RSS

Arhive pe etichete: sfant

Spovedania unui blogger

Father i have sinned facebook confession

Spovedania unui blogger

– Fumezi?
– Nu.
 – Bei?
– Nu.
– Preacurvești?
– Nu.
– Furi?
– Nu.
– Îți înșeli soția?
– Nu.
– Atunci cum păcătuiești?
– Mint!

 

Scrisoarea unui popă

– Vai ție păcătoaso! Care umbli în fuste scurte de ți se văd toate cele de taină. Nu ne mai duce pe noi în ispită cu apartamentul tău de vizavi de biserică, așa că mai trage jaluzelele când faci baie, că nu mai pot sa-l dau jos pe paracliser din clopotniță. Ai băgat focurile iadului în toți enoriașii, care nu mai vin la biserică să mă vadă precum slujesc, ci să te vadă pe tine cum te apleci să bați mătănii. Până și eu, om al bisericii, pre când citeam oamenilor mei despre facerea lumii, cu ochii la …, am sărit trei pagini și am ajuns la arca lui Noe, de a ieșit cam așa: „După ce Dumnezeu l-a făcut pe Adam, apoi a făcut-o și pe Eva, apoi a smolit-o pe dinăuntru și pe dinafară și i-a dat drumul pe ape.” De necaz și de rușine m-am ascuns în altar și-am băut tot vinul de împărtășanie. E drept, fata mea, că moda cere să ți se vadă fizionomia, dar la tine, fata moșului, se vede toată anatomia.

 

Pudoarea rabinului

Un preot creștin, un imam și un rabin, după o obositoare conferință asupra religiilor, s-au hotărât să petreacă seara pe marginea unui lac. Zis și făcut. Merg ei la locul cu pricina, discută vrute și nevrute, după care hotărăsc să facă o baie în lac. Se dezbracă ei, lasă hainele pe margine și, goi pușcă, se acuncă în lac. După ce ies, nici nu apucă să se îmbrace și trei femei trec prin zonă, venind spre ei. Din reflex, preotul și imamul își acoperă zonele intime, însă rabinul își acoperă fața.
Contrariat preotul întreabă :
– Bine măi rabine, de ce nu faci și tu ca noi, să îți acoperi cu mâinile părțile intime ?
La care rabinul răspunde :
– Nu știu cum este în comunitatea voastră, însă în a mea eu sunt recunoscut după față.

 

Cocoșul popii

Un preot locuia lângă o mânăstire și avea 10 găini și un cocoș. Cocoșul din când în când disparea, dar aparea până seara. Ultima data când a zburat nu s-a mai întors și preotul, primul lucru duminica în biserică, a întrebat lumea:
– Aș vrea sa știu cine are un cocoș?…..și toți bărbații s-au sculat în picioare…..
– Nu, nu, nu, am vrut să spun dacă cineva a văzut un cocoș…..și toate femeile s-au sculat în picioare….
– Nu, nu, nu, nici asta n-am vrut să știu, vreau să știu dacă cineva de aici a văzut un cocoș care nu-i aparține … și jumatate din femei s-au sculat în picioare…..
– Nu, nu, nu, nici asta n-am vrut să știu. Vreau să știu dacă cineva a văzut cocoșul meu?…..și toate măicuțele s-au sculat în picioare.
 

1

Un preot moare și ajunge in Rai (1)

Un preot moare și ajunge în Rai. La intrare, în fața lui, un banker stătea la coadă. Sfântul Petru îl primește pe bancher zicându-i:
– Fii te rog poftit, ia această togă de mătase și acest sceptru de aur și intră în Împărăția Domnului.
Venindu-i rândul preotului, Sfântul Petru zice:
– Fii te rog poftit, ia această togă de lână și acest sceptru de lemn și intră în Împărăția Domnului.
Preotul, nedumerit, întreabă:
– Am predicat timp de 43 de ani la Biserica Sfânta Maria și primesc o togă de lână și un sceptru de lemn iar bankerul din fata mea primește o togă de mătase și un sceptru de aur. Cum se face asta?
– Noi răsplătim aici oamenii după rezultatele lor concrete, pe Pământ, răspunde Sfântul Petru. În timp ce enoriașii tăi dormeau la slujbă, clienții lui se rugau non-stop.
Concluzie: fericiți cei ce lucrează în bancă, căci a lor este Împărăția Cerurilor!

 

Un preot moare și ajunge in Rai (2)

Un preot a murit și a ajuns la porțile Raiului. Pe măsură ce acestea se deschideau încet pentru a-l primi înăuntru, o fanfara constituită din îngeri, serafimi, arhangheli și heruvimi a început să cânte în onoarea preotului.
– O, sunt onorat! – i-a spus preotul Sfântului Petru. Faceți același lucru pentru fiecare preot care intră în Paradis?
– A, nu ! – a răspuns Sfântul Petru, pentru că tu ești primul care a ajuns aici.
 
Diferența între „VI” si „NI”

Un popă avea o menajeră, o femeie foarte simplă.
Într-o zi vine femeia la popă și îi spune:
– Părinte vi
 s-a terminat făina de pâine.
Popa îi răspunde pe un ton blând duhovnicesc:
– Incorect
 spus, fata mea. Nu se spune
vi s-a terminat făina, ci ni s-a terminat făina, pentru că amândoi mâncăm din pâinea frământată din acea făină. Adevãrat?
– Adevărat, sfințite, iertăciune!
În altă zi vine din nou femeia la popă și îi spune:
– Părinte ni
 s-a terminat vinul!
La care popa, pe același ton blând, îi răspunde:
– Din nou ai greșit copila mea. Sau poate că bei si tu?
– Nu părinte, păcatele mele, eu nu beau!!
– Păi vezi, în cazul ăsta trebuia să spui: vi s-a terminat vinul. Ai înțeles?
– Am înțeles, prea sfințite, iertăciune.
Într-una din zile popa plivea roșiile în grădinã, când menajera observă că, așa cum stătea aplecat, i se rupseseră pantalonii în cur. Și-atunci îi spuse popii:
– Părinte,
vi s-au rupt pantalonii în cur si ni se vede p**a!!!

 

GPS-ul Creștinului

 
Dacă ți-a plăcut lasă un comentariu!
_______________________________________________________________________________________
Nu râde singur, share-uiește!
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 29 aprilie 2014 în PAUZA DE RAS

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,