RSS

Arhive pe etichete: populatie

Secretul

Cum poți să devii sclav în propria ta țară? Dacă nu știi, citește mai departe!

„Românii vor deveni chiriaşi în propriile case, pentru că acesta a şi fost obiectivul nostru primordial, şi anume achiziţiile la preţuri infime. … Având în mână bunul cel mai de preţ al unui om – locuinţa – acesta va munci pentru noi. Recreăm astfel sistemul sclavagist perfect, o aparentă libertate în care mintea şi atenţia cetăţeanului este atrasă de lupta politică, fără ca cineva să mai aibă timp să se gândească la ce li se întâmplă cu adevărat. Iar când se vor trezi va fi de fapt foarte târziu. Nouă ne trebuie să exploatăm forţa de muncă a voastră, să vă împingem să munciţi mai mult ca să ne plătiţi nouă mai mult.” (citat din text)
 
 
plan_diabolic

 

Interviu cu un bancher

„În vreme ce românii sunt hipnotizaţi de campanii electorale, se trag sforile de către grupurile financiare care se pregătesc să cumpere activele majore ale ţării, în regim de solduri. O să vă invit să urmăriţi o discuţie purtată de mine cu un bancher, pe tema scenariului pentru 2010, şi o să vă las să trageţi concluziile.
Nu contează banca unde lucrează acest om, ci pur şi simplu, strategia amplă, pusă la cale peste capetele noastre, care par să nu se mai dezlipească de manipulările şi circul campaniei electorale.

Un fost şef de la CIA spunea: „Dacă ştii cum şi cu ce să manipulezi atenţia cetăţeanului, şi pui în stanga lui un spectacol de circ, nu o să observe portavionul din dreapta lui”.

UI: Cum priveşte banca şi grupul financiar din care faceţi parte, ce se întâmplă în România, în plan economic şi politic?

Bancher: Suntem încordaţi însă extrem de motivaţi, întrucât aşteptăm producerea momentului la care lucram de circa 10 luni de zile. Banca noastră şi-a redus extrem de mult expunerea în România, a închis robinetul creditării, şi am trimis către headquarter-ul grupului cât de multă monedă euro am putut. Repet, aşteptăm acum producerea rezultatului muncii noastre, în cadrul unui plan la care participă extrem de multe grupuri financiare şi bancare externe.

UI: Adică concret în ce constă acest rezultat pe care îl aşteptaţi? Speraţi în revenirea economică a ţării? Veţi relua creditarea?

Bancher: Naivitatea este o slăbiciune de caracter a românilor. Mă întrebi dacă sperăm în revenirea economică a ţării? Păi noi speculăm şi vom câştiga enorm de mulţi bani, tocmai în momentul în care economia naţională românească va atinge punctul cel mai de jos al graficului. Himerele legate de creşterile economice din 2010 sunt lansate concertat de analişti, pentru că aceasta este parte a strategiei noastre, pentru a ne maximiza profitul pe care îl vom face, când balonul speculativ imobiliar şi al cursului valutar ne va indica faptul că suntem pe trendul câştigului maxim. Mă întrebi dacă vom relua creditarea? Creditarea în România s-a făcut cu cap. Este adevărat că şi guvernarea din 2007-2008 ne-a ajutat enorm, atunci când ne-am consolidat şi ne-am asigurat prin intermediul creditului de consum, dependenţa totală a populaţiei active, a forţei de muncă româneşti.

UI: În se sens v-aţi asigurat dependenţa lor totală?

Bancher: Simplu. Populaţia României (românul în general) are un singur bun de preţ care ne interesează pe noi bancherii: activele imobiliare. Mai există şi forţa de muncă a individului, însă aceasta, după ce l-ai prins în mreje, este utilă de speculat, pentru că acel individ va munci perpetuu pentru noi. Trebuia să ajungem cumva la aceste active imobiliare ale românilor. Normele BNR şi legile nu ne permiteau să putem acorda în masă credite ipotecare, plus că aceste credite ipotecare nu erau 100% avantajoase pentru noi. Aşa că am profitat de lentoarea în decizie a BNR şi am investit masiv în publicitate pe segmentul creditului de consum. Ştiam încă de la bun început faptul că, cei cărora le acordam credite de consum, nu vor avea resurse să le restituie, astfel încât, coroborat cu faptul că ştiam încă din 2008 ca această criză financiară va lovi şi România, am calculat totul extrem de bine. Nu trebuie să fii geniu bancar ca să îţi dai seama că într-o ţară precum a voastră, pur şi simplu efectele crizei urmau să fie devastatoare, pentru că:

[1] nu mai produceaţi nimic;

[2] pieţele emergente sunt dominate de multinaţionale, legate de grupurile financiare şi bancare pe care noi le reprezentăm;

[3] urma să aveţi în 2009 un an electoral în care, pe fondul disputelor politice, era de anticipat că vă veţi săpa singuri groapa.

La acest din urmă punct recunosc că a trebuit să ne implicăm, pentru că, dacă în 2008 actualul preşedinte avea o cotă de popularitate de vreo 60%, noi trebuia să încingem campania, pentru a împinge politicienii să ia măsurile pe care noi le aşteptam.

UI: Ce măsuri aşteptaţi să ia politicienii? Spuneţi că aţi manipulat partidele ca să vă atingeţi scopul economic?

Bancher: Hai să ne gândim puţin. Noi nu a trebuit decât să încingem spiritele şi să creăm un cadru în care oponentul în alegeri al actualului preşedinte, să recupereze handicapul de imagine, astfel încât să creăm românilor şi politicienilor impresia unei lupte strânse. Iar de aici până la luptele politice din Parlament care au întunecat minţile tuturor partidelor, a fost doar un pas, însă decisiv a fost momentul în care ţara voastră a rămas fără Guvern. Atunci, şi acum în acest moment, orice guvern se va forma, este legat ombilical şi total la mâna noastră, întrucât are nevoie de banii noştri pentru a plăti salariile, pensiile, etc. Voi v-aţi ales cu spectacolul din presă, noi ne alegem cu banii şi câştigurile. Practic România este a noastră, iar dependenţa voastră de noi va deveni totală. Actualul preşedinte ne-a pus puţin în dificultate atunci când a venit cu guvernul PSD-PDL, pentru că ceea ce noi ne doream era instabilitate economică şi politică. A trebuit să presăm extrem de mult pentru ca ruptura la nivel guvernamental să se producă, să cadă Guvernul, să se amâne sosirea tranşei de bani de la FMI, însă până la urmă, cunoscând mentalitatea colerică romanească, am reuşit.

UI: Nu îmi vine să cred. Este evident că suntem naivi şi stârnim furtuni în paharul cu apă. Hai să revenim puţin la acea legatură între casele românilor şi creditul de consum.

Bancher: Îţi spuneam că în 2008 am dat masiv credite de consum, atât bugetarilor cât şi angajaţilor din sectorul privat. Atracţia era mare întrucât nu trebuiau să prezinte garanţii, însă noi ştiam că în 2009 ne vom atinge scopul. Şi, într-adevăr, pe fondul crizei economice, au explodat restanţierii. Asta înseamnă că oamenii nu şi-au plătit ratele către bănci, iar noi am trecut la executare silită. Aici am avut iar nevoie să ne concertam eforturile astfel încât să nu existe grupuri financiare româneşti, companii sau persoane private, care să ne strice planurile, întrucât riscam să ne trezim că vin să cumpere activele imobiliare scoase la vânzare. Aşa că a trebuit să lovim şi mediul de afaceri privat, pentru ca oamenii de afaceri să se lupte pentru supravieţuire şi să nu aibă lichidităţi pentru a cumpăra nimic. A trebuit să-i facem să devină preocupaţi de grija zilei de mâine, iar sub teama falimentului ne-am eliminat competitorii.
Şeful BRD Soc. Gen. spunea într-un ziar românesc că este momentul să ne eliminăm competitorii. Exact asta facem, vă eliminăm din jocurile economice din propria voastră ţară.

UI: Aţi eliminat concurenţa autohtonă blocând creditarea pentru firme şi blocând piaţa executărilor silite?

Bancher: Corect. Şi nu a fost greu. Pe o piaţă internă gâtuită de blocajul financiar, firmele româneşti au fost sufocate de lipsa lichidităţilor, iar guvernul din 2009 a fost lăsat fără nicio posibilitate de a asigura resursele financiare. Dacă într-o ţară guvernul nu are bani pe care să-i injecteze în economia naţională, iar noi bancherii vă blocăm accesul la credite, firmele ajung fix ca o gradină de flori, expusă arşiţei zilnice, pe care nu o mai udă nimeni şi care până la urma va muri. De aceea spuneam că a trebuit să ne agităm puţin pentru a împiedica acest guvern din 2009 să pună în aplicare măsurile economice, şi să abatem atenţia asupra luptei din campania electorală.

După ce ne-am asigurat că pur şi simplu nu va exista riscul să apară intruşi care să cumpere activele imobiliare, case, terenuri, scoase la vânzare de executorii noştri bancari, am început să trimitem pe bandă rulantă dosarele celor care au luat credite de consum, către executori. Nimeni nu a sesizat faptul că nu ne interesa de fapt să le vindem casele, ci să manipulăm piaţa imobiliară, să o tragem în jos, asigurându-ne în acelaşi timp că la momentul potrivit, când curba prăbuşirii imobiliare va atinge cel mai de jos nivel, grupurile financiare din ţările noastre de origine să cumpere masiv şi la preţuri de nimic aceste active. Te asigur că în 2010 un apartament cu trei camere care în 2008 era evaluat la 150.000 euro, va fi scos la vânzare, la executare silită, la preţuri de sub 30.000 de euro şi nu va veni nimeni să cumpere, pentru că în 2010 toţi vor fi preocupaţi să ţină banii deoparte pentru ziua de mâine. Va fi momentul perfect să cumpărăm totul pe nimic.
Românii vor deveni chiriaşi în propriile case, pentru că acesta a şi fost obiectivul nostru primordial, şi anume achiziţiile la preţuri infime. Pentru asta era obligatoriu să ducem piaţa imobiliară la un maxim, pentru ca pe fondul prăbuşirii acesteia, noi să culegem caimacul. Şi la plan se adaugă şi presiunea pe moneda voastră naţională.

UI: Ce presiune? Văd că acum leul se întăreşte, deşi, într-o ţară care nu produce nimic, aflată în criză politică, lovită de criza financiară, nu îmi explic care poate fi suportul de întărire a leului.

Bancher: Păi este vorba de aceeaşi reţetă, care se învaţă la orice curs de MBA. Aşa cum piaţa imobiliară a fost dusă de noi la maximuri ireale, pentru că trebuia să vă dăm credite la valori foarte mari, ca să aveţi pe următorii 30-40 de ani de plătit rate uriaşe către noi, pentru a deveni în acest interval de timp atât proprietarii caselor voastre, dar şi asigurându-ne că veţi munci voi şi familiile voastre pentru noi, pentru a plăti aceste rate ireale, tot aşa, bula speculativă a monedei naţionale trebuie manipulată, însa în sens invers.

În cazul speculaţiilor pe moneda naţională, trebuie să ducem leul la un nivel minim, cât mai mic posibil, lăsându-l apoi să explodeze, să urce la valori mari, valori reale, undeva către peste 5 RON pentru un euro. Adică vom face euro atât de scump încât să nu vă puteţi permite să cumpăraţi activele imobiliare scoase la executare silită, nici când ele vor avea valori în euro relativ mici, dar şi pentru ca micimea salariilor românilor, salarii plătite în lei, să facă din rata către banca un coşmar al vieţii de zi cu zi.

Totul legal, profitând de naivitatea generală, de eternele lupte politice şi de tot acest context românesc, care din 2006 lucrează pentru noi şi în interesul nostru. Iată ca ieri euro era deja la 4,21 lei.

UI: Aşadar totul este componentă a unui plan. Când va fi detonat?

Bancher: În ciuda galopului înregistrat de alte active din aceeaşi clasa de risc în ultimele zece luni, leul nu are cum să participe la această revenire, fiind evident pentru orice începător că este totul o bulă speculativă.

„Investitorii urmăresc cu îngrijorare mai întâi derularea acordului cu Fondul Monetar Internaţional, iar mai apoi turbulenţele de pe scena politică”, spune Koon Chow, analist la Barclays Capital, una dintre cele mai mari bănci de investiţii britanice. El consideră că euro ar putea să coboare spre 4,1 lei. Balon de săpun, care este un element al şarjei finale de cumpărare a României la OUTLET. Pentru că de fapt, prin încingerea campaniei electorale, noi avem acoperirea perfectă că nimeni nu mai are timp să ne strice planurile.

UI: Ce veţi face cu alte active, cu casele românilor?

