptea dacă nu întuneric? răspunde profesorul fără ezitare.
– Din nou răspuns greșit, dle. Întunericul nu este “ceva”, este absența a ceva. Poate exista lumină scăzută, lumină normală, lumină strălucitoare, lumină intermitentă, dar dacă nu există lumină constantă atunci nu există nimic, iar acest nimic se numește întuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care îl atribuim acestui cuvânt. În realitate, întunericul nu există. Dacă ar exista, am putea face ca întunericul sa fie și mai întunecat, nu-i așa?
Profesorul începe să-i zâmbească studentului din fața sa. “Acesta va fi un semestru bun“…gândește el:
– Ce vrei să demonstrezi, tinere?
– Da, dle profesor. Vreau să spun că premisele dvs filosofice sunt greșite de la bun început și de aceea concluzia TREBUIE să fie și ea greșită.
De data asta, profesorul nu-și poate ascunde surpriza:
– Gresite? Poți explica în ce fel?
– Lucrați cu premisa dualitații, explică studentul…
– Susțineți că există viața și apoi că există moarte; un Dumnezeu bun și un Dumnezeu rău.Considerați conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem măsura... contiuă studentul.
– Dle, știința nu poate explica nici măcar ce este acela un gând. Folosește electricitatea și magnetismul, dar NIMENI nu a văzut sau nu a înteles pe deplin vreuna din acestea două. Să consideri că moartea e opusul vieții
înseamnă să ignori că moartea nu există ca și lucru substantial. Moartea nu e opusul vieții, ci doar absența ei.
Acum ce sunteți, om de știință sau predicator?
Clasa murmura. Studentul tace până când emoția se mai stinge.
– Ca să continuam demonstrația pe care o faceați adineori celuilalt student, permiteți-mi să vă dau un exemplu, că să întelegeți la ce mă refer.
Studentul se uită în jurul său, în clasa. Apoi continuă:
– E vreunul dintre voi care a văzut vreodată creierul profesorului?
Clasa izbucnește în râs.
– E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simțit, l-a atins sau l-a mirosit?
Nimeni nu pare să fi făcut asta. Studentul continuă:
– Deci, conform regulilor empirice, stabile și conform protocolului demonstrabil, știința spune – cu tot respectul, dle profesor, că nu aveți creier. Dacă știința spune că nu aveți creier, cum să avem încredere în cursurile dvs, dle?
Acum clasa e cufundată în tacere. Profesorul se holbează la student, cu o față impenetrabilă. În fine, după un interval ce pare o vesnicie, bătrânul raspunde:
– Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu….
– Deci, acceptați că există credință și, de fapt, credința există împreună
cu viața
, continua studentul.
– Acum, dle, există Răul?
Acum nesigur, profesorul răspunde:
– Sigur că există. Îl vedem zilnic. Răul se vede zilnic din lipsă de umanitate a omului față de om. Se vede în nenumăratele crime și violențe care se petrec peste tot în lume. Aceste manifestări nu sunt nimic altceva decăt Răul.
Studentul a replicat:
– Răul nu există, dle, sau cel puțin nu există în sine. Răul e pur și simplu absența lui Dumnezeu. E ca și întunericul și frigul, un cuvânt creat de om pentru a descrie absența lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat Răul. Răul este ceea ce se întamplă când din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista căldură sau ca întunericul care apare când nu există lumina?
Profesorul s-a asezat și a rămas … pe gânduri!

…………………………………………………………………..

Dacă ați ajuns cu cititul până aici, vă spun că, Morala e a voastră … nu e a mea!
Acesta istorioară cred că este reală și nu fabricată … și chiar dacă ar fi așa, mie mi-a plăcut. Problema e că de când circulă pe net … încă nu se știe cine a scris-o sau povestit-o. Eu cred că poți fi chiar TU ….
Doamne’ ajută!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 9 Ianuarie 2014 în DIVERSE

 

Etichete: , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: