Educatia este ceea ce iti ramane dupa ce ai uitat tot ce ai invatat in scoala!

Numai cine n-a vrut, nu s-a prins ca educatia pentru turme are cea mai proasta calitate posibila. Ca de fapt, nu e educatie, ci indoctrinare si cam atat. Ce inveti in scoala uiti la fel de rapid, pentru ca sunt informatii inutile, fara nici o utilitate, menite doar sa-ti ocupe timpul si mintea degeaba. Iar in cea mai mare parte a lor, sunt informatii false sau denaturate.
Singurul merita al scolii ( al unora ) este ca te invata o meserie : dar si aia te invata prost, ca e plin de meseriasi incompetenti, de care ne lovim in fiecare zi.Sistemul scolar din North America exceleaza prin performanta de a indobitoci elevii  : adultii  din USA, sunt  mai prosti decat un om mediocru. Pai si ce crezi, canadienii sunt mai breji ?  Iti sta mintea in loc, daca ii auzi argumentand sau ii vezi ” in actiune” la serviciu : Forest Gump every day. Live !
Dealtfel, dupa ce aterizezi in Rai si iei contact cu canadienii, asta e promul soc cultural : astia te fac sa te simti ca cel mai destept dintre prosti !

In matematica, citit si rezolvarea problemelor folosind tehnologia, americanii adulti s-au clasat sub nivelul mediu international, conform cu rezultatele testului, publicate zilele astea.

Adultii din Japonia, Australia, Finlanda si Canada ( noroc cu emigrantii ! ) si multiple alte tari, s-au situat desupra americanilor in toate ariile testate. Respondentii au fost testati la matematica elementara, citit si sa faca activitati banale, precum sa calculeze restul la magazin, sa sorteze scrisorile si sa compare data de expirare a alimentelor in magazin.

Studiul numit Program for the Intarnational Assesment of Adult Competencies, a gasit ca a fost mai usor pentru un adult mediu din alte tari, sa obtina rezultate peste medie, decat un american.

Au testat 166.000 oameni, intre varsta 16-65 din mai mult de 20 de tari si regiuni subnationale. Testul a fost conceput si publicat de Organisation for Economic cooperation and Development, si a fost facut in mare parte, in tarile dezvoltate. A participat si Education Departament’s Center for Education statistics.

Cei de la Harvard scriu pe sait, cum americanii habar n-au de geografie. Eu ii cred. Asta e explicatia pentru care ma intreaba canadienii daca am mai vazut zapada in viata mea, pana am aterizat in Rai …
Intotdeauna, cand ma intreaba din ce tara am venit, le precizez ” Romania, Est Europe” , ca n-au habar despre tari, dar poate cunosc continentele, macar …  Run, Forest, run !

Zic cei de la Harvard ca nu ar trebui sa fie un soc, dar asta e realitatea : anul trecut, cand cei de la National Geografic au chestionat americanii intre 18-24 de ani ca sa vada ce stiu acestia despre lume, doar 37 % au putut gasi Iraq pe harta, in ciuda faptului ca trupele americane au inceput un razboi aici, in 2003.
Mai grav : 50 % dintre americani, nu au putut localiza pe harta New Yorkul, cel mai mare stat din USA … Pai daca nu i-au intrebat unde e Las Vegasul ! ….

” D-zeu a creat razboiul, pentru ca americanii sa invete geografie” – Mark Twain.

Tot mai multi adulti incep sa se prinda ca scoala nu e despre invatare, ci despre indoctrinare si obedienta. e un loc unde mintile plozilor sunt mutilate, in marea lor majoritate, cu sechele pe viata ( mai scapa cate unul pe care il duce mintea mai mult ).

Pai trebuie sa fii complet batut in cap, cu capacitatea de a gandi critic anihilata, ca sa mai crezi ca ( dupa ce ai iesit absolvent din sistemul de invatamant ) ca scoala e benefica pentru elevi. Ca d’aia ti-a ” placut” si tie enorm la scoala, ca abia asteptai vacantele ca sa scapi de la puscaria copiilor, iar chiulul era ca o gura de aer.
Rezultatul scolilor se vede cu ochiul liber : o turma uniforma de vite incaltate, care nu sunt capabile sa gandeasca, ci doar rotesc niste tipare de gandire cu care au fost eficient indoctrinati. Toti arata la fel, „gandesc” la fel, cred in aceleasi mituri, se comporta la fel si celmai grav, sunt incuriosi ( n-am gasit un termen adecvat pentru lipsa cronica de curiozitate si interes de a descoperi si invata ). Scoala le-a retezat aripile, gandirea si nevoia de cunoastere.

In special profesorii cunosc  ( sau ar trebui ) ororile la care sunt supuse mintile elevilor in scoli ( indiferent de tara in care invata ). Unii dintre ei chiar au iesit in public si au vorbit despre asta : scrisoarea unui director catre parinti, despre realitatea testelor standardizate.

El spune ca vrea o scoala al carui mediu sa incurajeze gandirea critica, insa scolile din sistem sunt atat de preocupate de citit, scris si aritmetica, incat creaivitatea si inovatia sunt ca si inexistente in programa scolara.
El vrea o scoala care sa pretuiasca curiozitatea in detrimentul conformitatii, in care profesorii sa incurajeze plozii sa gandeasca pentru ei insisi in loc sa le spuna sa accepte ce li se spune.

Nu vrea o scoala in care profesorii sa-i puna pe elevi sa faca teme pentru acasa, pentru ca este parte a programei, in loc sa le permita sa exploreze arii de interes si sa aiba incredere in ei ca descopera si cauta informatii de care se vor bucura in timpul lor liber.
Pai odata intrati in scoala, elevii dezvolta oroare pentru invatare si cunoastere, nici pomeneala a vor fi curiosi sa descopere arii noi informatii ! Asta face scoala : ia mintea curioasa a unui plod si o transforma intr-o masa inerta de neuroni, care dezvolta oroare pentru invatare. Dintr-o persoana curioasa, devine o persoana incurioasa : una din vitele incaltate din turma.

In 1899, William T.Harris, USA commissioner of education, a sarbatorit faptul ca sistemul de invatamant din USa a dezvoltat aparenta unei masini, una in care profesorul invata elevul sa se comporte intr-o anumita maniera, sa stea la locul lui si sa nu mearga in alta parte cu altii.

Sistemul nostru de invatamant testeaza frecvent elevii, ca sa vada daca isi reamintesc informatiile memorate si sunt maestri in a procesa, programa si a testa elevii. Adica tot ce trebuie sa faca elevii, este sa Nu gandeasca, dar sa se comporte ca niste Cd-uri : doar sa redea informatia ce li s-a spus.
Orice tentativa de a ridica intrebari asupra calitatii informatiei sau veridicitatii ei, este descurajata drastic si pedepsita. Nu-i nevoie sa gandesti critic, ci doar sa repeti ca un papagal, miturile care ti s-au predat, in loc de adevar.

Linda Darling Hammond, profesor de educatie la Stanford si director fondator la National Commision on Teching and America’s future, spune ca in 1970 cele 3 insusiri de top, cerute de Fortune 500 erau cititul, scrisul si aritmetica.
In 1999 cele 3 insusuri de top, erau :  lucrurl in echipa, rezolvarea problemelor si insusiri interpersonale. avem nevoie sa scoala sa-i invete pe elevi asta.

Cei care vor sa cultive in plozi, gandire acritica ce inspira setea de cunostinte, care este legata de rezolvarea creativa a problemelor, va trebui sa faca din greu, munca suplimentara cu plozii, acasa.

Eu zic ca primul lucru de care trebuie sa te asiguri, este ca plodul nu va pune piciorul in vreo scoala de orice fel, pana ajunge la varsta universitatii : asta, ca sa-i pastrezi curiozitatea vie, gandirea critica si nevoia de cunoastere.
Daca vrei sa-l transformi in vita incaltata, oaie proasta din turma … da-l la scoala si continua sa visezi Cai Verzi pe pereti, ca acasa o sa reusesti sa construiesti ceea ce distruge scoala in fiecare zi in mintea plodului tau.
Ei au la dispozitie in fiecare zi, cate 5-6 ore pentru brainwashing , dar tu acasa, ai la dispozitie 1-2 ore, poate nici atat. Nu doar ca nu vei reusi sa il recuperezi, dar va trebui sa obtii si sa castigi teren, ceea ce e imposibil.
Si pana la urma, care-i faza, de ce trebuie sa-ti supui plodul la efectul asta yo-yo , indoctrinare-dezindoctrinare, informatie conflictuala ?  Ca vine plodul acasa, si trebuie sa-i spui, ca stai asa, ca invatatoarea aia in care tot eu ti-am zis sa ai incredere si sa o asculti, de fapt nu te-a invatat bine, de fapt trebuie sa faci fix invers de cum te-a dresat ea…

Mai zice directorul in scrisoarea lui, ca avem nevoie sa integram gandirea critica in programa si sa incurajam profesorii sa o ia mai incet si sa permita elevilor sa inteleaga si singuri pentru ei insisi , in loc sa fie indopati cu informatie pe care trebuie sa o memoreze, ca sa fie considerat ca stapaneste materia.
Pana la urma, nu este necesar ca plozii sa invete o gramada de informatie ( ca oricum nu stiu aproape nimic la iesirea din scoala ), ci e important sa invete cum sa invete.

E clar ca daca ne incredem in scolile publice ( si alea private sunt fix la fel, my opinion ), ca sa ne educe plozii, gandirea libera va disparea. Gandirea libera este fundatia pentru succes, inventie, progres si cultura. Aceste lucruri nu pot fi obtinute de la programa scolara, dar pot fi obtinute din viata.

Asa cum am mai spus si alta data pe aici, singura educatie si invatare care exista, este autoeducatia. Sau home school, pentru incepatori.
Doar ca autoeducatia e foarte periculoasa pentru sistem, ca nu mai are acces la indoctrinarea si indobitocirea mintilor plozilor. Prin urmare, in multe tari este interisa, cum e in Germania.

Tu ca parinte esti considerat un idiot care e incapabil sa-si educe plozii, de asta, musai statul trebuie sa se ocupe de mintile lor. Si daca nu ii permiti de buna voie sa o faca, iti ia plozii cu japca si le serveste educatia pentru turme.

Politia inarmata in Germania, a facut un raid in casa unei familii, ca sa-i confiste cei 4 plozi, dupa ce ei au incalcat interdictia tarii pentru homescooling.

O echipa de 20 de muncitori sociali, ofiteri de politie si agenti spaciali au intrat in casa la Dirk si Petra Wunderlich, pentru ca au refuzat sa-si trimita plozii la scoala de stat. Plozii au fost dusi intr-o locatie necunoscuta , dupa ce oficialii acuzarii le-au promis parintilor ca nu o sa-si mai vada plozii degraba.

Conform cu documentele judecatoresti, obtinute si traduse de Home Schooling Legal Defense Association, oficialii nici macar nu au acuzat p[arintii ca nu au fost capabili sa dea plozilor o educatie adecvata.
Raidul a avut loc intr-o miercuri la 8 dimineata, langa Darmstadt, la 25 mile sud de Frankfurt, sud-vestul Germaniei. Autoritatile au invocat incapabilitatea parintilor de a colabora cu autoritatile, pentru a trimite plozii la scoala, iar judecatorul a autorizat chiar folosirea fortei impotriva plozilor, daca este necesar – conform cu documentele judecatoresti, obtinute de HSLDA.

Da’ eu nu-i inteleg pe puitorii astia ! Pai daca statul nu iti permite sa-ti cresti sau sa-ti educi puradeii asa cum vrei tu, de ce ii mai faci ?  Logic si de bun simt ar fi sa nu-i mai faci, daca nu ti se permite sa-i educi cum vrei tu.

Ar trebui sa ne intrebam cine e proprietarul plozilor, guvernul sau parintii ? nu pare ca ar fi parinti …

Multa vreme am cautat raspuns la intrebarea, de ce home scool e legal in USA ? Pentru ca americanii sunt detinatori de arme. Iar armele in combinatie cu free thinking, sunt o combinatie exploziva, care nu e de bine pentru sistem.

Raspunsul l-am aflat, cand am gasit articolul de mai jos ! Simplu : majoritatea sunt mult prea prosti incat sa isi poata educa plozii in spiritul gandirii critice ! De fapt, nici macar nu stiu sa-si educe plozii deloc, de nici un fel !  ( uite-te in jur, prin magazine, la fatatoarele insotite de plozi ) …  Degeaba ai libertate, daca nu te ajuta capul sa faci nimic cu ea.

O tanti ne explica incantata, cum si-a invatat ea plodul sa citeasca la 11 luni :

Femeia spune ca e o fosta bibliotecara si cititor de o viata si in special cartile pentru plozi, sunt importante pentru ea. Ea simte ca nu exista sfarsit al invatarii si trebuie sa le citesti plozilor, inca din momentul in care i-ai fatat , sau chiar de dinainte de a-i fata . Doar ca s-ar pute asa ai o problema cu tititul, cand tii boracul in poala si el incearca sa-ti rupa paginile …

Pai mi se pare firesc sa-ti rupa cartea, ca e doar un borac oracaitor, al carui creier e insuficient dezvoltat ca sa poata intelege ce se intampla cu el si in jurul lui ! Da’ las’ ca e plina planeta de adulti care nu inteleg ce se intamla in jurul lor, desi au citit o multime de carti …

Fosta bibliotecara ne da sfaturicu care sa dresam boracul sa se obisnuiasca cu cititul : nu va deranjati sa terminati de citit cartea, ca oricum, boracul nu intelege iota . Tot ce il intereseaza pe el, este caca-papa-nani.

Daca tot nu intelege nici macar limba in care ii citesti, macar lasa-l sa dea paginile cartii : poate asa ajungi mai repede la final …

Citeste cu voce tare, in timp ce el se taraste prin casa. La fel de bine poti sa stai la o barfa cu prietena ta, ca boracul oricum nu intelege limba in care vorbiti. Si oricum, pentru el e mult mai palpitant sa descopere mersul pe coate …

Deci da : fost bibliotecar o viata intreaga, ce nu face diferenta intre a citi si a te zgai la o carte. Plodul nici macar nu realizeaza ca citesti, nici nu stie ce-i aia : el doar aude un zgomot si cel mult, distinge niste inflexiuni ale vocii, tonalitati.

Si pana la urma, nu cititul este problema, asa cum toti puitorii idioti isi inchipuie si ii streseaza pe plozi ca trebuie sa citeasca. Evident ca tot ce obtin este repulsia plodului fata de citit. Si nu, faptul ca il obisnuiesti cu prezenta cartii inca din scutece, nu o sa-i trezeasca nevoie de a citi. No way !

Cum ziceam, sunt atat de idioti incat habar n-au sa-si educe plozii in home school. Nu e deloc important sa obisnuiesti plodul sa citeasca : pai la scoala sunt obisnuiti 12 ani de zile, cartile sunt mai familiare decat orice altceva, si tot refuza sa citeasca !

Cititul este problema ( decat in mintea adultului ), ci nevoia de cunoastere. Copilul, curios fiind din nastere, nu trebuie decat sa-i canalizezi curiozitatea, ca sa vada ca poate descoperi o gramada de informatie noua.  Avand vie nevoia de cunoastere, o sa-ti ceara singur sa-l inveti sa citeasca, doar pentru ca asa va putea descoperi lucruri noi. Si va asocia pentru totdeauna, placerea descoperirii lucrurilor noi, cu cititul : adica toata viata lui, va citi ca sa-si satisfaca nevoia de cunoastere.

Da’ cum puitorul e idiot si il toaca marunt ca e bine sa citeasca, nu face decat sa-i trezeasca repulsia pentru citit. La asta, mai adauga scoala care ii taie din radacina, orice nevoie de cunoastere si il transforma intr-o persoana incurioasa. Adica nu va avea nici un motiv sa mai citeasca in viata lui ( cel mult va citit romane ).

E mai simplu de atat : ignora cititul si focuseaza-te sa-i arati cat de multe lucruri fascinante poate descoperi singur, iar cititul nu va mai fi o problema sau vreun efort.
Pune accent pe importanta cititului, si el va deveni o corvoada, ca orice altceva care iti este impus, bagat pe gat cu de-a sila, cu care esti cicalit.

Sursa: filozofiepebordura.blogspot.ro

Dacă ți-a plăcut lasă un comentariu!

_______________________________________________________________________________________

Nu păstra doar pentru tine, trimite la prieteni, mail-uiește sau share-uiește!

 

Nimeni nu s-a născut adult

 

„Dacă pentru profesori acest lucru e de înțeles, nota fiind instrumentul de bază cu care mențin disciplina și, speră ei, motivația, pentru părinți lucrurile se complică, deoarece, se presupune că aceștia își iubesc cu adevărat copiii. Și, cel puțin eu, n-am văzut sau am auzit de vreun bărbat care își iubește soția întrebându-l pe preot sau pe primar: ce notă-i dai soției mele? sau de vreo soție iubitoare chestionându-și vecina: ce părere ai, dragă, de bărbatul meu? E bun sau nu, îi dai notă de trecere?” … citat din text.

 

Nimeni nu s-a născut adult. Despre învățământul obligatoriu

Deasupra patului meu de copil trona, pe peretele casei părinteşti, un tablou mare reprezentând un cerb cu privirea semeaţă îndreptată spre vârful unor munţi înzăpeziţi. Sub cerb, pe o panglică îngălbenită de vremuri scria cu majuscule: „REGELE PĂDURILOR”. Așa am luat eu act despre noțiunea de rege. Despre împărați auzisem din povești.

Era o copie după  un alt tablou de demult din casa bunicilor dinspre mama. Îl pictase un văr de-al meu mai mare cu vreo zece ani. Copil fiind, cred că  eram prin clasa a II-a, îl urmăream pe vărul meu cum realiza copia. Împărţise coala de hârtie în careuri şi picta pe bucăţi. Întâi completa un careu, apoi altul şi aşa mai departe până când tabloul a fost gata.  Cutia de acuarele, pe care i-o cumpărase tata, a rămas la noi. Imediat ce a plecat văru-meu, am scos o coală  de la mijlocul maculatorului, am îmărţit-o în careuri cu rigla din penarul meu de şcolar sârguincios şi m-am apucat să pictez cerbul. A doua zi tabloul era gata. Doar că, cerbul meu avea o privire blândă şi tâmpă de bou. De atunci n-am mai pictat niciodată. Au trecut anii, am făcut liceul, apoi facultatea, doctoratul şi am devenit specialist în Ştiinţele educaţiei.

Mi-am amintit această  întâmplare acum vreo câțiva ani într-un compartiment de tren, când, un individ la vreo cincizeci de ani, fost maistru la Electoputere, disponibilizat ca mulţi alţii din România cu o sumă frumuşică de bani, îşi plângea soarta. Avea, spunea el, pământ mult în zona Balş, dar nu-l mai angaja nimeni. Încet-încet, cei din copartiment începeau să-i dea dreptate: era mai bine pe vremea comunismului, nu aveai ce cumpăra dar aveai serviciu. Revoluţia asta numai necazuri ne-a adus. Ce să faci cu libertatea?

Atunci am intervenit în discuţie amintindu-mi povestea tabloului şi făcând o comparaţie între bou şi cerb. Boul e un animal cu stăpân. Are adăpost, are hrana asigurată, în fiecare dimineaţă e înjugat la car sau la plug şi munceşte. Cu cât îşi face datoria mai bine cu atât primeşte o raţie de fân sau de coceni mai mare. Cu cât e mai ascutător şi se opinteşte mai tare cu atât e mai bine îngrijit. Dacă  leneveşte are parte de bici. Nu are grija zilei de mâine. Mâine e la fel ca astăzi, la fel ca ieri şi ca în toate zilele. Doarme liniştit, pe coadă. Spre deosebire de bou, cerbul nu are un adăpost. Hrana şi-o procură singur. Nu e sigur că o poate găsi şi mâine. Nu e ferit de pericole, trebuie să fie mereu în alertă, treaz, să decidă singur. Şi, mai e o deosebire: cerbul e liber, totul depinde de el, boul are stăpân, e dependent, e sclav. Când nu mai poate munci sau când stăpânul nu mai are nevoie de el, soarta lui e la mila stăpânului. Scopul boului nu e să-și găsească  hrana, e să-și caute stăpân care să-l hrănească.

L-am întrebat pe individ după ce i-am expus această metaforă: Între o viaţă de bou şi una de cerb, pe care o alegi? De fapt, întrebarea era adresată  tututror.  Încet-încet, după o perioadă de tăcere, au reînceput discuțiile. Și, spre uimirea mea, deși se vedea în glasul celor din compartiment o undă de regret, concluzia cvasi-generală  a fost că viața de bou e preferabilă celei de cerb. Cum s-a ajuns aici?

Din cei șaizeci de ani pe care i-am împlinit de curând, cincizeci și patru mi i-am petrecut în școală. Învățătoarea mea avea vreo șaptezeci de ani (pe atunci nu se ieșea la pensie obligatoriu) și își începuse cariera la douăzeci, pe la 1910, fusese și învățătoarea tatălui meu, era o istorie vie a învățământului românesc. Cu alte cuvinte, din cei 148 de ani de învățământ obligatoriu în România, cu peste 120 am avut, într-un fel sau altul, un contact direct. Am fost, pe rând, elev, student, profesor, director de școală, inspector școlar, director de CCD, acum sunt profesor de profesori, și cred că această experiență îmi permite să afirm că preferința față de viața de bou a colegilor mei de compartiment e, în principal, rezultatul școlii. (Atenție, folosesc termenul “bou” nu în sens jignitor la adresa cuiva, ci ca expresie a servituții și a stării și nevoii psihologice de dependență și obediență).

Învățământul obligatoriu, sub forma în care îl cunoaștem azi, a apărut într-un stat totalitar, Prusia, în urma unei bătălii, cea de Jena din 1806 dintre armata de amatori a lui Napoleon și armata instruită prusacă, în care francezii au învins. Când industria ta principală e să produci și să exporți mercenari pentru cei ce cucereau colonii peste mări și țări, a fi înfrânt de niște țărănoi, ridică o mare problemă, una națională. Așa a gândit și Johann Gottlieb Fichte, filosoful de serviciu al lui Friedrich cel Mare, în cele 14 Scrisori către națiune publicate între 1808 și 1814: Am fost înfrânți pentru că soldații noștri n-au respectat ordinele, trebuie să facem o Germanie Mare, să unificăm limba germană și toți germanii să gândească la fel și să respecte ordinele, cel puțin în problemele mari. Iar statul prusac a început o treabă așezată, nemțească, detaliată, pentru a pune în practică aceste idei. Astfel s-a instituit primul sistem de învățământ obligatoriu din lume în Prusia, în 1819.

Ideea învățământului obligatoriu, de masă, nu era nouă. Ea apare în scrierile lui Platon, pe la 1635 s-a încercat în Scoția, iar la Revoluția franceză, revoluție făcută de adulți, s-a cerut pentru prima dată dreptul la educație universală. Oamenii constataseră că cei care aveau carte aveau parte de anumite privilegii, erau funcționari ai statului, conduceau, la diverse nivele, grupuri de indivizi, ceea ce le crea un statut invidiat. Te-ai fi așteptat ca, odată câștigat acest drept, cohorte de adulți să pună burta pe carte, dar, vai, ceea ce era un drept câștigat pentru adulți, a devenit, curând, o obligație pentru copii. Napoleon însuși, după ce a organizat învățământul superior pe principii și reguli militare, a încercat un învățământ obligatoriu pentru copii, dar marea masă a părinților a refuzat să-și dea copiii pe mâinile altora.

Prusacii au reușit. Prusia era un stat totalitar. Noi ne referim la legea interzicerii avorturilor a lui Ceaușescu  ca expresie a totalitarismului comunist. Ei, bine, în Prusia exista încă din 1735 o lege de control al nașterilor, orice femeie trebuia să raporteze la poliție când a ajuns la menopauză!

Într-un cadru mai amplu, secolele al XVIII-lea și al XIX-lea coincid cu perioada luptelor, răscoalelor, revoluțiilor și teoriilor de eliberare a scalvilor, de exprimare a demnității și libertății umane. În același timp se dezvolta industria, în principal cea extractivă și prelucrătoare, statele se modernizau și se complicau în funcționare și birocrație. Sclavii, care, sub diverse denumiri și statute (iobagi, șerbi, robi, proscriși, etc.) care constituseră de secole și milenii forța de muncă, nu mai puteau asigura progresul omenirii. Era nevoie de un alt tip de forță de muncă, instruită care să mânuiască mașinile, să asigure funcționarea statelor, să asculte și să execute ordinele.

Problema au rezolvat-o, așa cum am spus, prusacii, obligând copiii să meargă la școală. Între timp, dintre toate instituțiile obligatorii, au mai rămas doar două: pușcăria pentru adulți și școala pentru copii. Vedem, chiar în aceste zile, cu câtă dificultate ajung infractorii la pușcărie: procese îndelungate, procurori, avocați, tribunale peste tribunale, judecători, drepturi ale omului… Pentru copii, e de ajuns faptul că s-au născut și au ajuns la o anumită  vîrstă, din ce în ce mai fragedă, la șapte, șase, cinci și, odată  cu grădinița, la trei ani, și din ce în ce, pe o perioadă  de obligativitate mai lungă, patru, șapte, zece, douăsprezece clase obligatorii.

Prin această obligativitate statele au preluat, într-un fel, dreptul părinților asupra copiilor. La început cu forța, apoi, pe măsură ce părinții înșiși au fost educați prin școală, cu bunăvoia acestora. ( Las, pentru moment, discuția asupra dreptului părinților asupra copiilor, înscris încă în codul lui Hamurabi, pentru că și aici e o problemă universală). Ideea este că, prin această obligativitate, copilul nu e considerat o ființă umană, nu are dreptul la libertate. E un paradox să ai dreptul la educație obligatorie! În prezent, s-a ajuns în situația în care părinții își vând copiii statului încă dinainte de naștere: concediile de maternitate plătite, concediile de creștere a copiilor plătite, alocațiile pentru copii, sunt forme de vânzare a copiilor către stat. Când mamele fac demonstrații fluturând pamperșii în fața guvernului, ele, de fapt, negociază un preț, iar statul le plătește ca angajate pentru îngrijirea copiilor până când îi ia la școală ( era să zic la oaste).

Desigur, o țară  cu oameni instruiți și obedienți e superioară altora, are un ritm de dezvoltare mult mai alert, realizează un boom economic, ceea ce s-a întâmplat și cu Prusia, mai târziu Germania Mare. Și, pentru că majoritatea savanților lumii din prima jumătate a secolului al XIX-lea își dădeau doctoratele în universități germane, au importat sistemul și l-au transferat în țările lor, America la 1852, Principatele române la 1864, Italia de-abia la 1888.

Cum au reușit nemții să creeze un sistem prin care să producă forță de muncă instruită, dar, în același timp, dependentă și obedientă? Oameni dependenți, dar care au sentimentul că sunt liberi, cu alte cuvinte, tipul de bou inteligent, idealul educațional al oricărui sistem statal de învățământ, fie că vorbim de state democratice sau totalitare, de republici sau monarhii?

În primul rând, prin gruparea copiilor pe clase pe criteriul vârstei. Niciun alt grup uman nu se organizează pe vârste ( era armata obligatorie, care, între timp, s-a desființat). Ce-ați zice dacă s-ar da un ordin ca la Ministrul Educației toți angajații să aibă 30 de ani, cei de la Ministerul Economiei să aibă 31, cei de la Interne, 32 de ani, ș.a.m.d.? Sau la o televiziune, cei care lucrează la Știri să fie de 35 de ani, apoi jurnaliștii fiecărei emisiuni să fie aleși pe criteriul vârstei, la emisiunea A de 36, la B de 37, etc. ? Ar fi absurd, nu-i așa? și ați ieși în stradă să protestați împotriva unui asemenea ordin. Ei, bine, copiii nu au dreptul să aleagă și nici să protesteze, iar adulților li se pare normal, nu absurd. Această grupare pe criteriul vârstei produce mai multe efecte antisociale: organizarea este impusă din afară, coeziunea socială e imposibilă ( ca în cazurile de mai sus, cu ministerele…), copiii nu pot învăța unii de la alții, liderii sunt impuși de adulți, nu apar în mod natural, toți sunt ținuți în același ritm dictat de medie, etc. În acest fel n-ai decât să te supui mediei, cuvânt care are aceeași rădăcină cu mediocritate.

În al doilea rând, prin împărțirea activității școlare pe lecții de câte cincizeci de minute cu recreații de câte zece minute între lecții. În acest fel copiii învață ora asta ceva, ora a doua altceva, ora a treia trec la altceva, fără să aibă vreodată imaginea întregului sau de ce învață și asta și celalaltă. Ei învață pentru că așa ne-a spus “Domnul” sau “Doamna”, “Tovarășul” sau “Tovarășa”, adică sunt alții mai mari care știu, noi trebuie să-i ascultăm, să ne supunem voinței lor. Și astfel, învață din experiență, lecție de lecție, zi de zi, an de an, că depind de altcineva. De altfel, majoritatea celor mai buni elevi, după ce termină școala și facultatea, nu știu ce să facă cu viața lor, sunt angajați de alții, de tip Donald Trump sau Gigi Becali, care le spun ce să facă și ei fac foarte bine ceea ce li se cere. Tot din experiența lecțiilor, copiii învață că “nimic în viață nu e atât de important încât să merite să fie dus la bun sfârșit”. Dacă, prin absurd, un elev e “prins” în timpul unei lecții de farmecul unei poezii, sau se concentrează pe o problemă, sună clopoțelul sau soneria ( la începuturile școlii obligatorii pauzele se anunțau printr-un sunet de corn) orice farmec sau concentrare trebuie să înceteze și se trece la altceva. Nu trebuie să faci ce-ți place, ci ce îți ordonă altcineva, indirect, prin clopoțel, nenea Ministru, nenea Satu, nenea Sistemu.

În al treilea rând, dependența și obediența sunt induse prin ceea ce numim astăzi curriculum, sau programă școlară, sau syllabus. În definitiv, nici “Domnul” sau “Doamna” nu fac ce vor, ci ceea ce li se cere prin programă. Domnul sau Doamna, lucrând cu mintea și sufletul copiilor, trebuie să introducă aceste atribute constituente ale ființei umane într-un program, să le “programeze” copiilor modul cum gândesc, precum și conținutul gândirii, care e dat în curriculum.  Desigur, există mai mulți Domni sau Doamne, fiecare stăpân, mai mult sau mai puțin, pe părticica lui de curriculum, pe disciplina lui, dar niciunul/niciuna nu are imaginea întregului, sunt doar angajați într-un sistem construit de alții pe principiul unei uzine, fiecare executând operațiile tehnologice care i se cer. Domnii și Doamnele sunt ei/ele înșiși/însele dependenți/dependente de sistem, sistem care, în ultimă instanță, poate fi definit ca suma locurilor de muncă ale cadrelor didactice. ( Să nu fiu greșit înțeles: există foarte multe cadre didactice bine pregătite în disciplinele lor și, cred că fiecare are cele mai bune intenții privind educarea copiilor, dar intențiile bune, construite prin autosugestie, nu ajută la nimic dacă ești specialist în instrumentele cu care operezi (conținutul disciplinei tale) și nu cunoști corpul pe care operezi ( mintea și sufletul copilului)).

De altfel, există  opinia generală că, prin sistemul de învățământ, copiii sunt dați pe mâna unor specialiști în educație, care, pe lângă  specialitatea lor, au studiat pedagogia, psihologia și metodicile predării. Ca unul care, zeci de ani am studiat și predat aceste discipline, pot să afirm că nu sunt științifice. Așa cum o bună  perioadă, în țara noastră și în multe alte țări s-a predat disciplina numită ”Socialism Științific” (mulți universitari și lectori în universitățile populare și-au construit o carieră în jurul acestei discipline) și s-a dovedit în realitate că așa ceva nu există, tot astfel Științele educației sunt articulații logice, uneori bine închegate, dar construite pe postulate false. Metodicile, de exemplu, sunt un fel de rețetar cu principii, norme, metode, strategii și tehnici, dar, ca orice rețetă  se adresează omenilor bolnavi, nu spiritelor vii. Cercetările psihologice asupra învățării, de la Thorndike, Skinner, Kohlberg sau Pavlov s-au făcut pe animale, șoareci, câini, pisici, porumbei, maimuțe, etc. și au fost transferate la modul cum învață copiii, iar cele pedagogice sunt caduce, pentru că, odată introduși copiii într-un mediu artificial-școala- separat atât de societate cât și de natură, nu poți obține, prin observare sau experimen,t nimic valabil. E ca și cum ai așeza un fluture sub un clopot de sticlă, i-ai observa mișcările și zbaterea și ai crede că știi totul despre fluturi!

La fel face și Mărioara, vecina de la parter, care își plimbă câinele, pe Axi, prin parcarea blocului, și-i strigă: Fii cuminte Axi!, Vino la mama, Axi, Hai să-ți dea mama, Pedigree, să te spele mama pe lăbuțe! Pentru ea Axi e un copil drăgălaș și răsfățat. Tot mai multă  lume are animale de casă, de la câini, pisici și canari, până  la șerpi și cămile. Toți le îngrijesc ca pe niște copii. Există  o întreagă industrie pentru hrana și îngrijirea acestor animale. Recent a apărut primul post de televiziune dedicat direct animalelor de casă, Dog TV, să nu se plictisească. Nu știu dacă e normal sau nu. E treaba Mărioarei, Axi răspunde nevoii ei de afecțiune. Dar dacă  oamenii îngrijesc și cresc aceste animale ca pe niște copii, pe cale de inferență logică e adevărat și corolarul:  copiii sunt îngrijiți și crescuți ca niște animale drăgălașe care răspund nevoii de afecțiune a adulților! Dar, dacă pe Mărioara doar o salut și o las cu credința ei, de la unii ca Skinner, Brunner sau Pavlov, am pretenții să nu influențeze educația copiilor. Toate se trag, pesemne, de la Darwin, care ne-a făcut animale, superioare, ce-i drept, și toată lumea l-a crezut.

Să fiu corect, alte cercetări psihologice care au influențat instruirea școlară  s-au făcut pe copii, de ex.,  cele ale lui Piaget sau Vâgoțky, greșeala lor fiind că s-au adresat numai intelectului sau numai interacțiunilor sociale ale copiilor, ca și cum, dacă ai studia mâna sau piciorul, poți concluziona asupra organismului ca întreg!

Copiii, însă, au legile lor de dezvoltare, naturale sau divine pe care le urmează neîncetat și, cu toată, cu toate încercările școlii obligatorii, în ciuda tuturor teoriilor și metodelor, s-a constatat că reacționează  și nu se supun regulilor și regulamentelor din ce în ce mai restrictive. Atunci s-a inventat o altă treabă la fel de nemțească: sistemul de recompense și pedepse, între care, la loc de cinste tronează  nota. După caz, nota e zăhărelul sau biciul din experimentele de psihologie a învățării, denumite, “științific”, elemente de întărire și reîntărire. Tot după caz, nota instaurează  competiția stimulată de profesori și părinți și clasificarea neoficială, desigur, în deștepți și proști. Dacă pentru profesori acest lucru e de înțeles, nota fiind instrumentul de bază  cu care mențin disciplina și, speră ei, motivația, pentru părinți lucrurile se complică, deoarece, se presupune că aceștia își iubesc cu adevărat copiii. Și, cel puțin eu, n-am văzut sau am auzit de vreun bărbat care își iubește soția întrebându-l pe preot sau pe primar: ce notă-i dai soției mele? sau de vreo soție iubitoare chestionându-și vecina: ce părere ai, dragă, de bărbatul meu? E bun sau nu, îi dai notă de trecere? Păi, dacă îți iubești copilul, te duci la un străin să ți-l evalueze? E adevărat, există numeroase concursuri cu note și premii pentru câini și pisici care gâdilă orgoliul stăpânilor. S-au înmulțit cazurile de sinucideri în rândul copiilor din cauza vreunei note sau corigențe  și nimeni nu găsește nicio vină sau explicație. De ce, că  era un elev bun? Nu ne-am așteptat la asta! Dar la ce să te aștepți, când copilul este împins într-un conflict existențial colosal pentru că își iubește familia, își iubește profesorii, colegii, semenii și dintr-o dată se prăbușește nemaiputând suporta ideea că i-a dezamăgit groaznic pe cei pe care i-a iubit atât! În loc să oprim moara și să ne întrebăm, ce măcinăm noi aici? trecem totul la fapt divers într-un articol de ziar sau o emisiune TV.

Priviți examenul de capacitate de anul acesta sau cel de bacalaureat de anul trecut. Ce importanță are dacă un elev a bifat subiectivă și altul predicativă iar cel de-al treilea atributivă? Câți dintre adulți  știu asta? De ce soarta unui copil să depindă de ceea ce nici specialiștii cu studii și doctorate nu știu bine? Sau de ce cheltuim milioane de lei cu camere video de supraveghere – Big Brother – când copiii sunt împinși într-o competiție nenaturală, neomenească? Dacă scopul vieții este fericirea, de ce tot acest stress artificial provocat, în care anual sunt împinși sute de mii de elevi, familii și profesori care încearcă, lăsând la o parte orice urmă de moralitate (dacă le-a mai rămas), să  se lupte între ei, pentru, de fapt, o nefericire? Răspunsul e simplu: pentru că, aruncându-i unii împotriva celorlalți, pot fi stăpâniți, mânuiți, manipulați. Asta e sarcina sistemului de educație imaginat și creat de slujbașii lui Friedrich cel Mare acum 200 de ani.

Dar cea mai mare invenție a școlii tradiționale a fost banca de școală. Oricâte opresiuni ar fi imaginat adulții împotriva spiritului viu al copiilor, cu oricâte pedepse, nu puteau opri copiii să se miște. Mișcarea este forma primordială și fundamentală de expresie a vieții și a independenței individului. Trebuia găsită o soluție de încătușare a spiritului, iar aceasta a fost banca. La început erau bănci lungi ca cele de la căminele culturale sau ca la nunțile de la cort, dar copiii lunecau pe sub ele. Apoi s-au inventat cele cu scaunul legat de bancă, mai întâi pentru șase elevi, să nu poată ieși din ea, apoi,  pentru patru sau doi, în sfârșit, pentru unul, pe măsură ce se vorbea de drepturile copilului. Au fost implicați cercetători care au studiat poziția, forma și anatomia copilului, proiectând bănci din ce în ce mai ergonomice, cu scaune rabatabile, etc. S-a observat, totuși, că e nevoie și de mișcare și au fost create pauzele și introduse orele de educație fizică pentru a evita deformarea coloanei vertebrale. E ca și când ai cere unei persoane să meargă într-un picior și, când obosește, să schimbe pe celălalt, uitând că un mers normal, cu ambele picioare și în ritm propriu nu duce la oboseală. Prin bancă, disciplina a fost luată sub control de către autorități, astfel încât primul lucru pe care îl învață orice copil care merge la școală este să stea în banca lui, să facă ce i se spune și să răspundă când e întrebat.

Toată această  uriașă industrie care nu dă faliment deoarece are clientela asigurată obligatoriu, care merge din ce în ce mai prost, pentru că numai dacă merge prost poate cere bani mai mulți, dacă  ar merge bine n-ar mai fi nevoie de bani mai mulți, este susținută  de teorii pedagogice din ce în ce mai sofisticate. De la Taxonomia obiectivelor educaționale a lui Bloom (1956), care funcționează  încă în practica școlii românești și despre care Bloom însuși spunea prin 1990, că, pe baza ei poți crește pui în incubator, nu spirite umane (întrebați-l pe profesorul Nicolae Sacaliș, a vorbit cu Bloom, văd că a lansat recent o carte)   la elaborarea standardelor educaționale în America, prin anii ’80, pe care ne străduim, cu sârg, să le introducem și la noi, și până la învățământul bazat pe competențe pentru crearea societății bazate pe cunoaștere – knowledge-based society- clamat de documentele UE ( noi am construit, într-o vreme, societatea socialistă multilateral dezvoltată, cu mult înaintea UE!), toate aceste teorii merg pe linia inaugurată de prusaci în urmă cu 200 de ani. Copilul, dibuit, ici-colo, de unele mari spirite ca Ellen Key, Maria Montessori sau Celestin Freinet, a fost îngropat sub imense mormane de legi și regulamente în care, pentru state, e doar o resursă umană ( Vezi Legea Educației nr. 1/2011, art. 2(2) și sutele de regulamente și metodologii pe site-ul MECTS, pe care nici juriștii nu le pot descâlci!). Și, ca orice resursă, trebuie folosită de cineva, așa cum și boul e o resursă pentru cel care nu are tractor.

Întreaga educație se bazează pe o prejudecată, o premisă falsă: aceea că adulții fac copii și că ei îi formează și îi modelează după proiecte naționale și internaționale. Noi, românii, dintr-o țară de informatori, ne-am transformat într-una de formatori. E la modă.

Mii de ani oamenii au fost convinși că soarele se învârtește în jurul pământului. Când, în sfârșit, a venit unul care să le spună că  e invers, l-au ars pe rug. Au mai trecut câteva sute de ani pentru a accepta cu toții acest nou fapt. La fel e și cu această prejudecată.  În urmă cu peste 100 de ani ( 1907, cînd la noi pornea răscoala de la Flămânzi) o femeie, prima femeie medic din Italia, Maria Montessori, a spus lumii: COPILUL ESTE CREATORUL ADULTULUI. CARACTERUL ȘI PERSONALITATEA SUNT PROPRIA CREAȚIE A COPILULUI. A fost exilată din Italia, a fost urmărită de fasciștii lui Mussolini pentru a fi ucisă, a fost complet ștearsă de comuniști din istoria educației și pedagogiei, a fost dată uitării de pedagogiile și universitățile din statele așa-zis democratice, deși cercetările recente din neuroștiințe  îi validează spusele.

În această epocă a libertății, a comunicării globale, copiii răspund oprimării și controlului total, ignorării legilor naturale ale dezvoltării lor, în mod neconștientizat, în școlile publice de pe toate meridianele prin creșterea gradului de violență. Statele cheltuiesc milioane de dolari și de euro pe proiecte de prevenire și reducere a violenței școlare. Școlile seamănă, din ce în ce mai mult, cu pușcăria. Jandarmii și polițiștii păzesc la porțile școlii. Recent, un ministru al educației a propus introducerea cazierului școlar. Inutil. Sclavii s-au eliberat prin răscoale, proletarii prin revoluții, de vreo sută de ani asistăm la mișcări pentru eliberarea femeii (de sub prejudecăți, desigur, altfel e liberă!). E nevoie de o nouă revoluție: cea a eliberării copiilor de sub prejudecățile adulților. Ultima. Non-violentă. Pentru că adulții nu fac copii. Ei fac sex.

În încheiere, un citat:” http://www.crossroad.to/Quotes/fascism/BertrandRussell.htm

Education should aim at destroying free will so that after pupils are thus schooled they will be incapable throughout the rest of their lives of thinking or acting otherwise than as their school masters would have wished … The social psychologist of the future will have a number of classes of school children on whom they will try different methods of producing an unshakable conviction that snow is black. When the technique has been perfected, every government that has been in charge of education for more than one generation will be able to control its subjects securely without the need of armies or policemen.”  —–Bertrand Russell quoting Johann Gottlieb Fichte, the head of philosophy & psychology who influenced Hegel and others – Prussian University in Berlin, 1810

Sursa: Articol preluat integral din contributors.ro

Dacă ți-a plăcut lasă un comentariu!

_______________________________________________________________________________________

Nu păstra doar pentru tine, trimite la prieteni, mail-uiește sau share-uiește!

 

 

Generația distrusă

 

Nu știu de unde s-au pricopsit puitorii cu credința că dacă ai carte, ai parte. Poate că asta funcționa acum cateva generații în urmă, însă vremurile s-au schimbat, iar prostimea oricum nu pricepe ce se întâmplă în jurul lor, așa că o țin înainte pe a lor și pun presiune pe noile generații să facă școli fără număr. Nu că le-ar folosi la ceva, că tot la Mc’Donalds vor sfârși, plus că vor fi împovarați de datorii la bancă. de zeci de mii de dolari (bani cu care și-au plătit taxele școlare).

Sunt toți ca în transă și își presează plozii să învețe bine, să ia note cât mai bune (de parcă ar avea vreo importanță notele). Oricum, uiți în secunda doi ce ai memorat în școală: pentru că informațiile nu îți folosesc la nimic, e doar teorie goală și de cele mai multe ori, falsă.

Și sunt mulți puitori d’ăștia crezători în mituri urbane și își presează plozii absolut degeaba. Eu am avut o colegă de școală generală care era presată de puitori, că musai trebuie să facă nu’s ce liceu de informatică, pentru ca e primul pe județ și dacă nu intră o să-și nenoroceasca viața, nu o sa mai intre la facultate și nu o să mai aibă un job bun niciodată, o să muncească numai cu cârca, etc. Și pentru asta, nu avea voie să ia decât note de 9 si 10 în școala generală. Proștii de oameni cretini din clasa muncitoare! Și atât de rău au terorizat-o, încât la examenul de admitere fata și-a făcut nevoile pe ea și a trebuit să iasă din examen: tragedie, că a intrat la alt profil, de mate, în loc de informatică, după care a făcut și facultatea de matematică (la stat). Adică „s-a realizat”, că a făcut o facultate.

Și după ce s-a săturat fata de atâtea realizări, ca prof de mate, mort de foame, a plecat în Spania și s-a realizat ca orice om cu facultate: acuma șterge bătrânii la coor, a fătat o fetiță pe care o presează să învețe bine, ca să se „realizeze” !!!Da’ văd că prosteala asta cu facultatea care îți asigură viitor luminos, se poartă și pe la case mai mari: puitorii din clasa de mijloc, pun presiune pe plozi să învețe bine în școală, chiar cu riscul de a le strica sănătatea mentală.
Profesorul Tanya Byron, spune că, crește numărul plozilor terifiați că o să ia note proaste la școală, astfel încât aceștia suferă de stress și nu vor dezvolta niciodată „emotional resilience” necesară să aibă succes mai târziu în viață. Ea clameză, că mulți plozi sunt ținuți în captivitate, din cauză că puitorii lor sunt prea speriați să-i lase să se joace în stradă.

Femeia de 47 de ani, care a prezentat programul tv, Little Angels, spune că, suntem o societate cu aversiune la risc, în care plozii sunt ținuți în captivitate. Plozii din zilele noastre au viața din ce în ce mai manageriată. Nu mai vedem plozi pe strada deloc. Am crescut în anii ’70 și am fost afară cu bicicleta și prietenii. Ne-am asumat riscuri, am făcut lucruri și nu eram deloc supravegheați.
Acum, vedem plozi care se tem de esecuri. Lor nu li se dă cu adevarat oportunitatea să-și asume riscul sau experiența de a schimba ceva ori de a eșua în orice.

Cum datele problemei s-au schimbat în rău, propaganda nu va admite asta în ruptul capului. Nu va putea spune niciodată adevărul: că diplomele de facultate nu mai au nici o valoare (pentru că toată lumea are cel puțin una), pentru că economia e la pământ cu flori pe ea (deci nu sunt joburi) și pentru că degeaba ai diplomă, că nimeni nu e interesat de tine sau de ceea ce știi să faci (ca oricum 80 % din joburile de pe piața muncii din Canada nu sunt publicate nicăieri și se dau doar pe pile, exact ca în România).

Păi nu poți spune toate astea, pentru că educația este cea mai profitabilă afacere a Raiului: deci mitul diplomei care îți oferă un job bun și o viață comodă, trebuiește întreținut (că nu vrea nimeni să omoare găina cu ouale de aur). Prin urmare, prostimii le sunt oferite explicații penibile, de tot râsul, despre cum plodul tău să reusească în viață: dacă ai avut o relație apropiată cu fătătoarea, e garantat că vei câștiga cu 53 % mai mult decât plozii care n-au fost în relații bune cu ele !!!

Cele mai multe femei evită bărbații mult prea atașați de fătătoarele lor. Păi mi se pare firesc, că n-am de gând să-mi iau un bărbat care nu are tăiat cordonul ombilical ! Dacă plânge după mă’sa și de la ea cere sfaturi, s-o f … ă tot pe mă’sa.

Un nou studiu facut de Harvard University, a găsit că bărbații care au o relație apropiată cu fătătoarea lor, se descurcă mai bine la muncă și câștigă mai mulți bani decât ceilalți. Deci da ! Dați fuga sub fusta mamei să vă mângaie pe cap, și veți primi o mărire de salariu la serviciu !

Studiul a început in 1939 și încă funcționează și a urmarit 268 absolvenți de facultate, din tinerețe până la bătrânețe, cu evaluări care aveau loc la fiecare doi ani. Este unul din cele mai lungi și mai detaliate studii din dezvoltarea umană din istorie.

Vrei un puradel de succes când întreaga societate și economie se prăbușește ?  Tot ce trebuie să faci, este să-i pui doua nume de botez, susține un studiu.

Oamenii de știință sugerează că folosința celui de-al doilea nume de botez în viața de zi cu zi este cea mai ușoară cale de a părea inteligent, ceea ce îți aduce succesul. Păi dacă ai IQ de babuin, poți să-ți spui și Einstein, că tot o maimuță proastă rămâi (și te comporți, vorbești ca atare). Părerea mea. Prostul rămâne un prost și detectezi asta imediat ce deschide gura. Părerea mea e că dacă ești prost, da’ vrei să pari inteligent, cea mai bună cale este să îți ții gura închisă.

Pseudologii au găsit că folosința unuia sau mai multor nume, întăresc statutul social al persoanei în ochii altora, pentru că inițialele sunt asociate cu un înalt statut profesional, precum dreptul și medicina.
M-am prins cum facem: îmi mai pun un nume și o să-mi țin trusa de unelte în diplomat, ca să par că’s avocet și nu loptar la șanțuri.

Oamenii cu inițiale la mijlocul numelui au un efect particular și puternic despre cum sunt percepuți de alții, scrie Wijnad A.P. Van Tilburg de la University of Souithampton și Eric R. Igou, de la University of Limerick, autorii studiului publicat în European Journal of Social Psychology.

După ce au fraierit tinerii să se bage în datorii enorme, ca să-și plătească facultatea, ei descoperă la absolvire că e tot degeaba ! Diferența dintre câștigurile unuia cu liceu și câștigurile unuia cu facultate, tind să devină tot mai mici. Adică ori ai doar liceul, ori ai facultate, tot la Mc’Donalds vei munci, pe aceiași bani …

Studiul a găsit că bărbații între 20-34 de ani, absolvenți de liceu, au câștigat 75 % din fiecare dolar câștigat de bărbații cu diplomă de facultate. Femeile din aceeași categorie de vârstă , absolvente de liceu au câștigat 68 % din fiecare dolar câștigat de o absolventă de facultate. Asta marchează 7% și 4 cenți creștere, față de acum 10 ani.

Partea funny este că, în ciuda presiunii puitorilor, pe generația  iPad o doare fix în coor de școala lor. Nici măcar nu se deranjează să citească. Acuma, că școala nu folosește la aproape nimic și nu mai prezintă garanția că vei prinde un job bine plătit pe meseria ta, este adevărat. Tinerii din ziua de azi au perfectă deptate să refuze să investească o căruță de bani în taxele școlare, însă realitatea arată că se înghesuie să facă asta ! E la modă să mergi la colegiu, facultate, puitorii îi presează, iar tinerii se conformează.
Însă pentru faptul că refuză să citească, nu au nici o scuză. Numai o persoana cu IQ de babuin, nu se autoeducă în mod continuu, întreaga viață (egal că încă se află în școală ori are deja un job).
Of course, cititul de povești pentru adulți (ficțiune, romane), nu intră la categoria „autodidact” ci la „distracție”. E la fel cum te-ai uita la un meci de fotbal: nu te alegi cu nimic din asta, decât cu distracția.

Compania non-profit din San Francisco, Common Sense Media, s-a focusat pe efectele media și tehnologiei asupra plozilor și a publicat un raport care aduce informații de la câteva națiuni. Liderul autorilor raportului, Vicky Rideout, spune că există o scădere mare în numărul adoleșcenților care renunță să citească, iar numarul celor care încă mai citesc, scade din ce în ce mai rapid.

Raportul a găsit că plozii de 9 ani care citesc pentru placere o dată pe săptămână, a scăzut de la 81 % în 1984, la 76 % în 2013, bazat pe studiile făcute de guvern. În rândul altor plozi, descresterea a fost și mai mare.
O mare parte dintre plozi citesc rar pentru placere. Aproximativ o treime dintre plozii de 13 ani și aproape jumătate dintre adoleșcenții de 17 ani au raportat că citesc pentru plăcere mai puțin de două ori pe an.

Atunci cand citesc, plozii petrec în medie 30 de minute, a găsit raportul. Alți plozi și adoleșcenți tind să citească pentru placere aceeași durată de timp în fiecare zi. Raportul a găsit că mulți plozi se chinuie ca să poată citi. Numai o treime dintre absolvenții de 4 clase sunt „eficienti” în a citi, iar altă treime reusesc să citească doar la nivel „basic”.

Rezultatul este că 20% dintre adoleșcenți nu reusesc să termine liceul în America. Păi cum să-l termine, dacă ei nu pot citi ?
Adevărul este că societatea nu le ofera nici o motivație pentru care să continue școala, nu au nici o perspectiva, nu au nici o șansă în viață. Atunci, școala nu mai este o opțiune pentru mulți (exceptând cei care sunt forțați de părinți, ori prea spălați pe creier cu diploma care dă startul reușitei în viață).

Liceele din America au un procent de 80 % de absolvire, zice un nou raport făcut de America’s Promise Alliance.

Bineânțeles că totul pleacă de la puitori, de la felul în care își fac sau nu jobul în a-și educa puradeii. O femeie comentează pe pagina ziarului, ca ea predă plozilor în fiecare zi, iar puitorii lor blamează pe toată lumea pentru eșecul școlar al plozilor, mai puțin pe ei înșiși.
Puitorii dau vina pe ADD, ADHD rămas netratat din cauza lipsei banilor (că pseudologii costă enorm și în USA și Canada și se plăteste din buzunar, că asigurarea de stat nu acoperă) sau pe faptul că plozii sunt drogați legal (adica tratați pentru ADHD). Ei blamează profesorii, școala, programa școlară, fosta soție, alți plozi care își agresează colegii – orice, dar nu lipsa lor de părinteală.

Dacă puradelu’ tau nu își poate ține gura închisă în clasă și nu poate fi atent la oră și nu există consecințe serioase acasă pentru eșecul școlar, nici un alt factor nu contează cu adevărat. Plozii vor fi mult mai dispuși să renunțe la școală. Mulți dintre acești plozi ar fi foarte capabili să-și facă munca, DACĂ ar avea abilitatea să se controleze la clasă și în timpul temelor pentru acasă. Văd asta în fiecare zi și îmi rupe inima, că vad plozi setați pentru esec pe viață, din cauză că puitorii lor refuză să folosească cuvântul „nu” pentru plozi, ori să-i pedepsească atunci când intră în probleme la școală.
Mulți puitori nici nu se deranjează să se controleze pe ei inșiși și la fel pe cei de acasă.

Atunci când nu oferi nimic tinerelor generații, ei rămân fără perspectivă în viață. Mulți sunt foarte conștienți de asta, și se refugiază în droguri legale, ca să-și facă viața mai suportabilă (populatitatea alcoolului și tigărilor în rândul tinerilor, este enormă). Ca sa nu mai vorbim de drogurile ilegale.

29 de tineri au fost duși cu ambulanța la spital, de drogați ce erau, de la spectacolul Avicii de la Rogers Centre, Toronto.

Tinerii care au mers la concert, au transformat asta într-un party dus prea departe. Paramedicii au transportat 29 de oameni la spital, de la concertul Avicii . Celor mai mulți li s-a făcut rău din cauză că au consumat prea mult alcool sau droguri înainte de concert, spun oficialii.

Când generației tinere nu i se dau nici măcar șansele pe care le-au primit puitorii lor, rezultatele se văd: ei se zbat în joburi prost plătite, de supraviețuire, și nu își mai permit nici măcar lucrurile de bază (casă, mașină, etc). Nu mai pot nici să-și ceara femeia de nevastă după circoteca occidentalului: adica în public,îin genunchi și cu inelul cu diamnte în dinți. Pentru că pur și simplu este prea scump pentru ei.

Tradiția sugerează că bărbații ar trebui să cheltuiască pe inelul de logodnă cel puțin salariul de pe două luni, dar un survey facut pe 1.000 persoane în Anglia, arată că doar 10% cheltuiesc suma asta.
În realitate, 24% dintre bărbați cheltuiesc mai puțin decât salariul pe două săptămâni pentru zorzoana partenerului.
Aproape toți bărbații, 89% au cumpărat un inel pentru a-și cere de nevastă femeia (ce penibil să aștepți ca handicapata, să te ceară ăla de nevastă !) dar a crescut numărul femeilor fericite să renunțe la tradiție și să-și ceară de nevastă bărbații. 14% dintre femei au spus că și-au cerut de nevastă bărbații, și mi se pare perfect corect: păi dacă vrei ceva, întinzi mâna și îți iei singură, nu aștepți să cadă pară malaiață în gura lui Nătăfleață !
Stau muierile de parcă ar fi handicapate mintal, și așteaptă să fie cerute de neveste, își fac calcule și nu dorm nopțile de grija că o fi și o păți (toate prietenele mele au procedat fix așa, pe motiv că „așa se face”, femeia e un soi de persoană second hand ce nu are voie să-și exprime sentimentele, ori să ceară ce își dorește. Numai bărbații au voie).

Cum tinerii nu au unde munci și dacă o fac, sunt în joburi de supraviețuire, prost plătite și din care nu își pot permite să trăiască cu chirie, pe picioarele lor (cumpărarea unei case e exclusă), în Occident a început un fenomen care în țările sărace este normal de multă vreme: noile generații trăiesc claie peste grămadă cu vechile generații, în aceeași casă. Fericire maximă să trăiești în casă cu puitorii, socrii: circotecă si scandal garantat.

În Occident, tinerii de 20-30 de ani au început să se întoarcă să trăiască în casa părintească, iar puitorii intră în datorii ca să-i poată întreține.

Tinerii care au părăsit casa părintească și apoi se reântorc în casa părintească, sunt numiți : „boomerang kids” și îi forțează pe puitori să facă datorii ca să-i întrețină – așa zice un nou raport ce revelează ca aproape jumatate dintre puitori, 44%, se bazează pe datorii ca să-i întrețină pe tinerii de peste 18 ani care s-au reântors acasă.
Cercetare a arătat că a crescut cu peste un sfert numărul tinerilor de peste 18 ani, care s-au reântors în casa părintească în ultimul an (28%) și mulți se bazează pe puitori ca sa le plătească mâncarea, curentul, benzina și chiria.
39% dintre puitori susțin că a crescut costul întreținerii tinerilor are stau acasă, iar un puitor plătește în medie 68.14 lire (817 lire pe an) pentru facturile casei, care le acopera și pe cele ale tinerilor.

Numărul puitorilor care folosesc cărțile de credit pentru a face față cheltuielilor de zi cu zi aproape că s-a dublat (40%), comparativ cu anul trecut. Numărul puitorilor care împrumută bani de la prieteni sau familie a scazut cu 15% și 1 din 10 au luat împrumuturi de la bancă pentru a acoperi costurile traiului care au crescut și ele.
Păi așa le trebuie dacă au fost atât de inconștienți și lipsiți de scrupule încât să aducă pe lume plozi cărora nu aveau nimic să le ofere, nici măcar o minimă garanție că vor avea din ce trăi când vor fi adulți ! Aștia toarnă plozi ca vitele, fără să se gândească la consecințe, și când se dau cu capul de realitate, dau din datorie în datorie și se vaietă prin ziare ce viață de căcat au plozii lor.

25% dintre tineri se reântorc în casa părintească și își caută de muncă după absolvire – o creștere cu aproape o treime în ultimul an (32%).

Sursa: Articol preluat integral din filosofiepebordura.blogspot.ro

Dacă ți-a plăcut lasă un comentariu!

_______________________________________________________________________________________

Nu păstra doar pentru tine, trimite la prieteni, mail-uiește sau share-uiește!

 

Prostia și snobismul

ABSOLUT TOT CEEA CE TU NU CUNOȘTI SAU ȘTII, VA VI FOLOSIT ÎMPOTRIVA TA, PENTRU PROFIT !

Pe lumea asta, cea mai profitabilă este prostia, și nu întâmplător se fac eforturi și se investesc o gramadă de bani, pentru menținerea populimii în starea de prostie. Cu cât ții populimea în strarea de prostie promovată, cu atât mai mulți bani se fac de pe urma ei.
Iar prostul parcă nu e prost destul, dacă nu e și fudul. Când un incult d’ăsta cu IQ de maimuță se apucă de puit, rezultatul este … ridicol. E plină lumea, în special pe aici prin Rai, de muieri  prețioase cu plozi, care își închipuie cum sunt ele minunate și nemaipomenite.

Cum rămâne vita borțoasă, cum încep să își dea importanță și să facă tapaj: 10 lucruri pentru care NU trebuie să-ti ceri scuze când te apucă fătarea.
Da’ eu cunosc o lista interminabilă de motive pentru care trebuie să-ți pui cenușă în cap și să-ti ceri scuze în fața plozilor, pentru că atât de mult de-a durut în cur de ei, încât ți-ai permis să-i aduci pe lumea asta care nici ție nu îți place ( arată-mi un om care e mulțumit cum merg lucrurile pe lumea asta, da’ să nu aibă Sindromul Down  ! !.

Ai fătat cu epidurală ? Grabește-te să tragi un pui de somn, că e ultima ta șansă la odihnă. După ce o să-ți iei boracul în primire, somnul va fi o amintire.

Înainte de epidurală, surpriză ! Fătarea doare ca dracu’ !  De asta, epidurala e a doua mare invenție glorioasă, după blugii care îți ridică cooru’.
Apoi dacă sute de ani muierile au fost toante și nu au permis ( pe motive de false pudori ) bărbaților să nu fie moașe și doctori de fătare, nu-i de mirare că obstetrica și ginecologia e ramasă în urmă cu sute de ani, comparativ cu restul medicinei. Că cele mai stralucite invenții pe lume asta, bărbații le-au făcut. Prostia doare.

Și o sa te doară atât de tare, încât o sa te caci pe tine și pe halatul doctorului ( dacă n-au mai apucat să-ți facă o clisma ) : have fun !

Și apoi, fătatoarea ar trebui să vină cu o listă de lucruri pentru care își cere scuze boracului. Ar putea include pe lista, lucruri precum „am pus un nume stupid boracului”. Apoi, cere-i scuze că l-ai adus într-o lume în care tu nu știi cine îi este tată, nu ai job și mai ai 6 plozi acasă. Cere-i scuze că ai mâncat pentru două persoane în timpul borțoșeniei, și nu i-ai mai lasat spațiu suficient între stomacul tau și capul boracului. Iar lista poate continua …

Însă ifosele de fătătoare eroină încep chiar înainte de fătare ! Nimic nu se poate face fară circotecă ( prostimea iubeste circul ) : cum se face baby shower ( un soi de petrecerea borțoasei ) după moda … digitală !

Zice la ziar că se adună prietenii la petrecerea borțoasei, ca să o ajute cu cadouri să se pregătească pentru smocul ei de bucurii ( boracu’ ) și să îi împărtășească exaltarea. Păi exaltare și bucurie e doar în mintea fătătoarei inconștiente, că habar n-are în ce mizerie se bagă, și mai grav, nu-i pasă absolut deloc de mizeria și sclavia în care își aduce plozii să trăiască pe lumea asta.

Când puitorii sunt reduși, dar plini de ifose și snobism ca orice prost, întotdeauna se găsește cineva să profite de incultura lor și să le ia banii. Pseudologia și frățiorul ei mai mic ( curentul cu dezvoltare apersonală ) sunt experți în a vinde gogoși fără nici o acoperire, fără nici o cea mai mică dovadă. Pur și simplu povești cu care îi duce cu zăhărelu’ pe proști, le umflă egoul și le spune ce vor ei să audă. Contra cost, of course !

Noua găselnță pentru puitorii suficient de imbecili încât să nu înțeleagă realitatea în care trăim, este „physical literacy” în care plozii sunt dresați cum să se joace. Și e nevoie de un expert care să-i învețe ! ( ăștia sunt experții ăia care cer 400 $ / ora ca să-ți învețe plodul să se joace. Am scris despre asta, ceva mai demult ).
Da’ și unui câine, dacă îi dai o jucarie, începe să se joace. Și ratonii mei se jucau la geam cu biluțe, castane și crocodilul din plastic cu care îi așteptam. Canadaienii adulți parcă’s handicapați mintal, de chiar cred că plozii au nevoie să fie instruiți cum să se joace.

Pseudologia profită la greu de prostia oamenilor (de fapt, din asta trăiește) și a inventat un adevărat curent de convingere a prostimii că nu e bine să lăsați plozii să fie plozi și să se joace după cum îi taie capu’. Au scris și cărți în care fabulează la greu, și toate tutele care nu pot gândi singure și nu le ajută capu’ cum să-și construiască o relație cu propriul plod și cum să îl educe, citesc cărți de parenting și apoi execută ce le zice acolo.
Există o parte bună și în chestia asta: decât să se comporte ca vita încălțată, mai bine să accepte să fie dresată de cărțile de parenting. Însă, dacă tot ai pe mână o ciurdă de vite incapabile să gândească sigure, de ce nu le-ai manipula să scoți profit de pe urma lor ? Dacă tot nu le ajută mintea așa să priceapă ce-i cu ele și cu plozii din dotare …  Așa au aparut cărțile care pleacă de la un lucru bun și cu asta își agață clienții (învață proștii să nu își confunde plodul cu animalul de companie) și ajunge să bată câmpii cu grație pe câmpiile dezvoltării personale și ale borăcitului. Ăsta e punctul în care începe manipularea la greu.
Plozii se pot juca și singuri: aleargă bezmetici în cercuri, atunci când scapă în curtea din spatele casei, sar în jurul stropitoarelor de apă, se urcă în copaci, construiesc fortărețe, se joacă cu pietricele și aruncă cu bețe. Astea sunt lucruri pe care plozii le-au făcut dintotdeauna.