Bancher: Păi este esenţial să controlăm aceste active, întrucât ele sunt o monedă de tranzacţionare pe pieţele internaţionale. Uitaţi-vă la Dubai, acolo unde expunerile băncilor noastre se lovesc de nevoia de a acoperi pierderile. Pierderile se acoperă prin creşterea ritmului de exploatare a muncii celor care au credite la bănci. Ei trebuie constrânşi să lucreze mai mult şi să plătească rate mai mari către noi. Având în mână bunul cel mai de preţ al unui om – locuinţa – acesta va munci pentru noi. Recreăm astfel sistemul sclavagist perfect, o aparenta libertate în care mintea şi atenţia cetăţeanului este atrasă de lupta politică, fără ca cineva să mai aibă timp să se gândească la ce li se întâmplă cu adevărat. Iar când se vor trezi va fi de fapt foarte târziu. Nouă ne trebuie să exploatăm forţa de muncă a voastră, să vă împingem să munciţi mai mult ca să ne plătiţi nouă mai mult.

UI: Mai am o singură întrebare. Spuneţi că aţi contribuit la încingerea campaniei electorale, pentru că trebuia să sădiţi sămânţa unei confruntări politice puternice, întrucât instabilitatea politică era necesară. Concret, aţi plătit politicieni români să pună umărul la actuala criză politică?

Bancher: În mod evident, în 2007 şi 2008 am sprijinit şi susţinut politicieni care aveau acces la frâiele guvernării, ca să fim lăsaţi să derulăm amplul program de acordare masivă a creditelor de consum. În 2009, fiind an electoral, grija noastră a fost să alimentam puternic apariţia unui contracandidat puternic pentru actualul preşedinte, care avea o cotă mare de popularitate, şi am reuşit. Mult mai uşor şi mai ieftin decât ne imaginam. Să ne înţelegem: nouă nu ne pasă cine va ieşi preşedinte pentru că oricum sunteţi la mâna noastră în plan guvernamental.

A fost mai uşor pentru că aveţi în România o pasiune extrem de mare să vă consumaţi energiile fix în direcţiile care nu vă aduc avantaje, care vă îngroapă şansele la un viitor mai bun. Suntem şi noi uimiţi de modul în care marea masă a jurnaliştilor ne-au făcut misiunea mult mai uşoară, implicându-se emoţional în această campanie electorală, doar pe fondul ideii că actualul vostru preşedinte trebuie dat jos, fără să aibă niciun fel de viziune economică asupra realităţii.

Repet, noi doar am alimentat ascensiunea unui oponent puternic pentru dl. Băsescu, iar restul l-a făcut mass-media şi naivitatea voastră, de la sine. Anul 2010 va aduce şi răsplata pentru munca depusă de noi în ultimii 4 ani, pentru că vom aduce România la statutul de ţară total şi, cel mai important, ireversibil dependenta de frâiele complicatului sistem financiar-bancar mondial. Nu vreau să par cinic însă, în 1989 toate activele ţării erau ale clasei proletare, adică de fapt ale nimănui, fiind controlate de o mână de oameni care decideau în această ţară şi pentru a căror bunăstare muncea întreaga naţiune.

La 20 de ani veţi fi ajuns fix în aceeaşi situaţie, adică nimic nu va mai fi în proprietatea voastră, dar în acelaşi timp veţi munci să vă plătiţi datoriile. Iar economia naţională va fi dominată de multinaţionalele controlate indirect tot de către noi, în vreme ce falimentele firmelor româneşti, deţinute de români, vor continua şi în 2010, întrucât fără finanţare, fără credite şi cu un guvern care nu are resurse financiare, nu există şanse de supravieţuire. Astfel încât tinerii români vor avea doar două opţiuni: angajaţi la Stat sau angajaţi la multinaţionalele străine. În ambele variante numai noi câştigăm.”

Sursa: www.ziuaconstanta.ro

Dacă ți-a plăcut lasă un comentariu!
_______________________________________________________________________________________
Nu păstra doar pentru tine, trimite la prieteni, mail-uiește sau share-uiește!
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 26 octombrie 2014 în ADEVAR SAU PROVOCARE

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Imagine

Valoarea pământului românesc

Ro for sale

„Cu mult înainte ca Egiptul și Mesopotamia să fi atins un nivel de dezvoltare echivalent, Vechea Europă a fost una dintre cele mai sofisticate regiuni locuite, cu o civilizație abia menționată în cursurile de istorie dar de o importanță excepțională în dezvoltarea societății umane.”… a precizat Roger S. Bagnali, Directorul ISAW (Intitute for the Study of the Ancient World).

În noiembrie 2009, la New York, s-a deschis prima expoziție românească de arheologie din America, intitulată „Lumea pierduta a vechii Europe: valea Dunarii, 5000-3500 i.Chr.” Expoziția a fost organizată de „Intitute for the Study of the Ancient World” (ISAW) și Muzeul National de Istorie al României (MNIR), cu sprijinul Ministeului Culturii, Cultelor și Ptrimoniului Național (MCCPN).

Au fost prezentate 179 de piese din patrimoniul național, din care nu puteau lipsi „Gânditorul din Hamangia”, figurina „Femeie sezând”, vasele din cultura Cucuteni sau figurinele de la Gumelnița. Alături de artefactele românești au mai fost prezentate 75 de artefacte din Bulgaria și Republica Moldova.

„Înainte de gloria Greciei și a Romei, chiar și înainte de primele orașe ale Mesopotamiei sau de templele de pe Nil, de-a lungul Văii Dunării, la poalele Munților Balcani, au trăit oameni aflați cu mult înaintea vremurilor lor prin artă, tehnologie și comerț.” scria New York Times în recenzia făcută acestei expoziții.

Preistoria, ascunsă în spatele Cortinei de Fier.

Expoziția, pe care NYT o considera drept „scoaterea din obscuritate” a unei perioade importante din istoria omenirii, a marcat primul contact direct al lumii academice și al publicului occidental cu culturile vechi din familiile Cucuteni-Hamangia-Vinca-Tripolie și precursoarele lor. Într-un fel, pentru cercetătorii americani și cei din spatiul vestic, istoria recentă a ridicat vălul de pe misterele preistoriei, pentru că descoperirile făcute în sud-estul Europei, mai ales în perioada comunistă, nu au putut fi promovate dincolo de Cortina de Fier, iar exegeții occidentali au avut doar acces limitat la descoperirile colegilor lor din lagărul estic. Până în urmă cu 25 de ani, experții occidentali aveau la dispoziție puține obiecte din această perioadă a istoriei și informații și mai putine. Obiecte ceramice din culturi înrudite – precum figurinele „zeițelor fertilității” descoperite și în siturile arheologice din Vest – nu trădau nimic cu privire la originea, structura socială sau credințele care generaseră obiecte atât de curioase. Civilizația nu aparuse încă, scrisul și roata nu fuseseră inventate, iar puținele artefacte, multe dintre ele ajunse în vestul european, câteva sute sau mii de ani după apariția lor în bazinul dunărean de jos și cel pontic, nu permiteau cercetătorilor decât să speculeze. Sud-estul Europei și zorii civilizatiei planetare

Obiectele expuse, din muzeele românești, moldovenești și tezaurul descoperit la Varna, în Bulgaria, sunt considerate unele dintre cele mai prețioase dovezi cu privire la gradul de evoluție al acestor culturi vechi dunărene, care la apogeul lor, în jurul anului 4500 i.Chr., erau „printre cele mai sofisticate și avansate tehnologic” dintre culturile umane cunoscute. Mai mult, așa cum a apreciat David W. Anthony, curatorul-invitat al expoziției de la New York, descoperirile din România și Moldova, dar mai ales cele de la Varna arată că, acum peste 6.500 de ani, aici au apărut multe din semnele distinctive ale civilizației, atât în ceea ce privește structurarea politică a societății, tehnologiile stăpânite, cât și ideologia sau spiritualitatea.

„Egiptenii nu făceau cu siguranță ceramică precum aceasta”, subliniază pentru NYT, Roger S. Bangall, directorul ISAW, care nu uită să menționeze că „foarte mulți arheologi nici nu au auzit de aceste culturi ale Vechii Europe”. Tehnica topirii cuprului folosită de oamenii culturilor din sud-estul european era una dintre cele mai avansate ale momentului, iar populațiile aveau schimburi comerciale cu semeni aflați la mii de kilometri. Mai mult, unele dintre obiectele cele mai răspândite în siturile arheologice din Bulgaria, România, Moldova, dar și din Ucraina sunt scoicile din specia Spondylus gaederopus, o molusca din  Marea Egee, care era folosită ca simbol, accesoriu vestimentar cu conotații spirituale sau sociale și chiar ca un fel de monedă de schimb. Pe lângă statueta bine cunoscută în România a „Ganditorului” de la Hamangia, catalogul de prezentare al expoziției, realizat de prestigioasa editură a Universității Princetown, oferă imagini fascinante, însoțite de eseuri și studii recente ale cercetătorilor de pe ambele părți ale fostei Cortine de Fier.   Expoziția a fost abia un început pentru experții din Franța, Marea Britanie, Germania, SUA și din cele trei tări care au oferit artefactele pentru expoziția de la New York pentru a face primele legături și comparații pentru a stabili relațiile dintre culturile bine documentate ale preistoriei și antichității, cu lumea misterioasă a culturilor danubiene din epoca prelucrării cuprului – perioadă intermediara dintre Epoca pietrei și cea a bronzului.