Daaaar, aici începe manipularea: dar nu-i suficient ca plozii să fie doar plozi și să se joace dupa cum îi taie capu’ . Nenea Richard Monette, psihologist sportiv din Banff care lucrează cu atleții olimpici de top ne învață că plozii au în vedere doar să se simtă bine atunci când se joacă, iar asta nu e suficient.

Ne dă și detalii: imaginați-vă un plod care se joacă cu mingea și care nu a învățat niciodată să arunce mingea. Plodul ia mingea, o aruncă aiurea, cade și toată distracția dispare. Ce urmează ? Urmează că plodul nu va mai dori să se joace nici un fel de joc cu mingea.

Păi bunul simț și observarea plozilor, demonstrează că nu-i nici pe departe așa. Plodul folosește jocul cu orice, nu doar cu mingea, ca să deprindă anumite abilități. Și bineânțeles că nu le va deprinde nici din prima încercare, nici din a doua, ci după n’șpe mii de exersări eșuate. Nu doar că nu renunță, ci insistă și repetă cu interes până la iese. Și dacă nu le iese azi și plâng de frustrare, o lasă baltă până mâine, când vor relua jocul și vor exersa din nou.
Când părintele e imbecil și habar n-are cum funcționează plozii, vor lua de bună manipularea cărții și a psihoilogilor care vor să scoată banu’ de pe urma prostiei clienților.

Manipularea prinde și deja puitorii percutează la ideea de „physical literacy”, deși sunt cam confuzi și nici ei nu pricep prea bine ce-i cu asta. Da’ nu contează ! Important este că experții (autoritatea) recomandă asta, iar prostimea întotdeauna face confuzie între autoritate și adevar, pentru că așa au fost dresați în școală, să se supună oricarui fel de autoritate și să aibă încredere deplina în ea, fără să o chestioneze.

E nevoie să-i învățăm tot felul de lucruri pe plozi, din cauză că un mare numar de părinți îi abandonează în fața televizorului și a jocurilor pe computer, în loc să se ocupe de ei ( sau să-i lase să se joace afară cu alți plozi, ca niște copiii normali și nu ca alienații din zilele noastre).

Ca professor, vă pot spune că mulți plozi vin la școală fără să cunoască absolut nimic și nu pot vorbi decât despre „Minecraft”. Nu cred că jocurile pe calulator în sine sunt o problemă, ci puitorii care permit plozilor să nu facă nimic altceva, decât să joace jocuri pe computer, iar asta le limitează sever dezvoltarea socială și fizică.

Da’ nici jocurile nu mai sunt jocuri de plozi, ci snobisme cu impersonarea personajelor din povești. Din punctul meu de vedere e stupid să împopoțonezi plodul în haine de prințesă, să-i faci poze, și apoi ce ? Nu mai are deloc nevoie să-și dezvolte imaginația, că primește totul de-a gata, la botul calului.
Păi tocmai asta e scopul jocurilor, să dezvolte abilitățile plodului: păi lasă-l să-și imagineze că e îmbrăcat în haine de prințesă și să-și imagineze jocul, că asta e și scopul, dezvoltarea imaginației. Dacă puitorul snob, nu-i lasă loc pentru imaginație, nu-i de mirare că plodul rămâne nedezvoltat, după cum constată profesorii la școală.

Snobismul costă: pentru 1.000 lire, plozii din Anglia sunt împopoțonați în prințese și li se dă o pungă mare cu lucruri ce includ toate păpușile prințesă de la Disney, o valiza de lux și haine pentru party.

Alte pachete oferite, costă între 100 lire și 1.000 lire, ce include machiajul întreg, poze înrămate, pantofi strălucitori, coroană și rochie. În momentul În care plodul sosește la recepție, plodul va deveni centrul universului.
Exact: dresați-l de mic că el e Buricu’ Pământului, prințesă, zeiță and shit și ce viitor strălucit îl așteaptă. Că dupa ce va crește mare și își va deschide ochii la realitate (dacă îl ajută IQ-ul să facă asta), va înțelege că nu-i decât un sclav cu ifose, un consumabil cu față umană, și va veni să vă scuipe cu dispreț că l-ați adus pe lumea asta și i-ați servit numai minciuni care n-au legătură cu realitatea în care trăiește.

Consecințele nu se lasă așteptate, pentru că plodul nu va pricepe ca e doar o maimuțăreală ce are loc o data în viață. Când plodul decide că nu vrea să-și curețe camera și altele, cum să-i explici plodului ca să priceapă ca ea nu-i cu adevărat prințesă și că trebuie să facă pe menajera?

Cum să plătești prețul unei mașini second-hand, pentru un moft de câteva ore, în care plodul e impopoțonat în haine de prințesă și asezat pe un tron de catifea?  Cum o să-i mai placă apoi să se reântoarcă la distracțiile ieftine, gen mersul la zoo?

Snobismul nu se oprește aici, ci vine întrecerea între puitori: care plătește mai mult pentru petrecerea de ziua plodului. Cu cât circoteca e mai luxoasă și prețul mai mare, cu atât snobul se simte mai important.

Costul unei petreceri pentru plozi, a ajuns la 214 lire.

O treime dintre puitori, spun că vor să le facă plozilor o petrecere mai bună decât a prietenilor plozilor. Presiunea e atât de mare (că doar concurează un imbecil cu altul), încât 1 din 11 puitori ( 9 % )  vor cheltui 800 lire cel puțin, pentru petrecerea plodului.
Studiul arată creșterea modei extravaganțelor enorme, la pterecerea de ziua plozilor.

Din păcate, cam la asta se reduce borăcitul modern: puitorii n-au timp să se ocupe de plozi, însă încearcă să compeneseaze cu obiecte cât mai scumpe. În rest, îi lasă în legea lor, să stea hipnotizați de monitorul calculatorului, cât e ziua de lungă.
Măcar dacă ar folosi util timpul petrecut la calculator, ca să învețe și să descopere lucruri noi, însă nu e cazul. Așchia nu sare departe de trunchi, și cum vita încălțată nu e curioasă și nu dorește să învețe nimic, la fel sunt și plozii pe care îi produc ( incurioși ).

Puitorii cu plozi de până la 6 ani, aproape 60 % dintre ei, spun că nu monitorizează activitatea plozilor pe telefonul mobil, pe motiv de privacy. Să nu cumva să-i strice intimitatea puradelului.
D’apoi puradelu’ nu are discernământ, e ca un handicapat mintal ce trebuie controlat și ghidonat continuu, ca să nu o dea în bălării. Parerea mea e că asta cu intimitatea plozilor e doar o scuză penibilă, pentru ca puitorii să nu se ocupe de plozii lor.
Eu îi înțeleg că n-au nici timp, nici chef, că după 8 ore de muncă plus încă 1-2 de navetă, să vină acasă și în loc să se relaxeze și să-și vadă de viață, ei trebuie să stea cu boracii în spate și să-i dreseze. E adevărat ca e extrem de frustrant și de obositor, dar ei și-au asumat răspunderea când au decis să puiască, însă în realitate, nu mai știu ce să facă să scape de borăcit (îi plantează în fața computerului).

42 % dintre puitori au declarat că niciodată nu au stat pe lângă plozi să le verifice activitatea de pe telefoane, iar alte 13 % au declarat că au încredere în plozii cu telefoane.

Mai mult de 2.000 de puitori cu plozi până în 10 ani sau mai mici, care au telefoane mobile, au fost chestionați pentru survey-ul citat mai sus.

Faptul că sunt puitori de toată jena, ce nu se ocupă de plozi, nu-i împiedică să viseze Cai Verzi pe pereți în legatură cu plozii lor.

Sunt atat de duși, încât își închipuie că plodul lor e Buricu’ Pamantului. E inacceptabil pentru ei, că plozii de azi sunt viitoarele vite încălțate de mâine, cu IQ de maimuță, așa cum sunt majoritatea oamenilor. Iar asta se vede încă de când sunt plozi, că au comportament de vite sălbatice (aia mai slabi de neuron) și că nu prea sclipesc de inteligență, indiferent cât de mult refuză puitorii lor să accepte realitatea.

Pentru puitorii care se află în negare că s-au pricopsit cu o vită încălțată în devenire, s-au inventat cărțile de parenting, ce ii dresează să accepte realitatea așa cum este, că alta nu’i. Acceptă-ti plozii așa cum i-ai fătat, în loc să încerci să-i schimbi, să fie cum ți-ai dori tu (că de unde nu e, nici D-zeu nu cere).
Tanti Nancy Rose, în cartea „Crește-ți plodul așa cum este, nu cum ai vrea” , explică puitorilor că e normal să viseze Cai Verzi pe pereți despre cum ar vrea să fie plodul lor, însă e important să facă diferența între fantezia lor și realitate. Să accepte plodul așa cum este el în realitate, chiar dacă e diferit de cum ar vrea ei sa fie.

Sfaturile din cartea aia sunt de bun simț, însă îmbrăcate în sclipici ca să pară revelații nemaipomenite. Chiar e nevoie ca puitorilor să li se spună lucruri bazic, de bun simț?  Se pare ca da. Din moment ce cartea se cumpară, rezultă că unora le lipsește și minima logică …
Tocmai asta e și ideea: să manipuleze prostimea și să facă bani de pe urma lipsei lor de rațiune, autoeducație și informare.

Sursa: Articol preluat integral din filosofiepebordura.blogspot.ro

Dacă ți-a plăcut lasă un comentariu!

_______________________________________________________________________________________

Nu păstra doar pentru tine, trimite la prieteni, mail-uiește sau share-uiește!