Detalii expoziționale

Setul de figurine antropomorfe de la Poduri-Dealul Ghindaru (ceramică, 4.900-4.750 i.Chr.). Aranjarea radială aparține original membrilor culturii pre-Cucuteni și pare să fi fost un element esențial al funcției spirituale a micilor statuete. Supranumit ansamblul de figurine “Consiliul Zeițelor“, este considerat o manifestare a unei forme complexe a cultului fertilității.

Complex-machetă cu șapte figurine antropomorfe descoperit la Ghelăiești, cultura Cucuteni (lut ars, 3700-3500 i.Chr.). Plasarea în interiorul pseudovasului aparține original reprezentanților culturii Cucuteni. Pseudovasul este considerat a fi de fapt o machetă stilizată a unei case sau templu, figurinele fiind fie reprezentări ale membrilor familiei, fie zeități.

Brățări tăiate din cochilia molustei Spondylus gaederopus, descoperite la Hamangia, Cernavoda (scoica, 5000-4600 i.Chr.). Prezența obiectelor tăiate din cochilia scoicii din Marea Egee pe malurile Marii Negre și mai departe înspre nord denotă legăturile comerciale și contactele intense între populațiile din bazinul dunărean de jos și locuitorii peninsulei grecești și coastele Adriaticii. Producerea, venerarea și schimburile cu obiecte fabricate din cochilia de Spondylus sunt larg răspândite în multe epoci și pe spații geografice extinse din Europa. Un amanunt curios: o subspecie a aceleiași moluște – Spondylus princeps, endemică în Oceanul Pacific – era folosită în America pre-columbiană ca ofrandă pentru zei, iar în insulele vestice ale Pacificului era considerată un ornament-simbol de putere.

Cârlig de pescuit, cultura Cucuteni (cupru, circa 3.000 i.Chr.). Deși cultivau un numar limitat de plante cerealiere, fructe, viță-de-vie sau plante industrial-halucinogene, precum canepa sălbatică, vânătoarea și pescuitul, continuau să reprezinte unul din modurile de asigurare a aportului de proteine. Oamenii culturii Cucuteni domesticiseră câinele, capra, oaia și vaca, însă numarul de animale era limitat. La vânătoare erau folosite arcul și săgeata, sulița și bâta. Pescuitul necesita însa ceva mai multă finețe. Abilitățile și tehnologiile de prelucrare a cuprului la un nivel de puritate ridicat au permis oamenilor din cultura Cucuteni înlocuirea cârligelor de pescuit fabricate din scoici, oase de animale sau lemn cu cârligele din cupru. Cu exepția câtorva mici detalii, forma acestei ustensile nu s-a modificat substanțial în ultimii 5.000 de ani.

Pentru subtritare, porniti filmul, apoi click pe butonul „Caption” (stânga lângă butonul de Settings … pe bara de jos), activați ON, si dacă nu vă „aranjază engleza” … puteți selecta de acolo, limba Română, dar traducerea este subiectivă … oricum puteți încerca! 

P.S. Se pare că vatra, leagănul civilizației europene se află aici, pe plauirile unde domnește Sfinxul din Carpați. Începând de anul acesta, conform legilor agreate cu UE, oricine poate cumpara în România, pământul stămoșilor noștrii, cu o „valoare” estimată la peste 8.000 de ani vechime (nu 2.000 cum ați învățat la școală) de existentă a civilizației. Păcat !

Sursa: romanialibera.ro ; danlupu.net ; youtube

Dacă ți-a plăcut lasă un comentariu!
_______________________________________________________________________________________
Nu păstra doar pentru tine, trimite la prieteni, mail-uiește sau share-uiește!
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 7 iunie 2014 în ISTORIE

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: